Calendar ortodox 10 iulie 2025. Sfinții 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei. ce rugăciune se spune în această zi martirică

Biserica Ortodoxă îi prăznuiește, pe 10 iulie, pe Sfinții 45 de Mucenici din cetatea Nicopolea Armeniei. Aceștia au pătimit în perioada împăratului Liciniu (308-324). Iată ce rugăciune trebuie să rostești pentru sănătate și liniște.
Filip Stan
09 iul. 2025, 12:41
Calendar ortodox 10 iulie 2025. Sfinții 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei. ce rugăciune se spune în această zi martirică

Calendar ortodox 10 iulie 2025. Sfinţii 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 10 iulie, ziua în care au fost ucişi pentru Hristos.

Ortodoxe
Sf. 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei

Greco-catolice
Sf. m. ucişi la Nicopole, Armenia

Romano-catolice
Sf. Victoria, m.

 

În timpul împăratului roman Liciniu (308-321), persecuţiile împotriva creştinilor s-au extins mult în Răsărit. Legile care impuneau persecuţia creştinilor prevedeau şi confiscarea averilor, care erau folosite la zidirea templelor, a băilor şi la înnoirea cetăţilor.

S-au adunat atunci mai mulţi creştini în cetatea Nicopole din Armenia să mărturisească de bună voie credinţa în Hristos.

Pentru mărturisirea lor, creştinii din Nicopole, în număr de peste patruzeci, au răbdat cu bărbăţie chinurile la care au fost supuşi pentru a apostazia.

Când mucenicii erau în temniţă, doi dintre cei care îi păzeau auzeau glas de înger şi vedeau strălucind multă lumină. Au fost şi ei convinşi în inima lor că Hristos este adevăratul Dumnezeu, aşa încât au mărturisit şi ei că sunt creştini şi vor să fie părtaşi cu Sfinţii Mucenici.

Calendar ortodox pentru luna iulie 2025. Sărbătorile legale și zilele în care nu se lucrează

A fost făcută atunci judecată de moarte asupra tuturor celor care L-au mărturisit pe Hristos, dând judecătorul un astfel de verdict: „Aceşti 45 de oameni care stau înaintea judecăţii mele, fiind de credinţă creştinească, neascultând poruncile împărăteşti şi hulind pe zeii părinteşti, poruncesc să ia vrednica pedeapsă pentru faptele lor. Întâi să li se taie mâinile şi picioarele cu securea, apoi să se dea focului spre ardere; iar oasele lor, care vor rămâne, să se arunce în râu”. (Vieţile Sfinţilor)

Îndată slujitorii, trântind pe mucenici la pământ, le-au tăiat mâinile şi picioarele.

În vremea aceea, a fost aprinsă o grămadă mare de lemne, care era pregătită, şi sfinţii mucenici au fost luaţi şi aruncaţi în foc. Între sfinţi, unii erau vii, alţii, morţi de curând, deci ei i-au aruncat în foc şi pe unii şi pe alţii. Oasele acestor sfinţi mucenici au fost păstrate cu grijă şi atunci când a încetat prigoana împotriva creştinilor a fost zidită o biserică în numele lor. (sursă: vol. „Vieţile Sfinţilor„)

 

Calendar Ortodox 10 iulie 2025. Rugăciunea zilei

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Cântarea 1, glasul al 5-lea.

Irmosul:

Mântuitorului Dumnezeu, Cel Ce a povăţuit pe popor prin mare, cu picioare neudate şi pe Faraon cu toată oastea l-a înecat, Aceluia Unuia să-I cântăm, căci cu Slavă S-a preaslăvit.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Pe ostaşii lui Hristos cei purtători de chinuri, să-i lăudăm credincioşii cu cuget dumnezeiesc, ca pe nişte surpători ai rătăcirii şi luminaţi biruitori, cântând lui Dumnezeu laudă de biruinţă.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Pătimitorilor cei ce v-aţi nevoit luminat pe pământ şi aţi răbdat chinurile, aţi primit în cer cununile, cântând cu un glas lui Dumnezeu cântare de biruinţă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind legaţi prin credinţă de unirea sufletului, aţi năvălit împotriva rătăcirii şi v-aţi arătat, biruitori purtători de cununi, cântând împreună cu un glas laudă de biruinţă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
A fost găsit cuplul din București, dat dispărut pe Transalpină. În ce stare sunt Mihaela și Horațiu
Fanatik.ro
Cine sunt Victoria și Zoe, frumusețile care au făcut senzație la Cupa Mondială. Sunt căsătorite cu doi dintre cei mai cunoscuți frați fotbaliști
Capital.ro
Noua lege a salarizării stârnește nemulțumiri în sănătate. Sindicaliștii avertizează că unii angajați ar putea pierde bani
Playtech.ro
Cât costă acum să chemi un electrician acasă. Doar deplasarea poate ajunge la 100 de lei. Lista actualizată cu noile tarife în 2026
Adevarul
Cât ar putea scumpi noua taxă UE carburanții. Calculul pentru un șofer cu Dacia Logan
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lucia și Constantin sunt cei doi soți care și-au pierdut viața în urma accidentului din Grecia, alături de bebelușul lor. Fiica de 8 ani este în stare critică
iamsport.ro
Legendarul sportiv român este împotriva ”Anului Ilie Năstase”: ”Tăiam de la bolnavii de cancer, dar avem bani pentru show”
MediaFlux
Nativii care ar putea obține o sumă mare de bani. Horoscopul weekendului
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România