Omar Hayssam, judecat marţi în dosarul de înşelăciune şi delapidare

Omar Hayssam, aflat din 19 iulie în custodia Poliţiei Române, ar putea fi adus, marţi, la Tribunalul Bucureşti, pentru judecarea unui dosar al său în care procurorii DIICOT îl acuză de înşelăciune şi delapidare.
Filip Stan
22 iul. 2013, 17:34
Omar Hayssam, judecat marţi în dosarul de înşelăciune şi delapidare

Procurorii DIICOT au solicitat Tribunalului Bucureşti arestarea preventivă a lui Hayssam în acest dosar, cererea având termen în 23 iulie.

Omar Hayssam a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, în acest dosar, în octombrie 2012, alături de fratele lui, Mohamad Omar, de cumnatul său, Mihai Nasture şi doi parteneri de afaceri, Viorel Vasile Mafteucă şi Doina Farladanschi, fiind acuzaţi de înşelăciune şi delapidare.

Purtătorul de cuvânt al DIICOT, procurorul Nadina Spînu, a declarat vineri că în dosarul de delapidare s-a cerut, la trimiterea cazului în judecată, arestarea preventivă a lui Omar Hayssam pentru infracţiunile de care este acuzat.
Spânu a spus că la termenele anterioare nu s-a putut discuta această solicitare, din cauză că Hayssam nu a fost prezent şi nu a putut fi citat corespunzător. Ea a precizat că la termenul de marţi, când cel mai probabil şi Hayssam va fi prezent la proces, se va putea lua în discuţie această cerere.

Tribunalul Bucureşti a stabilit termenul de 23 iulie după ce în 17 iunie a amânat judecarea pentru lipsa de apărare în cazul lui Mohamad Omar.

Omar Hayssam a fost condamnat definitiv, în lipsă, în trei dosare, la 20 de ani, 16 ani şi, respectiv, trei ani, pentru răpirea celor trei jurnalişti, înşelăciune în cazul „Volvo” şi fraude în cauza „Foresta Nehoiu”. El este judecat şi pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat, alături de fraţii acestuia, Mukhles şi Mahmoud, şi de omul de afaceri Mustafa Tartoussi.

În acest dosar, în 8 octombrie 2012, Omar Hayssam a fost condamnat de Curtea de Apel Oradea la doi ani de închisoare cu executare pentru trecerea frauduloasă a frontierei, în timp ce Mustafa Tartoussi, Mukhles şi Mahmoud Omar, acuzaţi că i-ar fi înlesnit fuga din ţară, au fost achitaţi.

Condamnarea dispusă în cazul lui Hayssam a fost contopită cu cea de 20 de ani primită anterior pentru terorism, urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 20 de ani de închisoare. Sentinţa nu este definitivă, fiind atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Instanţa a stabilit următorul termen în dosar la 12 septembrie.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
„O nouă Craiova Maxima este aici!” Editorial din tribună după 2-0 cu Egnatia
Capital.ro
Ajutorul de încălzire 2026-2027. Până când pot depune românii cererile? Ce bunuri îi pot lăsa fără sprijinul de la stat
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT