Elevii români au obţinut 13 MEDALII, dintre care 9 de AUR, la Olimpiada Internaţională Tuymaad

Olimpicii români au reuşit un rezultat de prestigiu la a XIX-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale Pluridisciplinare Tuymaada, ce se desfăşoară în perioada 17-24 iulie 2013, în localitatea Yakutsk din Republica Sakha (Federaţia Rusă).
Iulian Tudor
22 iul. 2013, 11:45
Elevii români au obţinut 13 MEDALII, dintre care 9 de AUR, la Olimpiada Internaţională Tuymaad

„Datorită punctajelor excepţionale înregistrate la toate cele patru probe ale concursului (informatică, matematică, fizică şi chimie), elevii români au cucerit nu mai puţin de 9 medalii de aur (informatică – 3, matematică – 3, chimie – 2, fizică – 1), dintr-un total de 13 medalii. Este un palmares net superior în comparaţie cu rezultatele înregistrate în ultimii doi ani, când au fost obţinute 11 medalii (aur – 4, argint – 6, bronz – 1, în 2012), respectiv 12 medalii (aur – 4, argint – 6,  bronz – 2, în 2011)”, se arată într-un comunicat emis de Ministerul Educaţiei.

Pe discipline, rezultatele olimpicilor români sunt următoarele:

Chimie: două medalii de aur – Vlad-Mihai Mandric (clasa a X-a/Colegiul Naţional „Sfântul Sava” din Bucureşti), Cristian David Călin (clasa a XI-a/Colegiul Naţional „Costache Negruzzi” din Iaşi, medaliat cu argint anul trecut) şi o medalie de argint – Radu Costin Bîzgă-Nicolescu (clasa a XI-a/Colegiul Naţional „Ion C. Brătianu” din Piteşti).

Matematică: trei medalii de aur – Simona Diaconu (clasa a X-a/Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti), Ioan Laurenţiu Ploscaru (clasa a IX-a/Colegiul Naţional „Alexandru Lahovari” din Râmnicu Vâlcea) şi Paul Gabriel Muscă (clasa a XI-a/ Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti), respectiv o medalie de bronz – Andreea Măgălie (clasa a XI-a/Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti, medaliată cu argint la ediţia precedentă).

Informatică: trei medalii de aur – Rareş Darius Buhai (clasa a X-a/Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” din Bistriţa, laureat cu aur şi anul trecut), Valentin Marius Hârşan şi Marius Gavrilescu, ambii elevi în clasa a X-a la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti.

Fizică: o medalie de aur – Ioan Ignat (clasa a X-a/ Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” din Constanţa, posesor al unei medalii de aur şi la ediţia din 2012) şi două medalii de argint – Raul Alex Pipis (clasa a XI-a/Colegiul Naţional „Iancu de Hunedoara” din Hunedoara) şi Horia Petru Nicolăescu (clasa a XI-a/Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti).

La Olimpiada Internaţională Pluridisciplinară Tuymaada au participat peste 150 de concurenţi din România, Federaţia Rusă, Bulgaria, Serbia şi Macedonia.

Citeşte şi: TREI MEDALII de bronz pentru elevii români la Olimpiada Internaţională de Biologie

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
”Dacă are asta de la Claudiu Niculescu, se nenorocește”. Diana Munteanu, avertizată de Dan Alexa în legătură cu fiul ei fotbalist
Capital.ro
IGSU lansează un avertisment pentru părinți. Greșeala care poate deveni fatală în zilele caniculare
Playtech.ro
La ce vârstă se pensionează militarii în România vs cei din statele NATO. Diferențe majore între sistemele de pensii. Cum le sunt calculate pensiile
Adevarul
Miza controlului în Donbas: Rusia își concentrează forțele în jurul unui nod strategic
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
Viorel Păunescu și Victor Pițurcă ar fi vrut să-l țepuiască pe Gigi Becali: ”Hai să-l ardem pe gâscanul din Pipera!”
MediaFlux
Victor Ponta, primul nume de premier propus la Palatul Cotroceni. Ce răspunde fostul prim-ministru
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?