DNA anunţă oficial acuzaţiile care i se aduc lui Cristian Popescu Piedone. Ce interdicţii are fostul şef ANPC

DNA anunţă oficial, marţi seară, că preşedintele ANPC, Cristian Popescu Piedone, a fost plasat cub control judiciar şi nu are dreptul de a-şi exercita funcţia. El este acuzat că a pemis accesul unor persoane neautorizate la informaţii care nu erau destinate publicităţii.
Filip Stan
22 iul. 2025, 21:21
DNA anunţă oficial acuzaţiile care i se aduc lui Cristian Popescu Piedone. Ce interdicţii are fostul şef ANPC
Cristian Popescu Piedone

”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 22 iulie 2025, faţă de inculpatul POPESCU CRISTIAN VICTOR PIEDONE, preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (A.N.P.C.), pentru săvârşirea infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii”, anunţă, marţi seară, DNA.

Procurorii precizează că, în data de 07 martie 2025, Popescu Cristian Victor Piedone ar fi divulgat unui reprezentant al unei societăţi comerciale care administrează un hotel în oraşul Sinaia faptul că subordonaţii săi din cadrul A.N.P.C. urmează să efectueze în aceeaşi zi un control tematic la societatea acestuia, precum şi obiectivele controlului.

”Astfel, inculpatul i-ar fi permis reprezentantului hotelului accesul la aceste informaţii, în scopul obţinerii unor foloase necuvenite de către operatorul economic, constând în evitarea sancţionării pentru neregulile constatate în domeniul protecţiei drepturilor consumatorilor. În concret, inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone l-ar fi învăţat pe reprezentantul hotelului respectiv cum să aranjeze bucătăria şi camerele care urmau să fie verificate de funcţionarii A.N.P.C”, transmis procurorii.

STENOGRAME Cum a anunțat Cristian Popescu Piedone că vine în control la Hotel Internațional Sinaia „Pune-i p-ăia să-și ia halate, tot ce trebuie pe ei, să aibă bonete în cap (…) Să-și facă așa un aranjament frumos prin frigider, să aibă capace pe oale”

Potrivit acestora, ulterior acestei informări, reprezentantul hotelului ar fi luat toate măsurile necesare pentru a nu se constata în urma controlului ce urma a fi efectuat, încălcări ale legislaţiei specifice protecţiei consumatorilor.

”Acesta i-ar fi contactat telefonic pe unii dintre angajaţii hotelului şi le-ar fi dat instrucţiuni pentru a face curăţenie, a se echipa corespunzător şi a-l aştepta pe preşedintele A.N.P.C. ce urma să vină în control. În urma controlului, unitatea de cazare nu a fost sancţionată de către reprezentanţii A.N.P.C. şi totodată, reprezentanţii hotelului au fost felicitaţi de către inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone pentru modul exemplar de desfăşurare a activităţii”, mai transmis procurorii.

Aceştia precizează că, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone trebuie să respecte o serie de obligaţii între care: să se prezinte ori de câte ori este chemat la organul de urmărire penală, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar, să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului şi să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta, respectiv cea de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Citește și : Prima declarație a lui Dan Radu Rușanu, afaceristul pe care Piedone l-ar fi avertizat că va fi controlat de ANPC: ”Domnul Piedone a avut curajul să controleze multinaționalele. Nici ANAF nu a făcut-o”

”Inculpatului i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Inculpatului Popescu Cristian Victor Piedone i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile 309 Cod de procedură penală”, a mai transmis DNA.

Cristian Popescu Piedone neagă acuzaţiile şi susţine că nu a vorbit cu proprietarul hotelului, deşi este prieten cu acesta şi a stat la hotelul respectiv încă de dinainte de Revoluţie.

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Atacant de Premier League pentru Dinamo? „Interes din România pentru fostul jucător al lui Crystal Palace!”
Capital.ro
Pare un gest inofensiv, dar poate aduce amendă. Ce trebuie să știe șoferii în 2026
Playtech.ro
Costurile ascunse ale panourilor fotovoltaice. Ce mai poți plăti după instalare și cât rezistă invertorul
Adevarul
Marea ipocrizie de la Evaluarea Națională: de ce preferăm note umflate în locul unei testări reale
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
A spus care ar fi motivul real pentru care Baiaram nu a plecat încă de la Craiova: ”Asta e de fapt povestea!”
MediaFlux
Calendar ortodox 22 august. Sfântul celebrat sâmbătă este făcător de minuni. Rugăciunea care te scapă de greutăți
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat