Încep concedieri masive, anunţ oficial de la Guvern: „Până acum am mimat că dăm afară”

Ministrul Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, a afirmat, în legătură cu şefii din domeniul Energiei care sunt incompatibili, că diferenţa din abordarea de până acum în care s-a mimat că aceştia vor fi daţi afară este că vor fi făcute modificări legislative pentru ca aceste lucruri să fie ireversibile.
Filip Stan
30 iun. 2025, 12:52
Încep concedieri masive, anunţ oficial de la Guvern: „Până acum am mimat că dăm afară
România ar putea pierde 7,8 miliarde de euro din PNRR. Banii puteau fi folosiți pentru grădinițe, școli, spitale și autostrăzi

Concedieri 2025. Dragoş Pîslaru a fost întrebat când vor fi demişi şefii din Energie care sunt incompatibili, în condiţiile în care această solicitare din partea Comisiei Europene nu a primit niciun răspuns de mai multe luni.

„Aceste reforme sunt printre cele mai întârziate, sunt cele care au dus la suspendarea cererii de plată 3. Avem un grafic extrem de ferm de organizare a Adunării Generale a Acţionarilor şi a modului în care se pot rezolva, inclusiv cu modificări legislative care să ne permită pregătirea, ca să nu existe că ne dă în judecată cineva, că vor putea să câştige în instanţă, deci pe asigurarea unei baze legale de urgenţă pe parcursul acestei veri, ca să putem într-adevăr să simţim şi noi că trăim într-o ţară în care un guvern întreg nu este neputincios în faţa unor numiri care au fost făcute pe criterii politice”, a afirmat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, potrivit News.ro. 

Concedieri 2025. Cel mai mare semn al crizei, compania care dă afară 30% dintre angajaţi, cu 10% mai mult ca la stat

El a mai fost întrebat câţi dintre aceşti şefi au fost revocaţi până acum şi câte salarii vor mai încasa până când vor pleca din funcţie. „Sunt nişte detalii care ţin, bineînţeles, mai degrabă de portofoliu Energiei, sunt convins că colegii vă vor putea spune aceste lucruri. Ce vă pot spune este că, ca urmare a discuţiei de ieri, astăzi ministrul Energiei va veni la MIPE pentru a discuta în detaliu aceste lucruri. Ceea ce vă pot spune, diferenţa faţă de abordarea de până acum în care am mimat că dăm afară sau că ne-am învârtit în jurul cozii, este că ne uităm la modificări legislative pentru ca aceste lucruri să fie ireversibile”, a mai transmis Dragoş Pîslaru.

 

Concedieri, instituții desființate, taxe. Cum vrea Guvernul să acopere gaura bugetară și de ce unii economiști sunt sceptici

Noul Guvern al României, susținut de o coaliție formată din PNL-PSD-USR-UDMR și reprezentanții minorităților, promite în programul de guvernare 2025-2028 reforme structurale, care să pună ordine în finanțele publice.

De asemenea, promite să facă mai eficientă activitatea administrativă, să elimine posturile politizate din companiile de stat și să reducă personalul din administrația centrală cu aproximativ 20%.

Printre obiectivele Executivului se numără recâștigarea încrederii românilor în autorități – prin eliminarea privilegiilor nejustificate din mai multe domenii – și asigurarea unor servicii publice decente, spre exemplu în sistemul sanitar.

Programul de guvernare pentru perioada 2025-2028 a fost publicat luni, 23 iunie, după ce liderii PNL, PSD, USR, UDMR și ai minorităților naționale au semnat în aceeași zi un protocol de colaborare.

EXCUSIV Pensii 2025. Anunţul îndrăzneţ făcut de ministrul Muncii celor 5 milioane de seniori. Se întâmplă de la 15 iulie

Noul Guvern, cu 16 miniștri – la fel ca precedentul – și cinci vicepremieri (din care doi fără portofoliu) a primit votul de încredere al Parlamentului în aceeași zi.

„În fața provocărilor economice, geopolitice și sociale, acest parteneriat are ca obiective implementarea unor reforme structurale fundamentale, stabilitatea și performanța guvernării, dezvoltarea României și consolidarea democrației”, se precizează în protocolul politic pentru înființarea de facto a Coaliției care formează noul Guvern și care a agreat programul de guvernare al țării, până în 2028.  Economiştii sunt sceptici cu privire la realizarea obiectivelor.

Cele cinci mari confederaţii sindicale din România reclamă că au fost „eliminate de la consultarea reală” pe tema măsurilor de austeritate adoptate de Guvern şi solicită premierului Ilie Bolojan o întâlnire de urgenţă, în cursul zilei de luni. „Nu noi, salariaţii, nu noi, organizaţiile sindicale ne facem vinovaţi de situaţia dezastruoasă în care se află bugetul Românei” transmit sindicaliştii, anunţând proteste şi chiar grevă generală dacă „nu se ajunge la un numitor comun” privind măsurile anunţate.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Ce este "Sindromul Grinch" și cum se manifestă. Cum au ajuns mulți români să urască Crăciunul
Fanatik.ro
Apți pentru AEK! Doi titulari ai Universității Craiova au revenit pentru meciul decisiv din Grecia. Exclusiv
Capital.ro
Impozit pe apartamente. Schimbare radicală de la 1 ianuarie 2026. Românii care vor plăti cu până la 750% mai mult
Playtech.ro
Se instalează gerul în România. Vom avea Crăciun cu frig şi posibile ninsori
Adevarul
Avertisment dur de la London School of Economics. România e pe drumul dintre „trogloditismul intelectual” și prăbușirea iminentă
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Un ciclon puternic amenință Europa! Cum se va manifesta fenomenul și ce țări vor fi afectate
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la FCSB a câștigat 330.000 de euro la pariuri sportive: ”S-a terminat istoria! De atunci nu am mai jucat”
MediaFlux
Locuințele și mașinile „de lux” vor fi taxate triplu din 2026. Cum se stabilește valoarea și ce rol are formularul ANAF 216
stirilekanald.ro
VIDEO Dezastru pe autostradă! 13 persoane au murit și peste 150 au fost rănite
TRAGEDIE! A MURIT! Florin Piersic: „Dumnezeu sa te aiba in paza”