Ministrul demis de Vladimir Putin a fost găsit împușcat în mașina personală, la numai câteva ore după revocare. Un alt funcționar apropiat lui a căzut mort în timpul unei întâlniri. Șir de decese suspecte la vârful Federației Ruse

Ministrul rus al Transporturilor s-ar fi împușcat mortal la numai câteva ore de când președintele rus, Vladimir Putin, l-a demis din funcție. La puțin timp după tragicul eveniment, un apropiat de-al acestuia, ce are competențe în zona transporturilor, a căzut din picioare și a murit, în timpul unei întâlniri, la vârsta de numai 42 de ani.
Irina Dumitrescu
07 iul. 2025, 22:54
Ministrul demis de Vladimir Putin a fost găsit împușcat în mașina personală, la numai câteva ore după revocare. Un alt funcționar apropiat lui a căzut mort în timpul unei întâlniri. Șir de decese suspecte la vârful Federației Ruse
Roman Starovoit (dreapta), fostul ministru rus al Transporturilor (2024-2025). Sursă foto: kremlin.ru

Ministrul rus al Transporturilor s-ar fi sinucis la doar câteva ore după ce a fost demis de președintele Vladimir Putin, potrivit agenției de știri de stat a țării, care a citat Comitetul de Investigații Național. Un al doilea oficial de rang înalt din Ministerul Transporturilor ar fi murit la scurt timp după aceea, din motive care rămân neclare.

Ministrul rus al transporturilor a murit împușcat la câteva ore după ce Vladimir Putin l-a demis din funcție

Roman Starovoi, pe numele său, s-a împușcat mortal luni în mașina sa din Odințovo, un oraș la vest de Moscova, potrivit unui comunicat al comitetului, relatat de agenția de știri rusă TASS.

„Circumstanțele incidentului sunt în curs de stabilire”, a declarat Comitetul de Investigații, citat de TASS. „Principala ipoteză este sinuciderea.”

Citește și : Fugarul Ilan Șor anunță o inițiativă șocantă pentru Republica Moldova: ”Strângem semnături pentru unirea cu Federația Rusă”

Forbes Rusia a relatat că Starovoi, în vârstă de 53 de ani, a murit „probabil peste noapte, între sâmbătă și duminică”, citând o sursă anonimă apropiată anchetatorilor statului. Nu a fost posibil să se explice discrepanța dintre orele decesului raportate de Forbes și mass-media oficială rusă.

Putin îl demisese pe Starovoi cu doar câteva ore mai devreme, conform unui decret publicat de Kremlin. Nu a fost oferit niciun motiv oficial, dar atacurile continue ale dronelor ucrainene asupra Rusiei au provocat haos în traficul aerian din țară în weekend, determinând anularea a sute de zboruri și blocând pasageri, acesta fiind unul dintre motivele probabile.

Un apropiat al ministrului a căzut mort la câteva ore după eveniment

La scurt timp după moartea lui Starovoi, presa rusă a relatat că un oficial de rang inferior, a cărui funcție ținea de competența Ministerului Transporturilor, Andrei Korneichuk, în vârstă de 42 de ani, ar fi murit subit în timpul unei întâlniri.

În biroul său din estul Moscovei, Korneichuk, care era șef adjunct al Departamentului Fondului Funciar al Agenției Federale Rutiere, „s-a ridicat brusc în timpul unei întâlniri și a căzut mort”, potrivit agenției de știri SHOT, despre care se crede că este apropiat al ministrului Transporturilor rus.

Citește și : Benjamin Netanyahu se întâlnește cu Donald Trump la Casa Albă. Cei doi ar urma să anunțe încetarea focului în Fâșia Gaza

„Medicii nu l-au putut ajuta”, a adăugat SHOT. Ziarul independent rus Novaya Gazeta a declarat că cel puțin alte două agenții de știri legate de guvernul rus au relatat aceleași detalii de bază. Cauza preliminară a decesului a fost stabilită a fi stop cardiac, potrivit agențiilor de presă citate de Gazeta.

Cele două decese survin la doar câteva zile după cel al vicepreședintelui companiei petroliere de stat ruse Transneft.

Trupul lui Andrei Badalov, în vârstă de 62 de ani, a fost găsit vineri „sub fereastra unei case” din vestul Moscovei, a declarat TASS, citând oficiali ai forțelor de ordine. Agenția de știri de stat a declarat că acesta i-a scris un mesaj de adio soției sale.

Aceste cazuri sunt doar cele mai recente dintr-o serie de cazuri de ruși de profil înalt și puternici care au murit subit, adesea în căderi aparente de la ferestre sau în alte incidente.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
A fost găsit cuplul din București, dat dispărut pe Transalpină. În ce stare sunt Mihaela și Horațiu
Fanatik.ro
Cine este românca angajată la PSG, cel mai puternic club din Europa. Tânăra explică de ce fotbalul românesc este mult în spatele celui din Occident
Capital.ro
FMI avertizează asupra riscurilor economice globale. Guvernele, îndemnate să păstreze stabilitatea fiscală și să se pregătească pentru noi șocuri
Playtech.ro
Cât costă acum să chemi un electrician acasă. Doar deplasarea poate ajunge la 100 de lei. Lista actualizată cu noile tarife în 2026
Adevarul
Cât ar putea scumpi noua taxă UE carburanții. Calculul pentru un șofer cu Dacia Logan
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lucia și Constantin sunt cei doi soți care și-au pierdut viața în urma accidentului din Grecia, alături de bebelușul lor. Fiica de 8 ani este în stare critică
iamsport.ro
Legendarul sportiv român este împotriva ”Anului Ilie Năstase”: ”Tăiem de la bolnavii de cancer, dar avem bani pentru show”
MediaFlux
Amendă usturătoare dacă nu speli mașina! Un oraș din România ia măsuri fără precedent
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România