Trei poliţişti din Bucureşti, reţinuţi pentru trafic de influenţă

Trei lucrători de poliţie din Capitală au fost reţinuţi pentru trafic de influenţă, urmând a fi prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.
Iulian Tudor
23 iul. 2013, 09:07
Trei poliţişti din Bucureşti, reţinuţi pentru trafic de influenţă

Procurorii au dispus începerea urmăririi penale faţă de doi agenţi de poliţie din cadrul Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti-Brigada Rutieră şi faţă de un poliţist local din cadrul Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, scrie Agerpres.

„În fapt, în perioada decembrie 2012-ianuarie 2013, cei trei au pretins şi primit suma totală de 5.500 euro de la patru persoane-denunţători în cauză-pentru a-şi folosi influenţa pe lângă lucrătorii de poliţie care instrumentau dosarele penale în care se efectuau cercetări faţă de denunţători, sub aspectul unor infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, în vederea obţinerii unor soluţii favorabile şi restituirii permiselor de conducere”, informează Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală Anticorupţie-Serviciul Anticorupţie pentru Municipiul Bucureşti.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT