EXCLUSIV Gata cu valul de caniculă extremă. Ploile pun stăpânire pe România. Oana Păduraru (ANM): „Averse, grindină, descărcări electrice”. Prognoza pe o lună

Temperaturile vor fi sub cele obișnuite pentru această perioadă, începând de săptămâna viitoare, iar ploile își vor face simțită prezența în mare parte din țară, potrivit prognozei pe patru săptămâni a Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Conform datelor actuale, luna august nu va aduce valuri de caniculă, iar regimul termic se va menține, în general, în limite normale sau chiar sub acestea.
Irina Dumitrescu
25 iul. 2025, 09:55
EXCLUSIV Gata cu valul de caniculă extremă. Ploile pun stăpânire pe România. Oana Păduraru (ANM): „Averse, grindină, descărcări electrice”. Prognoza pe o lună

Săptămâna 28 iulie – 4 august 2025 aduce temperaturi mai scăzute decât cele obișnuite în aproape toate regiunile, cu excepția sud-estului, unde valorile vor fi apropiate de normal. În ceea ce privește precipitațiile, acestea vor fi mai abundente decât în mod obișnuit, în special în nordul țării, unde regimul pluviometric va fi semnificativ peste medie, potrivit ANM.

În intervalul 4 – 11 august 2025, valorile termice revin la niveluri normale pentru această perioadă în toate regiunile. Cantitățile de precipitații vor fi, în general, apropiate de cele obișnuite, fără excese majore.

Vezi și EXCLUSIV Revin ploile și se strică vremea drastic. Județele lovite de furtuni cu grindină. Florinela Georgescu (ANM): „Instabilitate mai accentuată așteptăm duminică”

Pentru săptămâna 11 – 18 august 2025, meteorologii estimează temperaturi în jurul mediei climatologice în cea mai mare parte a țării. Totuși, în jumătatea vestică, ploile se vor diminua, iar regimul pluviometric va fi sub normalul perioadei. În restul teritoriului, cantitățile de precipitații vor rămâne în jurul valorilor obișnuite.

În perioada 18 – 25 august 2025, vremea se va menține stabilă, cu temperaturi ce vor oscila în jurul valorilor specifice pentru această săptămână. Precipitațiile vor fi ușor deficitare în regiunile din vest, dar în restul țării se vor încadra în limite normale.

În ceea ce privește sfârșitul acestei săptămâni, meteorologul ANM, Oana Păduraru, a explicat, într-o intervenție la România TV, că valul de căldură persistă în vestul și sudul țării. Temperaturile vor urca până la 39 de grade Celsius, iar în Oltenia este posibil să se atingă și pragul de 40 de grade la umbră. Pe lângă temperaturile extreme, disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) depășind 40 de unități în orele după-amiezii.

Totuși, începând de duminică, vremea începe să se schimbe. Temperaturile vor scădea în regiunile intracarpatice și, ulterior, în restul țării. În același timp, va crește instabilitatea atmosferică, fiind prognozate averse, descărcări electrice și grindină în numeroase zone. Aceste fenomene vor deveni frecvente pe parcursul zilelor următoare, acoperind treptat toată țara.

„Valul de căldură continuă să se extindă în partea de vest și sud a României, unde temperaturile vor ajunge la 39 de grade, în zona Olteniei chiar 40 de grade la umbră. În același timp, și disconfortul termic va fi fi ridicat în cursul după-amiezii, indicele va atinge și va depăși 40 de unități.

În același timp, în zilele următoare ne așteptăm la modificări termice, de duminică, temperaturile încep să scadă mai ales în regiunile intercarpatice, apoi în restul zonelor. Sunt așteptate averse, grindină, descărcări eletrice. Crește gradul de instabilitate atmosferică, de duminică vor fi prezente în aproape toată țara.”, a precizat Oana Păduraru la România TV.

Citește și ANM anunță ploi torențiale în România! Însă, în weekend urmează cel mai intens val de caniculă

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Milioane de euro de la Dan Șucu pentru Rapid! Condiții de top în noua bază de la Ștefănești
Capital.ro
Acești bani sunt reținuți din pensiile românilor în fiecare lună. Cine trebuie să plătească CASS în 2026
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
MediaFlux
Nicușor Dan susține creșterea pensiilor. Anunțul președintelui și despre taxele din 2027
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România