Cântăreața Dana Marijuana scapă de arest! Decizia luată de magistrați

Cântăreața Dana Marijuana scapă de arest, potrivit celei mai noi decizii luate de magistrații din România. Artista a fost reținută de oamenii legii pentru trafic de droguri, iar în trecut, aceasta a fost dependentă de substanțe interzise.
Irina Dumitrescu
28 iun. 2025, 11:26
Cântăreața Dana Marijuana scapă de arest! Decizia luată de magistrați

Cântăreața Dana Marijuana scapă de arest, potrivit celei mai noi decizii luate de magistrații din România. Artista a fost reținută de oamenii legii pentru trafic de droguri, iar în trecut, aceasta a fost dependentă de substanțe interzise.

Astfel, Dana Marijuana, cunoscută în acte ca Elena-Daniela Coteanu, a fost eliberată din arest preventiv, după aproape un an petrecut în spatele gratiilor.

Pentru următoarele 30 de zile, Dana va fi plasată sub control judiciar, iar în această perioadă are obligația de a respecta mai multe restricții. Printre acestea se numără interdicția de a lua legătura cu martorii din dosar, direct sau indirect. În cazul în care există indicii că ar încălca aceste condiții sau s-ar implica din nou în fapte similare, măsura ar putea fi înlocuită din nou cu arestul preventiv.

Citește și: Dana Marijuana îi desființează pe membrii La Familia: „Se folosesc de tine și te dezamăgesc”

Dana Marijuana a scăpat de închisoare. Ce a stabilit instanța

„În baza art. 362 C. p. p. rap. la art. 208 alin. 4 C.p.p. şi art. 242 alin. 2 C. p.p., înlocuieşte măsura arestului preventiv dispus faţă de inculpata COTEANU ELENA-DANIELA, …, cu măsura preventivă a arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri. În baza art. 221 alin.1 C.p.p., dispune ca inculpata COTEANU ELENA-DANIELA să nu părăsească domiciliul situat în …, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza. În baza art. 221 alin.2 C.p.p., dispune ca pe durata măsurii arestului la domiciliu inculpata să respecte următoarele obligații -să se prezinte în faţa judecătorului ori de câte ori este chemat şi -să nu comunice cu martorii, direct sau indirect, pe nicio cale”, se arată în decizia instanței.

Acum trei luni, Dana le-a cerut judecătorilor să fie eliberată și plasată sub o formă de supraveghere mai puțin restrictivă.

„Onorată instanță, am 7 luni sunt în arest. În trecut, singurele persoane cărora le-am făcut rău au fost propria persoană și familia. Nu îmi mai doresc nimic decât să fiu alături de ei. Pericolul din dosar a trecut. Nu mai am nici mașină și nici permis. Vă rog respectuos să-mi acordați arestul la domiciliu sau sa mă lăsați cu brățară electronică”, a spus cântăreața.

Citește și: Dana Marijuana, adevărul despre despărțirea intempestivă de iubitul cu care urma să facă nuntă: „El când bea un pic mai mult se transformă”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Secretul succesului lui Jovo Lukic la U Cluj şi motivul pentru care n-a confirmat la Universitatea Craiova
Capital.ro
Cui îi revin banii din bancă după divorț. Ce trebuie să știe soții înainte de partaj
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Îmi era prea rușine să spun că sunt nepalez”. Cum este văzută România prin ochii lucrătorilor nepalezi și ce probleme înfruntă
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT