Florin Călinescu: „Au reușit să împartă poporul în sudiști și nordiști care se luptă pe viață și pe moarte, pe TikTok. România trăiește în neantul acestor hoți care își văd doar interesele lor și li se rupe”

Florin Călinescu a precizat că urmările alegerilor prezidențiale au lăsat traume profunde în societatea românească, iar criza socio-politică a fost accentuată de măsurile de austeritate ale noului guvern.
Viorel Dobran
23 iul. 2025, 23:24
Florin Călinescu:

Florin Călinescu, invitatul emisiunii „Ai aflat, cu Ionuț Cristache”, a comentat scindarea la nivel politic și social, generată de alegerile de alegerile prezidențiale, dar și situația actuală, subliniind că „România trăiește în neantul acestor hoți care își văd doar interesele lor”.

„România nu trăiește în nicio istorie, România trăiește în neantul acestor hoți care își văd doar interesele lor și li se rupe.”, a declarat Florin Călinescu.

Florin Călinescu, revoltat de arestarea lui Bogdan Peșchir: ”Cum să-l iei pe ăla de pe stradă, după patru luni, că a dat niște bani unde a vrut mușchiul lui?”

Florin Călinescu a compara, la nivel metaforic, conflictul dintre susținătorii suveranismului și ceilalți alegători cu acela din perioada Războiului Civil, dintre „sudiști și nordiști”.

Deci au reușit să împartă poporul în sudiști și nordiști care se luptă pe viață și pe moarte, în general pe TikTok. S-au omorât milioane de americani în virtutea unei idei. Ăia din sud aveau nevoie de sclavi să le muncească pământul. Ăia din nord au găsit ideea asta lucrativă pentru ei, care nu prea făceau nimic, dar visau să facă industrie la vremea aia și s-au bătut pe chestia asta.

Nordiștii sunt în slujba unei idei, că sunt astăzi suveraniști sau cu Călin Georgescu, sudiștii sunt cu cu plantațiile. Amândouă taberele pierd ceva. Unii pierd ce au, unii pierd ceea ce nu au iluzia că că trebuie să ajungă acolo să schimbe tot în toate județele. Adică ce înseamnă ca să fi ajuns Călin Georgescu și cu AUR-ul la putere însemna să termine pe toți. Îi terminau pe toți cumva și îi puneau ei ai lor„, a declarat Florin Călinescu.

Andrei Caramitru distruge sistemul educațional din România și materia de BAC la limba română: „Ion își bate viitoarea soție ca să pună mâna pe pământ, Ghiță vinde familia pentru banii unui interlop. Promovăm o lume în care banii bat caracterul, iar bărbatul bate femeia”

Florin Călinescu susţine că „cel mai responsabil partid ca să țină România închegată este PSD”.  Întrebat ce șanse ar avea PSD-ul la viitoarele alegeri, Florin Călinescu a precizat că este formațiunea politică cea mai abilă pentru a menține o stare de echilibru în România.

Florin Căinescu: „Partidul Național Liberal are groapa în lucru. Cel mai responsabil partid ca să țină România închegată este PSD. Evident”

Lucrurile sunt la vedere. Ai auzit în acest interval următoarea propoziție: deci, cel mai responsabil partid ca să țină România închegată este PSD. Evident.”, a declarat Florin Călinescu la emisiunea „Ai aflat, cu Ionuț Cristache„.

 

În cadrul aceleiași emisiuni, Florin Călinescu a vorbit și despre situația actuală a PNL, al cărui membru a fost. „Partidul Național Liberal are groapa în lucru. Ai văzut când se deschide un site scrie ceva de site în lucru. Deci este groapa gata săpată. Așteaptă doar să vină mortul, să-l îngroape unii și să plângă acolo.

Adică, pe de altă parte, e limpede că PNL-ul ăsta și PSD-ul ăsta, și UDMR-ul ăsta nu muncește în perioadele electorale pentru că are marfă în teritoriu care vine cu sacii de voturi. Șoșoacă și cu Simion, chiar și Gavrilă, în perioada electorală au muncit ca dracii. Dacă vrei să fii lider de partid și nu muncești toată ziua, n-ai niciun fel de partid.”, a explicat actorul.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
Cea mai frumoasă fotbalistă face furori cu ipostazele în care se pozează. Cum îi înnebunește pe bărbați
Capital.ro
Reguli la bloc 2026. Este obligatoriu pentru românii care locuiesc la ultimul etaj. Amenzile pot ajunge până la 10.000 de lei
Playtech.ro
Cât câștigă un farmacist la Farmacia Tei în 2026. Rețeaua se extinde și caută personal
Adevarul
O asistentă medicală a murit după ce s-a operat de un furuncul. Familia suspectează că decesul s-a produs din cauza infecțiilor nosocomiale din spital
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cum ar fi supraviețuit micuțul Alexandru în pădure timp de două zile! Un fost vânător a venit cu explicații
iamsport.ro
Peste Anghel Iordănescu, Mircea Lucescu și Emeric Ienei! Medicul Generației de Aur a numit cel mai bun selecționer al României!: ”L-aș pune în vârful piramidei”
MediaFlux
Biblia și ”Planul Divin”, secretele lui Donald Trump. Nouă ore de rugăciuni pentru strategia militară a SUA
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi