Ministrul Muncii, anunț de ultimă oră despre plata CASS pentru pensii. Cine sunt românii care scapă de noua taxă

Ministrul Muncii a făcut noi precizări privind plata CASS de către pensionari. Florin Manole spune că sunt aproape 3 milioane de români care nu vor fi afectați de noua taxă impusă de stat.
Alina Costache
16 iul. 2025, 08:29
Ministrul Muncii, anunț de ultimă oră despre plata CASS pentru pensii. Cine sunt românii care scapă de noua taxă

Ministrul Muncii a declarat că în România sunt 2,9 milioane de pensionari care nu vor fi afectați de noua taxă privind impozitarea pensiilor. De asemenea, Florin Manole a mai precizat că a început controalele pentru a opri munca la negru și abuzurile din sistem.

Ministrul Muncii, despre plata CASS de către pensionari: Milioane de pensionari nu vor plăti niciun leu

Reamintim că printre mpsurile de austeritate asumate de Guvernul Bolojan se numără și plata CASS (contribuția de asigurări sociale de sănătate) de către seniorii cu pensii de peste 3.000 de lei pe lună. În unele cazuri, pensionarii vor avea de achitat o sumă uriașă: 1.200 de lei pe lună.

Florin Manole îi liniștește pe pensionari și face noi precizări privind această măsură care a stârnit revoltă în rândurile pensionarilor.

„Am comunicat de la început că pragul un pic mai acceptabil este de peste 4.000 de lei, în condiţiile în care această măsură e una pe care o iei cu regret. Chiar dacă e o măsură temporară, afectează veniturile a peste 1,7 milioane de români. Sunt 2,9 milioane de pensionari care nu vor plăti niciun leu în plus. Sunt 2,9 milioane de pensionari care au pensii de până în 3.000 de lei, între 3.000 şi 4.000 de lei sunt 790.000 dintre pensionari, iar restul 4,7 milioane sunt peste 4.000 de lei.

Trebuie să privim aceste măsuri într-un context mai amplu. Guvernul dă un voucher de 50 de lei pentru persoanele cu venituri mici, peste 2 milioane de români vor primi acest voucher pentru energie. Plafonarea preţurilor la alimente continuă pentru nişte luni şi asta ar trebui să ţină un pic inflaţia sub control.

CASS pentru pensiile de peste 3.000 ne referim la 10% pentru ce depăşeşte 3.000 de lei, nu pentru întreaga sumă. Vom încerca să revizuim amendamentul acesta, sunt mai multe amendamente pe care vrem să le promovăm în pachetul următor. Sunt convins că va fi o măsură temporară. Avem motivaţia acestui deficit bugetar care nu va fi o constantă, va scădea în anii următori. O parte din deficit este Autostrada Moldovei, dar este o investiţie. N-o să construim această autostradă de două ori, nu facem deficit continuu. România trebuie să crească economic şi o va face”, declarat Florin Manole la Observator.

Citește și Limitarea sporului pentru condiții vătămătoare se va aplica fără excepții. Declarațiile făcute de Florin Manole, ministrul Muncii

De asemenea, ministrul a precizat că se ia în calcul și creșterea vârstei de pensionare pentru magistrați.

”România are banii de pensii şi salarii în fiecare an. Emoţia există pentru că unii o stârnesc cu rea credinţă. Statul român a plătit pensii şi salarii în ani mult mai grei. Creşterea vârstei de pensionari este luată în calcul pentru magistraţi pentru că acolo este o temă sensibilă, o temă la care România e încă restantă. Am încercat prin impozitare progresivă, n-a fost o soluţie care să stea în picioare în faţa CCR, dar cu vârsta de pensionare se va întâmpla”, a mai spus ministrul.

Florin Manole anunță controale ITM în toată țara pentru a opri munca la negru. Acesta spune că luna trecută au fost date peste 200 de amenzi.

”Peste 1.000 de inspectori de muncă din toată ţara, din toate judeţele, merg concomitent pentru a depista munca la negru. Nu este o noutate pentru Inspecţia Muncii, adică doar luna trecută sunt peste 200 de amenzi care s-au dat pentru că s-au depistat astfel de probleme. E important ca oamenii să primească banii pe care îi merită pentru munca lor.

Vor simţi apoi când va veni vremea pensiei şi se vor plânge că au pensia mică. Asta îi ajută şi pe angajatorii oneşti care suferă de o concurenţă neloială. Sunt multe fraude în sistem. Chiar azi un primar din Satu Mare mi-a povestit cum în comuna lui au apărut persoane care au aceleaşi hârtii, de la acelaşi medic, pentru aceeaşi ‘boală’. Medicii care se folosesc nelegitim de parafa pe care o au trebuie traşi la răspundere cât de aspru se va putea. Genul ăsta de fraudă distruge bugetele locale ale unor localităţi mici”, a mai declarat Florin Manole.

Citește și EXCLUSIV Florin Manole: „L-am convocat pe şeful Casei de Pensii la prima oră pentru a lămuri problema softului care blochează recalcularea pensiilor”

DailyBusiness
Cea mai ieftină chirie din România este de 500 de lei/ lunar. În ce oraș se află garsoniera
Spynews
Bogdan de la Ploiești suferă după Cristina Pucean?! Mesajul care îi trădează artistului sentimentele
Fanatik.ro
„A fost penalty clar!” Adrian Porumboiu, verdict ferm după meciul jucat de FCSB 
Capital.ro
Nu se mai dă ceasul? UE vrea să renunțe la schimbarea orei: A venit timpul să oprim
Playtech.ro
Cât costă să construiești un duplex în 2025. Calcul complet de la fundație până la finisaje
Adevarul
Descoperire șoc. Vaccinul ARNm anti-COVID, arma secretă care combate cancerul
wowbiz.ro
Ce l-a împins pe Daniel Popa, directorul general al Termocentralelor Constanța, să își pună capăt zilelor e TERIFIANT! Detalii de ultim moment
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
Prosport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
kanald.ro
Ultima oră! Elicopter prăbușit: Familia unui renumit politician a murit în accidentul aviatic
Cancan.ro
Ella Vișan și Andrei Lemnaru, din nou împreună! După anularea nunții, destinul i-a adus iar unul lângă celălalt: 'A fost un șoc'
iamsport.ro
Gigi Becali a ”dinamitat” vestiarul FCSB! Cum i-a întors pe unii jucători împotriva celorlalți: ”Li s-a stricat complet starea de spirit”
MediaFlux
NU se mai schimbă ora de iarnă în UE! Bruxellesul spune că a venit timpul să renunțe la schimbarea orei la nivel european
stirilekanald.ro
VIDEO „Mașina era încuiată pe interior” Noi detalii șocante ies la iveală în cazul morții Biankăi și lui Toni. Ce l-ar fi determinat să își ucidă iubita: „Probabil s-a răzgândit”
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi