Soartă crudă şi NEDREAPTĂ la început de drum. Ceasul morţii bate pentru un copil de 4 ani

Cătălin este un băieţel de doar patru ani pentru care timpul se scurge alarmant de repede, de când a fost diagnosticat cu leucemie limfoblastică acută. S-a întâmplat cu doar câteva zile înainte de Paşte, iar Iepuraşul nu a venit anul acesta la el aşa cum a venit la alţi copii, cu jucării, ci cu perfuzii, iar camera colorată de acasă a fost înlocuită de un salon alb şi rece din spital. A fost luat din braţele mamei şi pus în braţele unor străini. Pentru a învinge boala necruţătoare, au plecat cu toţii în Germania. Au făcut tratamente peste tratamente, au cheltuit bani mulţi, însă nu şi-au pierdut speranţele. Are şanse să se vindece, cu tratamentul adecvat, însă părinţii nu mai fac faţă cheltuielilor.
Roxana Gagiu
22 iul. 2013, 06:12
Soartă crudă şi NEDREAPTĂ la început de drum. Ceasul morţii bate pentru un copil de 4 ani

Speranţa se încăpăţânează uneori şi nu lasă loc disperării, iar dragostea de viaţă e mai puternică decât blestemul unei boli necruţătoare. La doar patru ani, Cătălin Căloiu se luptă cu destinul lui. Are leucemie, însă este prea mic pentru a înţelege ce înseamnă asta. Ştie că ceva nu este bine pentru că mami a uitat să mai râdă, iar tati este mereu gânditor. Nu mai merge la grădiniţă cu prietenii lui, iar camera de acasă a fost înlocuită într-o zi cu o cameră de spital. Îl aştepta pe Iepuraş cu cadouri când viaţa lui s-a schimbat.

Chiar înainte de Paşte, părinţii lui au decis să-l ducă la un control medical pentru că băieţelul răcea foarte des. Medicul le-a spus că are un ganglion la gât şi i-a trimis să facă şi o serie de analize. Rezultate medicale au arătat însă că leucocitele şi limfocitele erau dereglate, fapt care i-a alarmat pe părinţi. Patru cabinete de renume din ţară au confirmat un diagnostic înfiorător: leucemie.

Părinţii au plecat de urgenţă cu Cătălin în Germania. Diagnosticul complet primit acolo a fost: leucemie limfoblastică acută. Au întâmpinat greutăţi cu mutarea şi cu cheltuielile care nu au contenit să apară. Într-o ţară străină, departe de casă, nu au avut relaţii, sprijin şi nici resurse financiare, însă au luptat cu tot sufletul pentru ca băiatul lor să fie salvat. Tratamentul propus de doctori li s-a spus că poate dura aproximativ un an, în funcție de cum evoluează boala, iar costul aproximativ este de 150.000 euro. În câteva luni, părinţii au cheltuit 50.000 euro doar pe medicamente.

Acum, Cătălin este internat la un spital special pentru copii din Munchen. A făcut chimioterapie, iar în prezent face un tratament cu Prednison, care îi dă poftă de mâncare şi îl stabilizează fizic, dar totodată îi dă şi o stare de agitaţie psihică şi sensibilitate sporită, dependenţă emoţională faţă de mamă.

Cătălin Botezatu, Cristi Chivu şi alte vedete, alături de copilul bolnav de leucemie

Drama familiei a ajuns şi la urechile vedetelor din România, oameni care nu au putut rămâne indiferenţi la strigătul de disperare al unor părinţi. Pe 18 iulie, Cătălin a împlinit patru anişori şi chiar de ziua lui Fundaţia Olga Gudynn a organizat un eveniment caritabil. Cătălin Botezatu, Cristi Chivu, Pavel Stratan sau Andreea Bălan au scos obiecte de suflet la licitaţie pentru a strânge banii necesari tratamentului.

Horaţiu Mălăele a donat o caricatură, Bogdan Stelea şi Cristi Chivu au trimis câte un tricou semnat de ei, iar Cătălin Botezatu, Roxana Butnaru şi Mirela Stelea au oferit pentru licitaţie câte o rochie creată de ei.

Diana Niculescu a oferit o minge semnată de fotbaliştii de la Dinamo, Asociaţia SOS Vieţile Copiilor a donat o minge  semnată de fotbaliştii de la Steaua, iar Raluca Sandu şi Dinu Pescariu au oferit o minge de tenis cu semnăturile lor.

Soliştii Keo, Andreea Bălan şi Skizzo Skillz au donat o chitară, în timp ce Valentina Pelinel a oferit câteva DVD-uri cu exerciţii de aerobic. Alături de ei au mai fost şi Corina, Pavel Stratan cu Cezar şi Cleopatra, Oana Sârbu, Marcel Pavel, Ioana Moldovan, Alexandra Uşurelu, Monica Davidescu, Trupa Long Street, Aria-Michael Jackson, Yasmine, Ana Stănciulescu şi trupa de dans Perfect Show.

Nu rămâneţi indiferenţi şi haideţi să-i dăm lui Cătălin şansa de-a se bucura de dragostea părinţilor, de compania prietenilor, de adierea unei pale de vânt, de căldură soarelui, de trilul unei păsări, gustul senzaţional al unei căpşune, de valurile mării, de imaginea fantastică pe care ţi-o oferă vârful unui munte.

Cei care doresc să-l ajute pe Cătălin pot depune bani în conturile deschise la Banca Transilvania, pe numele Caloiu Alexandra (mama copilului).

IBAN: RO55BTRL04301201T01325XX.
CONT CURENT RON „FUNDAȚIA OLGA GUDYNN”,
RO34BUCU1171212374084RON
ALPHA BANK Militari

Citeşte şi: Drama unui băiat de 16 ani, diagnosticat cu leucemie: Nu de moarte mă cutremur, ci de veşnicia ei

DailyBusiness
Câți bani cheltuie un om într-o viață. Cât îi trebuie unui român ca să ducă un trai decent
Spynews
Lidia Buble, bătută pe stradă cu mătura! Cum a început scandalul: ”A început să dea în mine”
Bzi.ro
Maia Morgenstern, reacție dură după valul de critici la adresa fiicei sale: „Părerea… contează cam cât contează conținutul scutecelor!”
Fanatik.ro
Mircea Lucescu, anunț șoc în direct despre demisie: „Cedez imediat locul la națională”. Exclusiv
Capital.ro
A murit unul dintre cei mai mari actori de la Hollywood. Românii l-au îndrăgit foarte mult: Nu și-a pierdut niciodată dragostea pentru magie…
Playtech.ro
Vine toamna adevărată în România! Urmează potop, temperaturile scad brusc. Zonele cele mai afectate
Adevarul
Dronele rusești din Polonia, mesajul lui Putin pentru Nawrocki. Valentin Naumescu: „A primit o avertizare rusească?”
wowbiz.ro
Atac armat pe terasa unui restaurant din Texas: un mort și cinci răniți. Atacatorul este căutat de poliție
Economica.net
O nouă eră pentru Dacia electrică
Prosport.ro
FOTO. Maria Sharapova şi-a înnebunit fanii cu apariția în costum de baie
kanald.ro
Clipe de groază într-un avion care zbura către Europa. 18 pasageri au ajuns la spital după ce au fost aruncați în tavan
Cancan.ro
Nu l-a lăsat inima și a venit să își ia adio de la mama Adrianei Bahmuțeanu! Cine a apărut la înmormântarea Petruței Toma
iamsport.ro
Nici Hagi, nici Petrescu! Antrenorul român așteptat la echipa națională: ”Prima variantă”
MediaFlux
Schimbare privind vechimea la pensie!
stirilekanald.ro
Drama prin care trecea profesoara găsită spânzurată împreună cu fiul ei de 7 ani. Femeia și-ar fi ucis copilul înainte. Detalii șocante din anchetă
substantial.ro
O nouă ordine mondială. Anunț fără precedent făcut de Ursula von der Leyen. Ce se întâmplă cu România