Amenzi uriașe și dosare penale după protestul violent din fața Guvernului. Şoferul de TIR care a blocat A1 și s-a urcat pe camion a primit control judiciar, amenzi de 400.000 de lei

În urma protestului din Piața Victoriei de duminică, 20 iulie 2025, autoritățile au deschis șase dosare penale și au aplicat 23 de sancțiuni contravenționale. Acestea sunt legate de fapte precum ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea circulației pe drumurile publice și port ilegal de arme.
Alina Costache
21 iul. 2025, 19:28
Amenzi uriașe și dosare penale după protestul violent din fața Guvernului. Şoferul de TIR care a blocat A1 și s-a urcat pe camion a primit control judiciar, amenzi de 400.000 de lei

UPDATE:  Bărbatul în vârstă de 33 de ani, care a oprit TIR-ul de-a curmezișul pe sensul spre București al autostrăzii A1, blocând traficul în semn de protest, și apoi s-a urcat pe cabina camionului, a fost reținut pentru împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și instigarea publică. Ulterior, el a fost plasat sub control judiciar. În același context, 13 pietoni au fost amendați cu 40.500 de lei, potrivit News.ro.

„În urma verificărilor efectuate de către polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 București – Râmnicu Vâlcea, un bărbat, de 33 de ani, a fost reținut, pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și instigarea publică. În același context, 13 pietoni au fost sancționați contravențional, în conformitate cu legislația în vigoare, cu amenzi în valoare de 40.500 de lei”, a anunțat luni Poliția Română.

Inspectoratul General al Poliției Române a transmis că Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile față de bărbat.

 

Printre persoanele implicate în protestul care a avut loc pe 20 iulie se numără și un avocat reținut pentru ultraj, alături de alte două persoane care au fost acuzate de instigare publică și împiedicarea circulației. De asemenea, un alt avocat a fost înregistrat cu un dosar pentru distrugerea unui parbriz, iar un alt protestatar a fost reținut pentru port ilegal de arme.

Și bărbatul de 33 de ani, care a oprit TIR-ul de-a curmezișul pe sensul spre Bucureşti al autostrăzii A1, blocând traficul în semn de protest, şi apoi s-a urcat pe cabina camionului, a fost reţinut pentru împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice şi instigarea publică, a transmis Poliția Română.

„În urma verificărilor efectuate de către poliţiştii Biroului de Poliţie Autostrada A1 Bucureşti – Râmnicu Vâlcea, un bărbat, de 33 de ani, a fost reţinut, pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice şi instigarea publică. În acelaşi context, 13 pietoni au fost sancţionaţi contravenţional, în conformitate cu legislaţia în vigoare, cu amenzi în valoare de 40.500 de lei”, a anunțat Poliţia Română.

Potrivit Codului Penal, „așezarea de obstacole care îngreunează sau împiedică circulaţia pe drumul public, dacă se pune în pericol siguranţa circulaţiei ori se aduce atingere dreptului la libera circulaţie a celorlalţi participanţi la trafic” se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Vezi și Protest violent în Piața Victoriei. Susținătorii lui Călin Georgescu, îmbrânceli cu jandarmii: ”Nicușor, nu uita, România nu-i a ta!” / Protest şi pe A1, un şofer a blocat circulaţia spre Bucureşti

Potrivit autorităților, în urma încălcării legilor în vigoare, poliția și jandarmeria au întocmit dosarele penale, iar sancțiunile aplicate au o valoare totală de aproximativ 73.000 de lei. Organizațiile de ordine publică au confiscat două certificate de înmatriculare și două seturi de plăcuțe de înmatriculare și au aplicat o amendă de 10.000 de lei organizatorului protestului pentru nerespectarea reglementărilor privind locul și perimetrul destinat adunării publice, conform Legii nr. 60/1991.

În total, jandarmii au reușit să stabilească identitatea a 163 de persoane, iar autoritățile continuă cercetările pentru a identifica alți participanți care au provocat forțele de ordine, au blocat căile de acces și au incitat la violență. Jandarmeria și poliția subliniază că urmează să ia măsuri legale împotriva celor responsabili de violențele din timpul manifestației.

Protestul a început în jurul orei 12:00, la care au participat persoane nemulțumite de măsurile adoptate de Guvernul Bolojan. Majoritatea protestatarilor au fost susținători ai fostului candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu. În timpul manifestației au avut loc mai multe îmbrânceli între protestatari și forțele de ordine, pe măsură ce participanții au încercat să ocupe strada. Scandările au fost îndreptate împotriva președintelui Nicușor Dan și au cerut alegerea lui Călin Georgescu în funcția de președinte: „Nicușor, nu uita, România nu-i a ta!” și „Călin, președinte! Călin, președinte!”.

În timpul protestului, patru jandarmi au fost agresați fizic, iar acest incident a fost catalogat ca un act de ultraj. Jandarmeria București a informat că aceștia au fost atacați de manifestanți atunci când barajul forțelor de ordine a fost forțat.

Reprezentanții Jandarmeriei au subliniat că, deși dreptul la protest este garantat prin lege, acesta trebuie făcut într-un mod pașnic și legal. Orice act de agresiune împotriva forțelor de ordine nu va fi tolerat și va fi sancționat sever.

Citește și Nicușor Dan are invitație oficială de la Donald Trump de a merge în SUA. Cristian Diaconescu confirmă, Oana Ţoiu merge să pregătească întâlnirea

Inquam Photos

DailyBusiness
România primește sprijin pentru aderarea la OCDE. Bolojan anunță acorduri strategice cu Ungaria și Austria
Spynews
Culoarea anului 2026 este Cloud Dancer. Cum o porți în ținute ca să atragi norocul
Fanatik.ro
De ce nu a fost tras acoperișul pe Arena Națională la FCSB – Dinamo! Desfășurarea derby-ului ar fi fost pusă în pericol. Exclusiv
Capital.ro
Traian Băsescu a făcut anunțul după 50 de ani de căsnicie cu Maria Băsescu: Martor ne-a fost familia!
Playtech.ro
Concediul medical și pensia: câte puncte se acordă în perioadele de boală și cum influențează calculul
Adevarul
Scenă crâncenă pe o stradă din Ucraina: polițiști atacați de un pitbull al cărui stăpân a fost oprit pentru un control de rutină
wowbiz.ro
Când a murit, de fapt, Ștefania Szabo? Rezultatele autopsiei răstoarnă ancheta în cazul decesului subit al doctoriței
Economica.net
Cea mai nouă ofertă PPC - Scad preţurile la energie electrică
kanald.ro
România a fost zguduită de un CUTREMUR, în această dimineață. Unde s-au produs seismul
iamsport.ro
Jucătorul pe care Cristi Borcea l-a dorit ”cel mai mult” la Dinamo: ”Câte înjurături mi-am luat de la Giovanni...” 
MediaFlux
Horoscop Spiritual. Ritualuri simple de făcut între 6 și 12 decembrie pentru liniște și claritate
stirilekanald.ro
A fost prins în Marea Britanie, prin Interpol! Criminalul a ieșit din ascunzătoare
substantial.ro
Sloturi noi – avantaje și dezavantaje