Liderii partidelor pro-europene au semnat acordul coaliției de guvernare. Cum va funcționa ROTATIVA

Liderii partidelor pro-europene au semnat, luni, acordul privind formarea coaliției de guvernare, ultimul pas înainte de audierea în comisiile parlamentare a miniștrilor propuși pentru viitorul Executiv și de votul plenului pentru cabinetul Bolojan. Acordul prevede, printre altele, cum va funcționa așa-numita rotativă la conducerea Executivului.
Irina Dumitrescu
23 iun. 2025, 10:32
Liderii partidelor pro-europene au semnat acordul coaliției de guvernare. Cum va funcționa ROTATIVA

Acordul privind formarea coaliției de guvernare a fost semnat de premierul desemnat, liderul PNL Ilie Bolojan, șeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, președintele USR, Dominic Fritz, președintele UDMR, Kelemen Hunor, și reprezentantul minorităților naționale, Varujan Pambuccian.

Conform acordului, șefia guvernului va fi rotită astfel:

  • premier PNL, în perioada iunie 2025 – aprilie 2027
  • premier PSD, între aprilie 2027 – decembrie 2028

”Formaţiunile politice semnatare, conştiente de responsabilitatea ce le revine într-o perioadă dificilă pentru România, convin asupra formării Coaliţiei politice de guvernare pro-occidentale pentru perioada 2025-2028, denumită în continuare Coaliţia. În faţa provocărilor economice, geopolitice şi sociale, acest parteneriat are ca obiective implementarea unor reforme structurale fundamentale, stabilitatea şi performanţa guvernării, dezvoltarea României şi consolidarea democraţiei.

Măsurile promovate de Coaliţie urmăresc refacerea echilibrelor bugetare, prioritizarea şi continuarea investiţiilor, asigurarea unui climat predictibil pentru mediul de afaceri, cu menţinerea coeziunii şi solidarităţii sociale. Ne angajăm să promovăm o guvernare responsabilă şi eficientă, pentru a construi o societate mai justă şi mai echitabilă”, spun semnatarii acordului, potrivit news.ro.

După semnarea acordului, Ilie Bolojan a spus că documentul are ca scop asigurarea unui ”guvern stabil, concentrat pe reformele fundamentale, pe performanta în guvernare, pe dezvoltarea României”.

”Am semnat azi acordul politic între PSD, PNL, USR, UDMR și grupul parlamentar al minorităților naționale pentru formarea unei coaliții, care să asigure un guvern stabil, concentrat pe reformele fundamentale, pe performanta în guvernare, pe dezvoltarea României. Acest document închide procedurile necesare pentru formarea noului guvern, în așa fel încât după prânz să înceapă audierea miniștrilor în comisiile parlamentare și după-amiază votul în Parlament”, a spus premierul desemnat.

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a subliniat că cel mai mare partid din România ”va fi un partener responsabil şi onest în această coaliţie”.

”Partidul Social Democrat a hotărât să intre în această coaliţie, aşa cum ştiţi, în urmă cu două zile, în urmare a unei consultări lărgite. Aproape 5.000 de membri PSD au votat, într-un procent important, peste 70%, să facem parte din această coaliţie. Asta înseamnă că Partidul Social Democrat va fi un partener responsabil şi onest în această coaliţie. Avem foarte multe lucruri de făcut şi, în acest mod, înţelegem să intrăm în această coaliţie”, a spus Grindeanu.

La rândul său, președintele USR, Dominic Fritz, a subliniat că o astfel de coaliție, ”în vremuri normale, probabil, (…) nu ar arăta aşa cum arată astăzi”, însă a fost ”găsit un consens”.

”USR intră în această coaliţie cu speranţa şi voinţa să reclădim încrederea cetăţenilor în instituţiile democratice şi să reaprindem ambiţia României de a-şi atinge potenţialul. Este evident că în vremuri normale, probabil, o coaliţie nu ar arăta aşa cum arată astăzi. Ne despart unele lucruri. Dar am găsit un consens.

În această criză trebuie să combatem hotărât extremismul în România şi să scoatem această ţară din criză, cu decizii ferme, cu reforme structurale”, a explicat Fritz.

Președintele UDMR, a ținut să sublinieze, tot după semnarea acordului, care sunt prioritățile pentru evitarea unui colaps economic al țării.

”Este, poate, cea mai complicată coaliţie în ultimii 25 de ani, dar vin vremuri interesante şi trebuie să găsim combustibil şi trebuie să avem rezervă de a reda încrederea cetăţenilor în clasa politică.

Avem nevoie de ajustări serioase, de un stat mult mai mic, mai subţire şi trebuie să fie o guvernare justă şi dreaptă. Asta este lucrul cel mai important, şi UDMR, la cele două ministere unde va propune miniştri, va face tot ce depinde de noi. Vom pune experienţa, seriozitatea şi predictibilitatea în slujba oamenilor, în slujba cetăţenilor”, a declarat Kelemen.

Citește și PSD și-a anunțat propunerea pentru funcția de judecător la Curtea Constituțională a României

Ce prevede acordul coaliției de guvernare

Art. 1. Principii de funcţionare

1)Activitatea Coaliţiei se fundamentează pe buna colaborare, transparenţă şi responsabilitate.

2)Coaliţia va susţine un program de guvernare, bazat pe priorităţi clare şi asumate colectiv.

3)Parcursul pro-european şi euro-atlantic al României sunt elemente fundamentale ale programelor şi politicilor promovate de Coaliţie şi de către reprezentanţii acesteia.

4)Formaţiunile politice membre ale Coaliţiei se angajează să ducă o politică moderată şi echilibrată, prin alinierea la obiective comune, în ciuda unor diferenţe ideologice.

5)Coaliţia va asigura transparenţa decizională şi o comunicare unitară, pentru a primi încrederea cetăţenilor şi a partenerilor internaţionali în actul de guvernare.

6)Meritocraţia şi profesionalismul vor fi promovate în administraţie, dincolo de apartenenţă politică. 7)Fiecare decizie politică majoră este adoptată prin consens politic, cu implicarea directă a tuturor formaţiunilor politice componente ale Coaliţiei şi a prim-ministrului.

. 2. În vederea implementării programului de guvernare Coaliţia va susţine urmatoarele direcţii:

1)Adoptarea urgentă a unui plan credibil de reducere a deficitului bugetar;

2)Combaterea risipei bugetare prin restructurarea companiilor de stat, reducerea cheltuielilor administrative şi limitarea beneficiilor nejustificate;

3)Reforma sistemului fiscal, prin eliminarea excepţiilor şi creşterea eficienţei colectării;

4)Prioritizarea investiţiilor în proiectele de infrastructură mare, precum şi pentru comunităţile locale pentru asigurarea resurselor necesare în mod realist şi eficient;

5)Reforma pensiilor speciale;

6) Stabilirea de obiective măsurabile şi evaluabile pentru fiecare minister şi agenţie;

7)Comasarea instituţiilor redundante şi reducerea birocraţiei;

8) Accelerarea absorbţiei fondurilor europene prin reforme în managementul public;

9) Introducerea unei culturi instituţionale bazate pe răspundere, profesionalism şi rezultate;

10)Modernizarea serviciilor publice pentru a răspunde nevoilor reale ale cetăţenilor;

11) Eliminarea privilegiilor nemeritate şi tratament egal în faţa legii;

12)Independenţă energetică în domeniul gazelor naturale şi accelerarea tranziţiei către energie regenerabilă;

13) Aderarea la Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică;

14) Eficienţă şi performanţă în Educaţie. Norme didactice europene la nivel european, burse adaptate la posibilităţile reale şi creşterea performanţei şcolare;

15) Lărgirea bazei de contributori la CNAS şi oferirea unor servicii de sănătate îmbunătăţite concomitent cu cheltuirea eficienta a fondurilor disponibile;

16) Reforma administraţiei prin digitalizarea şi interconectarea serviciilor publice şi implementarea unor criterii de eficienţă, debirocratizare, simplificare, de dereglementare;

17) Descentralizarea şi creşterea eficienţei administraţiei publice locale, conform principiului subsidiarităţii;

18) Digitalizarea şi îmbunătăţirea serviciilor consulare şi extinderea reţelelor de consulate itinerante;

19) Îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei actului de justiţie şi a gradului de încredere a cetăţenilor în acesta;

20) Îndeplinirea jaloanelor şi accesarea fondurilor europene din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă;

21) Finalizarea legăturii rutiere rapide între Marea Neagră şi Europa Centrală şi a primei autostrăzi montane care va traversa munţii Carpaţi;

22) Consolidarea parteneriatului Transatlantic şi a celorlalte parteneriate strategice;

23) Implementarea prevederilor Programului Armata României 2040 şi a Planului multianual de înzestrare a Armatei României;

24) Combaterea fenomenului Infracţional, în special în ceea ce priveşte traficul de droguri şi de persoane, concomitent cu programe de reabilitare şi protecţie a victimelor;

25) Combaterea extremismului, a antisemitismului, xenofobiei, radicalizării, a violenţei împotriva femeilor şi a discursului instigator la ură, în vederea asigurării siguranţei cetăţenilor;

26) Promovarea şi susţinerea programelor, proiectelor şi a legislaţiei care fac posibilă păstrarea identităţii şi dezvoltarea comunităţilor minorităţilor naţionale;

27) Recunoaşterea şi sprijinirea Diasporei Româneşti ca parte esenţială a identităţii naţionale şi valorificarea potenţialului său uman, economic şi cultural prin politici active de recunoaştere şi re-întoarcere voluntară;

28) Încurajarea natalităţii şi sprijinirea familiilor cu copii;

29) Susţinerea măsurilor economice pentru reducerea deficitului comercial;

30) Susţinerea sportului ca domeniu esenţial pentru o viaţă sănătoasă, încurajarea sportului de masă şi a sportului de performanţă;

31) Stimularea economiei şi reducerea inegalităţilor teritoriale;

32) Parteneriat onest cu mediul privat pentru dezvoltarea unei economii sănătoase, bazate pe iniţiativă privată, inovaţie şi respect pentru munca cinstită, protejarea demnităţii angajatului şi stimularea angajării legale;

33) Reforma autorităţilor de control şi reglementare în domeniul Mediului. Creşterea calităţii vieţii în toate oraşele şi satele prin mecanisme de control şi dezvoltarea infrastructurii verzi.

34) Susţinerea Republicii Moldova pentru accelerarea şi menţinerea traseului european şi consolidarea valorilor democratice, respectiv întărirea sa economică, socială şi culturală, în vederea integării în Uniunea Europeană. Ca parte acestui proces, considerăm importantă dezvoltarea infrastructurii şi reducerea timpilor la forntieră şi eficientizarea acceesului la cetăţenia română.

Art.3. Obiectivele legislative ale Coaliţiei constau în promovarea legislaţiei necesare pentru implementarea programului de guvernare.

Art.4. Formaţiunile politice semnatare convin asupra aplicării rotaţiei în privinţa ocupării funcţiei de prim-ministru. Pentru perioada iunie 2025 – aprilie 2027 candidatul la funcţia de prim-ministru, susţinut de Coaliţie, va fi desemnat de către PNL. Pentru perioada aprilie 2027 – decembrie 2028 candidatul la funcţia de prim-ministru, susţinut de Coaliţie, va fi desemnat de către PSD.

Art.5. Structura Guvernului este compusă din: prim-ministru, 16 ministere, dintre care 6 ministere PSD, 4 ministere PNL, 4 ministere USR şi 2 ministere UDMR; Guvernul are 3 funcţii de viceprim-ministru fără portofoliu, câte una pentru PSD şi UDMR şi un independent, două funcţii de viceprim-ministru cu portofoliu, câte una pentru PNL şi USR.

La momentul aplicării rotaţiei convenite, conform art. 4, un portofoliu de viceprim-ministru fără portofoliu va fi alocat PNL şi un viceprim-ministru cu portofoliu va fi alocat PSD.

(sursa foto: Inquam Photos)

Citește și S-a conturat Guvernul Bolojan. După USR şi PNL, PSD a validat şase miniştri duminică seară. Guvernul „de austeritate” va avea 5 vicepremieri, 4 politicieni şi un „Elon Musk” de România

DailyBusiness
Apetitul românilor pentru croaziere a crescut cu 30%. Unde merg turiștii şi cât cheltuiesc
Spynews
Raluca Ropotan, despre relația cu tatăl ei, Stelian Ogică. Ce relație au, în prezent, cei doi: "Noi tot timpul..." 
Fanatik.ro
Patru zodii au stea în frunte de pe 22 septembrie după ora 22.00. Dumnezeu le pune mâna-n cap acestor nativi și le aduce noroc din plin, dar și șanse unice
Capital.ro
Nimeni nu se aștepta în România. Călin Georgescu a reușit să se impună. Călin Hentea: Propagandă bine ascunsă
Playtech.ro
Cum scoţi de la impozit o maşină dusă la Rabla? Aşa nu mai plăteşti taxa la primărie
Adevarul
I-a dat Trump mână liberă lui Putin să schimbe planul în Ucraina? „Atitudinea ambiguă a SUA îl va determina să continue testarea NATO”
wowbiz.ro
Doliu imens în lumea manelelor! A murit Ionuț Americanu. Cornelia, dansatoarea maneliștilor, a făcut publică vestea tristă
Economica.net
Cine este afaceristul care vrea să preia afacerea Nordis - Îi plac mașinile Lamborghini, Ferrari, Porsche şi Mercedes
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ion Țiriac, apariție în bikini. Moştenitoarea imperiului s-a distrat de minune: „Uite, mamă!”
kanald.ro
Adolescenta cu chip de înger, rănită grav în accidentul din Suceava, a MURIT la doar 15 ani. Sora ei se luptă în continuare între viață și moarte
Cancan.ro
Geanina Tinca, o româncă de 26 de ani, a dispărut la Napoli. Unde a fost văzută ultima dată
iamsport.ro
David Popovici a uitat de bolizii de sute de mii de euro! Cu ce s-a prezentat la ultimul eveniment: a impresionat pe toată lumea
MediaFlux
Mai sunt bani pentru pensii și salarii? Anunț de ultimă oră
stirilekanald.ro
Traian Băsescu, reacție sinceră despre Ilie Bolojan, după ce a preluat conducerea Guvernului. Fostul președinte a vorbit fără perdea: ”E lipsă de experiență”
substantial.ro
O noua tragedie zguduie România. Accident îngrozitor