Ilie Bolojan recunoaște cea mai mare problemă a României: ”Nu există niciun entuziasm la ANAF să se facă digitalizarea, pentru că atunci se vede unde sunt problemele”

Premierul Ilie Bolojan a lansat vineri, 11 iulie, un nou set de critici dure la adresa ANAF, acuzând lipsa de implicare în procesul de digitalizare, practici neunitare în controale și protejarea unor firme de către inspectori.
Mircea Filipescu
11 iul. 2025, 18:35
Ilie Bolojan recunoaște cea mai mare problemă a României: ”Nu există niciun entuziasm la ANAF să se facă digitalizarea, pentru că atunci se vede unde sunt problemele”

Bolojan a insistat că o reformă reală a sistemului fiscal nu poate fi realizată peste noapte, dar trebuie începută prin întărirea capacității de control și prin digitalizarea ANAF, care trenează de ani de zile. El a anunțat că va propune limitarea mandatelor pentru funcțiile de conducere din agenție și stabilirea unor obiective de performanță clare, măsurabile, pentru a stopa acumularea de arierate și a elimina rețelele de protecție.

„O altă componentă importantă acestui pachet va fi modificarea legislaţiei fiscale şi, în general, măsuri pentru a ne încasa veniturile. Aşa cum, pe bună dreptate, aţi observat şi dumneavoastră şi cum ne-au spus şi cetăţenii, înainte de a majora taxe ar fi bine să vi le încasaţi pe cele pe care le-aţi stabilit deja, pentru că, din păcate nu le încasaţi cum trebuie. Aşa este. Şi aici o direcţie importantă într-adevăr este să ne creştem gradul de încasare. Nu putem face acest lucru de pe o zi pe alta, pentru că aici sunt nişte fenomene care s-au acumulat de ani de zile. Gândiţi-vă, de exemplu că pentru a combate munca la negru trebuie să faci controale, într-adevăr serioase. Şi se ştiu zonele cum sunt cele de construcţii, de exemplu, în general micile construcţii unde munca la negru este o constantă. Dar pentru asta trebuie să fie nişte indicatori de performanţă la cei care fac controale. Dacă li se bifează doar un anumit număr de controale pe lună fără să se vadă efectele, n-am făcut nimic”, a transmis premierul.

În ceea ce privește digitalizarea ANAF, Bolojan a subliniat lipsa de voință instituțională.

„E nevoie să finalizăm digitalizarea ANAF. E o poveste fără sfârşit. Nu există niciun entuziasm aşa am constatat, sau nu a fost cel puţin la ANAF să se facă digitalizarea, pentru că atunci se vede din analize de risc exact unde sunt problemele. Aşa dacă este un deşert de informaţii, vă puteţi imagina că eficienţa unor controle este foarte redusă”, a precizat el.

Citește și: Florin Manole, ministrul Muncii, trage un semnal de alarmă: ”Mai bine de jumătate din populație nu lucrează”

În sprijinul unei administrări fiscale mai eficiente, premierul a pledat și pentru schimbarea legislației, cu accent pe combaterea abuzurilor în insolvențe și cesiuni de creanțe.

„Trebuie să modificăm legislaţia şi este un grup de lucru care, sub coordonarea domnului vicepremier Tanczos Barna lucrează la modificarea legislaţiei pe componenta de insolvenţă, cesiune creanţe, poţi foarte uşor în România să-ţi cesionezi creanţele unei companii cu mari datorii, unui paravan, fantomă, dacă pot să spun aşa după care nu mai poţi să recuperezi acele datorii. Şi cel care a generat acele datorii îşi vede de treabă. Trebuie să limităm eşalonările, să ne întărim capacitatea de a confisca, de a executa silit”, a transmis premierul.

Bolojan a atras atenția asupra acumulării masive de datorii fiscale în ultimii ani și a pus sub semnul întrebării responsabilitatea ANAF în această privință.

„Avem nişte arierate enorme, de zeci de miliarde. Sigur se pune întrebarea cum nu le-au văzut de s-au acumulat la acest nivel, ani de zile. Şi pentru asta este evident că sunt responsabilităţi importante în toată structura NAF-ului. De aceea voi propune limitarea mandatelor pentru cei cu funcţii de conducere, şi, în mod evident, obiective de performanţă cuantificabile, pentru că avem probleme destul de serioase în toată ţara, avem practici neunitare în exercitarea controlului”, a afirmat Bolojan.

Una dintre cele mai grave acuzații aduse de premier a fost aceea că unele firme au fost efectiv protejate de controale sau au beneficiat de tratament preferențial.

„Acumularea de arierate mari arată cât se poate de cert că unele societăţi au fost protejate în aceşti ani. Nu poţi funcţiona în stil mare fără să fii protejat de o parte din cei care trebuie să facă ordine în respectivul domeniu, societăţi care sunt avertizate când sunt controlate, procese verbale care nu consemnează sumele reale, ci sume mult mai mici, consilierea prin aparţinători a celor care controlează, a societăţilor, contabilităţi şi aşa mai departe, controale formale”, a mai declarat premierul Bolojan.

Citește și: Angajații de la Senat „trimiși acasă” de Ilie Bolojan au ajuns, de fapt, la alte instituții de stat. Restructurări numai pe hârtie

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Care a fost, de fapt, reacția Bursei la îndepărtarea lui Ilie Bolojan. Unde se încurcă liderii AUR în cifrele economice ale momentului
Capital.ro
Doliu în lumea televiziunii. S-a stins omul care a schimbat definitiv industria media și a jurnalismului: A fost un lider extrem de implicat și dedicat
Playtech.ro
Inflația, explicată pe înțelesul tuturor. Cum sunt afectați românii de orice schimbare și ce să faci pentru a trece mai ușor peste această perioadă
Adevarul
Geniul literar din România care a sfârșit marginalizat din cauza a șase versuri. S-a luat de gât cu „super-starurile” literare ale vremii
wowbiz.ro
Cu ce se confruntă Valentin Sanfira, după divorț. Artistul a scris un mesaj în mediul online: „Plâng de fiecare dată”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Trafic blocat pe Autostrada A3, după o ciocnire în lanț cu 7 mașini
iamsport.ro
Raț și-a ales favorita în lupta la titlu: ”Dacă e să nu ia Rapid, aș vrea să ia ea!”
MediaFlux
Răsturnare de situație privind noul guvern! Nicușor Dan a decis (Surse)
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Răsturnare de situație. Decizia radicală a UDMR