Consiliul Concurenţei analizează preluarea magazinelor La Cocoş de către Grupul Schwarz, care operează în România reţelele de magazine Kaufland şi Lidl

Consiliul Concurenţei anunţă că analizează tranzacţia prin care grupul Schwarz, care operează, în România, reţelele de magazine Kaufland şi Lidl, intenţionează să preia magazinele La Cocoş.
Filip Stan
08 iul. 2025, 16:20
Consiliul Concurenţei analizează preluarea magazinelor La Cocoş de către Grupul Schwarz, care operează în România reţelele de magazine Kaufland şi Lidl

Consiliul Concurenţei analizează preluarea magazinelor La Cocoş de către Grupul Schwarz, care operează în România reţelele de magazine Kaufland şi Lidl.  ”Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care grupul Schwarz intenţionează să preia magazinele La Cocoş”, anunţă autoritatea de concurenţă.

În acelaşi timp, autoritatea analizează şi tranzacţiile prin care supermarketul La Cocoş SA intenţionează să preia, prin intermediul unor contracte de închiriere, două spaţii comerciale situate în municipiul Arad, respectiv comuna Bradu, din judeţul Argeş.

Atenție la ”promoții”! Tentativă de fraudă în numele magazinelor La Cocoș. Mii de români, convinși să participe la o falsă campanie de cadouri

Grupul Schwarz operează, în România, reţelele de magazine Kaufland şi Lidl, fiind astfel prezent pe piaţa comerţului cu amănuntul de produse de consum curent, preponderent alimentare.

La Cocoş operează în prezent patru magazine în România, două în Ploieşti, unul în Bucureşti şi unul în Braşov, prin intermediul cărora se comercializează produse de consum curent, preponderent alimentare.

În cadrul analizei, autoritatea de concurenţă va evalua impactul operaţiunilor asupra consumatorului final şi furnizorilor pe piaţa comercializării bunurilor de consum curent. În acest context, autoritatea invită retailerii şi furnizorii, inclusiv cei locali, să transmită observaţii cu privire la achiziţia notificată.

Lovitura anului pe piaţa de retail! Grupul care deține Lidl și Kaufland devine acţionar majoritar în La Cocoş!

Conform prevederilor Legii concurenţei (nr. 21/1996), aceste operaţiuni trebuie autorizate de Consiliul Concurenţei, care le va evalua în scopul stabilirii compatibilităţii lor cu un mediu concurenţial normal şi va emite decizii în termenele prevăzute de lege.

Eventualele observaţii şi puncte de vedere pot fi transmise autorităţii de concurenţă în termen de 20 zile. Grupul german Schwarz, proprietarul Lidl și Kaufland, se află pe ultima sută de metri în demersul său de a prelua retailerul autohton dezvoltat de familia Nica, La Cocoş, ce a depășit anul trecut pragul de 1 miliard de lei.

„Astăzi marcăm un moment cu totul special și extrem de important pentru compania La Cocoș! Grupul Schwarz, cel mai mare jucător european din sectorul de retail și al treilea la nivel mondial, intenționează să preia un pachet de 70% din acțiunile companiei românești de hypercash „La Cocoș”. Identitatea brandului va fi păstrată integral – de la formatul de magazin și politica de prețuri, până la echipa actuală – pentru a susține accelerarea extinderii rețelei, atât în România, cât și în Europa.

„Am deosebita plăcere să vă anunț că La Cocoș va deveni parte a Grupului Schwarz. Este o reală mândrie și o recunoaștere a muncii, dedicării și performanței noastre să fim integrați într-o structură de lider global. Prin această asociere se reconfirmă valoarea modelului La Cocoș care are un potențial real de creștere.
Le mulțumesc investitorilor actuali pentru încrederea și sprijinul acordat, dar și pentru faptul că predau acest model de business în cele mai bune mâini.
Suntem mândri că, împreună cu echipa noastră actuală și viitoare, vom putea continua să construim durabil, având sprijinul Grupului Schwarz pentru a păstra identitatea brandului La Cocoș și pentru a amplasa sigla autentic românească pe toate magazinele care se vor deschide, atât în România, cât și în Europa.
Această tranzacție nu este o simplă preluare, ci un parteneriat strategic menit să extindă și să consolideze conceptul La Cocoș, transformându-l într-un reper internațional în cadrul Grupului Schwarz. Astfel, La Cocoș va avea șansa să devină al patrulea pilon strategic, alături de Lidl, Kaufland și Schwarz Produktion.”
— Iulian Nica, Director General, La Cocoș

„Compania La Cocoș a dezvoltat un model de afaceri impresionant și are un potențial de creștere semnificativ. Prin schimbul de cunoștințe și experiență, dorim să învățăm unii de la alții și să ducem împreună mai departe povestea de succes a companiei.”, — Christian Groh, Președintele Consiliului de Administrație, Schwarz Corporate Solutions

Transferul participației de la actualii investitori către Grupul Schwarz înseamnă mai mult decât o simplă schimbare de acționariat – reprezintă o oportunitate excepțională de a deveni parte din cea mai mare familie a retailului european. Dacă trecerea de la un antreprenor individual la un parteneriat cu investitori financiari a însemnat o accelerare a dezvoltării echivalentă cu reducerea unui parcurs de 15 ani la doar 5 ani, asocierea cu Grupul Schwarz reprezintă un adevărat zbor către lună: de la avionul de linie cu care zburam împreună cu actualii investitori, la o navetă spațială – simbol al unei viteze de scalare de 30 de ori mai mare!
„Mulțumesc Grupului Schwarz pentru încrederea și dorința de a investi în formatul nostru hypercash, precum și pentru decizia de a transforma La Cocoș într-un nou pilon strategic al grupului. Împreună cu echipa La Cocoș, vă asigur că strategia de dezvoltare va rămâne fidelă misiunii și viziunii noastre, reflectate în:
• Sloganul: «Supermarketul ce ține cu casa!»• Misiunea: «Vindem produsul potrivit, la momentul potrivit, în locul potrivit, în cantitatea potrivită și la prețul potrivit.» Mulțumesc întregii echipe La Cocoș – fără voi, acest moment nu ar fi fost posibil! Această etapă reprezintă recunoașterea muncii, implicării și a rezultatelor voastre.  mi doresc ca, prin această asociere, să ducem brandul La Cocoș către noi culmi, păstrându-i rădăcinile și spiritul autentic românesc, așa cum a fost creat.”
— Iulian Nica, Director General, La Cocoș.

DailyBusiness
Scriitorul maghiar László Krasznahorkai este laureatul Premiului Nobel pentru Literatură în 2025
Spynews
Mark Zuckerberg a anunțat schimbări importante pe Instagram! Toți utilizatorii sunt vizați
Fanatik.ro
Ce relație ar fi avut Simona Halep și Sorana Cîrstea. Jurnalistul Radu Banciu e convins că existau tensiuni între cele două
Capital.ro
Tragedia a lovit lumea muzicii. S-a stins simbolul unui trupe britanice de legendă. Toți românii i-au fredonat această melodie
Playtech.ro
Când ai nevoie de acordul vecinilor pentru a-ți închiria locuința
Adevarul
Alimentele la care renunță Fuego pentru a slăbi: „Am sacouri pentru fiecare categorie de kilograme”
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
Imagini exclusive. Cum arată nora lui Cornel Dinu: apariție rară a tinerei
kanald.ro
Soțul Mădălinei, tânăra care a murit după naștere face declarații terifiante! Acesta nu ar fi refuzat operația: „M-au pus să semnez”
Cancan.ro
Soțul Mădălinei, tânăra din Giurgiu care a murit după ce a născut, face dezvăluiri tulburătoare: 'De atunci a început calvarul”
iamsport.ro
Nemții de la Auto Bild au urcat în noul model Dacia și au fost pur și simplu șocați de ceea ce au văzut
MediaFlux
Încă o scumpire! Suma în plus care se va regăsi în facturile de curent
stirilekanald.ro
Emil Gânj a ieșit din locul în care s-a ascuns. Unde i-au găsit polițiștii urmele
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025