Sporuri măsurate cu Big Brother! Timpul efectiv de lucru decide câţi bani iei în plus la salariu, 5 sau 50%. Noi reguli pentru bugetari

Ministerul Dezvoltării impune criterii la acordarea sporurilor pentru gestionarea fondurilor europene: Sporuri între 5 şi cel mult 50%, în funcţie de timpul efectiv lucrat lunar, dar şi de valoarea proiectului implementat
Filip Stan
01 iul. 2025, 11:58
Sporuri măsurate cu Big Brother! Timpul efectiv de lucru decide câţi bani iei în plus la salariu, 5 sau 50%. Noi reguli pentru bugetari

Sporuri acordate  pentru gestionarea fondurilor europene ar urma să fie cuprinse între 5 şi 50%, în funcţie de timpul efectiv lucrat lunar, dar şi de valoarea proiectului implementat, în condiţiile în care se dovedeşte, prin raport de progres trimestrial, aprobat de ordonatorul de credite, că au fost înregistrate progrese în implementarea acestuia, în trimestrul anterior, conform unui proiect al Ministerului Dezvoltării.

Sporuri în funcţie de performanţă

”Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un proiect de act normativ care ar lega acordarea sporurilor pentru gestionarea proiectelor finanţate din fonduri europene de criterii de performanţă şi ar introduce meritocraţia în administraţia publică”, anunţă marţi ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.

Sindicatele ameninţă cu măsuri radicale: „România va fi blocată. Nu vor fi bani de pensii, nu vor fi bani să decoleze avioane, nu vor fi bani să plătim salarii…”

Propunerea de act normativ modifică regulamentul cadru privind criteriile pe baza cărora se stabileşte procentul de majorare salarială pentru personalul plătit din fonduri publice, precum şi condiţiile de înfiinţare a posturilor în afara organigramei, în cadrul instituţiilor şi al autorităţilor publice care implementează proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile sau prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

„Măsura propusă va asigura o abordare justă a folosirii banilor publici. Introducem meritocraţia în administraţia publică. Cei care merită, cei care asigură absorbţia fondurilor europene pentru dezvoltarea României pot primi chiar şi 50% spor, pe baza unor criterii ferme, dar cei care nu contribuie semnificativ la implementarea acestor proiecte, pe baza unui raport de progres, nu vor beneficia de sporuri”, a declarat ministrul dezvoltării, Cseke Attila.

Bugetarii pierd 3-5 zile libere pe an, decizie oficială adoptată de Guvernul Bolojan luni seară

Astfel, acordarea sporurilor se va realiza în funcţie de timpul efectiv lunar lucrat, dar şi de valoarea proiectului implementat, în condiţiile în care se dovedeşte, prin raport de progres trimestrial, aprobat de ordonatorul de credite, că au fost înregistrate progrese în implementarea acestuia, în trimestrul anterior.

În funcţie de cumulul celor doi indicatori, respectiv timpul lucrat şi valoarea proiectului, sporul poate fi de 5% şi până la cel mult 50%.

Se consideră că au fost înregistrate progrese în implementarea proiectului, dacă a fost realizată o creştere a execuţiei documentare (studii, referate, cereri de plată, documentaţia pentru proiectare inclusiv obţinerea de avize) de cel puţin 5% pentru activităţile eligibile prevăzute în proiect, în funcţie de complexitatea acestuia, sau a fost realizată o creştere a execuţiei fizice de cel puţin 3%. Totodată, dacă au fost derulate cel puţin 3% dintre activităţile eligibile prevăzute în proiect, în funcţie de complexitatea acestuia, sau au fost recepţionate cel puţin 3% din bunurile, serviciile, lucrările prevăzute în proiect.

Dacă timpul lunar efectiv lucrat pe proiectele de investiţii finanţate din fonduri europene este de cel mult 20 de ore, sporul poate fi între 5-10%, în funcţie de valoarea proiectului sau a proiectelor, iar acest procent creşte gradual.

La peste 80 de ore lucrate pe lună, sporul poate fi de 25-50%, la un proiect cu o valoare de peste 20 de milioane de lei. Curtea de Conturi a României poate verifica raportul de progres, iar, în cazul în care se dovedeşte că nu reflectă realitatea, pentru sumele obţinute nelegal răspunderea este în solidar a echipei de proiect, a persoanelor aflate pe circuitul de avizare şi a ordonatorului de credite. Măsurile din proiectul supus dezbaterii publice sunt propuse să intre în vigoare din 1 septembrie 2025.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT