Toate clasele, de la grădiniță și până la liceu, vor avea câte 2 elevi în plus. Schimbarea va afecta următorul an școlar

Potrivit unui proiect de lege, din anul școlar 2025-2026 clasele de învățământ preuniversitar ar putea deveni mai aglomerate.
Alina Costache
07 iul. 2025, 16:18
Toate clasele, de la grădiniță și până la liceu, vor avea câte 2 elevi în plus. Schimbarea va afecta următorul an școlar

Proiectul ar urmă să modifice Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Documentul propune creșterea numărului de elevi din toate ciclurile de învățământ, adăugând câte doi elevi în plus la media claselor. Totuși, proiectul are limite minime și maxime admise.

Ilie Bolojan a anunțat că, printre măsurile fiscale anunțate, se numără și proiectul care prevede creșterea numărului mediu de elevi pe clasa. Guvernul estimează că impactul tuturor măsurilor care vizează educația este de 0,21% din PIB în 2026.

Adică vom vedea aglomerarea claselor, reducerea timpului acordat fiecărui copil, imposibilitatea aplicării unor metode de predare diferențiată și scăderea accesului la sprijin individualizat.

Citește și: Se văd primele efecte ale pachetului fiscal propus de Guvernul Bolojan. Ministerul Finanțelor: „Scad costurile de împrumut”

Edupedu a avertizat că măsură creșterii numărului de elevi poate duce la o scădere a numărului de clase și implicit la o reducere a numărului de norme didactice. Această modificare ar putea multiplică efectele negative asupra profesorilor și elevilor în contextul creșterii normei la 20 de ore. Se vor aglomera clasele, se va reduce timpul acordat fiecărui copil, aplicarea unor metode de predare diferențiată va fi imposibilă și va scădea accesul la sprijinul individualizat.

Potrivit proiectului de lege, va crește numărul elevilor din clase, în toate ciclurile de învățământ. În majoritatea cazurilor se adaugă doi  elevi, atât la limita minimă cât și la cea maximă.

Având în vedere că înscrierile au fost făcute la grădiniță, în clasa pregătitoare și la clasa a V-a, o schimbare a numărului de copii în grupe și în clase ar însemna o reîncadrare a tuturor copiilor și a tuturor profesorilor.

Citește și: Hamsiile de pe litoral, bombă pentru sănătate. De neimaginat ce a găsit Piedone într-o cherhana de la malul mării

Potrivit proiectului de lege, numărul de copii din grupe/clase va fi modificat astfel:

  • În cazul educației timpurii, antepreșcolar, grupa mică cuprinde în prezent 5–9 copii (medie 7), dar proiectul ridică acest interval la 7–11 (medie 9). Grupa mijlocie crește de la 8–15 (medie 12) la 10–17 (medie 14), iar grupa mare urcă de la o medie de 14 la 16, cu un maxim de 22 de copii. Așadar, în toate cele trei grupe, media crește cu 2 copii.
  • La nivel preșcolar, formațiunile actuale sunt de 10–20 de copii (medie 15), iar proiectul propune 12–22 (medie 17), păstrând același trend de creștere.
  • În învățământul primar, în prezent sunt stabiliți între 10 și 22 de elevi pe clasă, media fiind de 16. Noul proiect de lege modifică aceste valori la 12–24 de elevi, cu o medie de 18. Practic, se adaugă 2 elevi în plus atât la medie, cât și la limitele minimă și maximă.
  • La nivel gimnazial, formațiunile actuale sunt compuse din 10–26 elevi, cu o medie de 18. Proiectul de lege propune creșterea intervalului la 12–28 elevi și o medie de 20, ceea ce înseamnă tot o creștere de 2 elevi per clasă, în medie.
  • Pentru învățământul liceal (inclusiv dual), norma actuală – a cărei aplicare a fost amânată până în 2026 – prevede clase de 15–26 de elevi, cu o medie de 22. Proiectul de lege urcă aceste valori la 16–30 de elevi, cu o medie de 23.
  • Învățământul postliceal: de la 15–28 de elevi (medie 22) se trece la 20–32 (medie 26), ceea ce înseamnă un plus de 4 elevi în medie și cu 5 elevi mai mult la pragul minim.

La articolul 23 din Legea 198/2023 se vor modifica alineatele (1), (6) și (11), în felul următor:

,,(1) În învăţământul preuniversitar, formaţiunile de studiu cuprind grupe sau clase, după cum urmează:

a) educaţia timpurie, nivel antepreşcolar:

(i) grupa mică cuprinde, în medie, 9 copii, dar nu mai puţin de 7 şi nu mai mult de 11;
(ii) grupa mijlocie cuprinde, în medie, 14 copii, dar nu mai puţin de 10 şi nu mai mult de 17;
(iii) grupa mare cuprinde, în medie, 16 copii, dar nu mai puţin de 10 şi nu mai mult de 22;

b) educaţia timpurie, nivel preşcolar: grupa cuprinde, în medie, 17 preşcolari, dar nu mai puţin de 12 şi nu mai mult de 22;

c) învăţământul primar: clasa cuprinde, în medie, 18 elevi, dar nu mai puţin de 12 şi nu mai mult de 24;

d) învăţământul gimnazial: clasa cuprinde, în medie, 20 elevi, dar nu mai puţin de 12 şi nu mai mult de 28;

e) învăţământul sportiv şi de artă: clasa cuprinde, în medie, 16 elevi, dar nu mai puţin de 8 şi nu mai mult de 24, şi poate fi constituită din maximum 4 grupe. Grupa cuprinde, în medie, 7 elevi, dar nu mai puţin de 4 şi nu mai mult de 10;

f) învăţământul liceal, inclusiv dual: clasa cuprinde, în medie, 23 de elevi, dar nu mai puţin de 16 şi nu mai mult de 30;

g) instruirea practică şi pregătirea de specialitate se desfăşoară pe grupe de minimum 8 elevi şi maximum 15 elevi;

h) clasele din învăţământul liceal tehnologic pot fi constituite din maximum 3 grupe cu calificări diferite;

i) învăţământul postliceal: clasa cuprinde, în medie, 26 de elevi, dar nu mai puţin de 20 şi nu mai mult de 32;

j) învăţământul special:
(i) pentru antepreşcolari cu sprijin de nivel I-II: grupa de sprijin special cuprinde, în medie, 6 copii, dar nu mai puţin de 5 şi nu mai mult de 7;
(ii) pentru beneficiarii primari cu sprijin special de nivel I-II: grupa/clasa de sprijin special cuprinde în medie 7 elevi, dar nu mai puţin de 6 şi nu mai mult de 8;
(iii) pentru antepreşcolari cu deficienţe grave de dezvoltare şi preşcolari cu sprijin special de nivel III-IV: grupa/clasa cuprinde, în medie, 4 copii, dar nu mai puţin de 3 şi nu mai mult de 5.

 

DailyBusiness
Ciprian Ciucu, declarație misterioasă în timpul votării: „Nu pot să spun de ce mă bucur”
Spynews
Marele secret al Ștefaniei Szabo a fost dezvăluit! Medicul din Buzău ar fi avut o relație cu un bărbat cu familie: ”Părea să o apese”
Fanatik.ro
Frumoasa jucătoare de tenis a bifat o apariție spectaculoasă. Cum a apărut în vacanța din Miami
Capital.ro
Interzicerea mașinilor diesel și pe benzină. Noile planuri UE după 2035. Ce se schimbă față de legea inițială
Playtech.ro
Lista completă a pensionarilor scutiți de CASS în 2026. Cine nu trebuie să plătească contribuția și cum se aplică regula
Adevarul
Exit-poll-urile și sondajele au eșuat masiv în București. „E fără precedent. Am avut trei case de sondare care au manipulat”
wowbiz.ro
Vești de ultimă oră despre starea lui Dan Petrescu. Fiicele lui au venit de urgență în țară: „A slăbit 30 de kilograme”
Economica.net
Cea mai nouă ofertă PPC - Scad preţurile la energie electrică
kanald.ro
Salariul minim ar urma să fie înghețat în 2026. Ordonanța de urgență pregătită de Executiv
iamsport.ro
Finanțatorul din SuperLiga, atac necruțător la adresa lui Ciolacu: ”A câștigat fiica unui PSD-ist prins că fura și la noi, deci nu mă surprinde scorul de la Buzău”
MediaFlux
536 de lei la pensie. Anunțul Casei Naționale de Pensii pentru aproape un milion de români
stirilekanald.ro
Anunțul momentului pentru români!
substantial.ro
Ce este tractografia RMN și cum ajută la înțelegerea afecțiunilor neurologice