Doliu la Spitalul Județean Sibiu. O asistentă a murit în timp ce era de gardă

O asistentă medicală din cadrul Secției de Cardiologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a murit în noaptea de marți, 17 spre miercuri, 18 iunie. Potrivit reprezentanților instituției, decesul a survenit din cauze naturale, pe fondul unor probleme de sănătate preexistente. S-a întâmplat în timp ce era de gardă.
Alina Costache
20 iun. 2025, 14:20
Doliu la Spitalul Județean Sibiu. O asistentă a murit în timp ce era de gardă

Doliu la Spitalul Județean Sibiu. O asistentă a murit în timp ce era de gardă.

„Cu tristețe în suflet, conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu confirmă trecerea la cele veșnice, în noaptea de 17 spre 18 iunie, a unei colege admirată și îndrăgită de toți cei care au avut plăcerea de a o cunoaște”, au transmis reprezentanții unității medicale prin purtătorul de cuvânt, Cristina Bălău.

Asistenta medicală Ilcuș Ana Simona era cunoscută și apreciată în rândul colegilor, care i-au adus un omagiu emoționant pe pagina oficială de Facebook a spitalului. Aceștia au descris-o drept „cea mai bună persoană pe care eu am cunoscut-o, frumoasă, blândă, inteligentă, neconflictuală”, potrivit turnulsfatului.ro.

Potrivit unor surse Turnul Sfatului asistenta era de gardă și a fost găsită fără viață de colegi, la schimbul de tură.

„ITM Sibiu a fost informat în data de 18.06.2025 cu privire la evenimentul petrecut la SCJU Sibiu, in urma căruia o asistenta medicala a decedat în timpul programului de munca. Conducerea unității medicale a comunicat incidentul conform procedurii legale, urmând să se stabilească  împrejurările în care s-a produs evenimentul. Serviciul de Medicină Legală Sibiu urmează să stabilească cauza și ora decesului, in urma autopsiei”, au transmis reprezentanții ITM.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Cel mai mare regret al cântăreței Nico! Are legătură cu trupa B.U.G. Mafia
Fanatik.ro
Cum a fost surprinsă Paula Badosa în România. Tenismena s-a plimbat pe străzile unui mare oraș al țării
Capital.ro
România este deja tratată ca o țară „junk”. Avertismentul lui Radu Georgescu pentru economie: Clasamentul e jenant pentru Guvern
Playtech.ro
Facultățile care îți pot aduce un salariu peste medie după absolvire. Domeniile cu cele mai bune perspective până în 2030
Adevarul
Atac spectaculos în Marea Neagră. Ucrainenii au scufundat nava rusă „Izumrud”, implicată în incidentul din strâmtoarea Kerci
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cine sunt cei doi alpiniști români găsiți morți în Alpii italieni. Emil și Cornel au căzut într-o crevasă la aproximativ 3.700 de metri altitudine
iamsport.ro
Mitică Dragomir șterge pe jos cu finanțatorul din SuperLiga: ”Vai de mine, am ținut cu el, dar nu îmi place! Ce să facă antrenorul?!”
MediaFlux
Nicușor Dan nu vede sensul alegerilor anticipate: Ar prelungi starea de incertitudine. Ce spun liderii UE despre criza politică din România
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?