Calendar ortodox 28 iulie 2025. Cei patru sfinţi diaconi ai lui Hristos, grabnic ajutători ai celor ce îi pomenesc cu credinţă. Rugăciune pentru luminarea minţii

Biserica Ortodoxă şi cea Greco-Catolică îi sărbătoresc, anual, pe 28 iulie, pe Sfinții Prohor, Nicanor, Timon și Parmena. Aceştia sunt consideraţi ocrotitori ai tuturor celor care îi pomenesc cu credință.
Mircea Filipescu
27 iul. 2025, 13:49
Calendar ortodox 28 iulie 2025. Cei patru sfinţi diaconi ai lui Hristos, grabnic ajutători ai celor ce îi pomenesc cu credinţă. Rugăciune pentru luminarea minţii

Sărbători religioase 28 iulie 2025

Ortodoxe: Sfinții Prohor, Nicanor, Timon și Parmena

Greco-catolice: Sf. diac. ap. Prohor, Nicanor, Timon și Parmena

Romano-catolice: Sf. Victor I, pp. m.

Calendar ortodox 28 iulie 2025. Cine au fost Sfinții Prohor, Nicanor, Timon și Parmena

Printre primii șapte diaconi ai Bisericii, recunoscuți pentru contribuția lor esențială la transmiterea învățăturilor creștine, se numără și sfinții Prohor, Nicanor, Timon și Parmena, exemple de dăruire și sacrificiu în slujba credinței.

Sfântul Prohor a fost episcop în Nicomidia și unul dintre apropiații Sfântului Apostol Ioan, alături de care a trăit pe insula Patmos. Nicanor, un alt diacon martirizat pentru credință, a fost ucis în aceeași zi cu Sfântul Ștefan, primul martir al creștinătății, potrivit crestinortodox.ro

Timon a fost numit episcop al cetății Bastoria, din Arabia, și și-a găsit sfârșitul răstignit pentru credința sa. La rândul său, Parmena a vestit Evanghelia în Macedonia, fiind martirizat la finalul domniei împăratului Traian, între anii 98 și 117.

Citeste si Rugăciune puternică pentru a atrage banii în viața ta. Rostește-o în fiecare zi și o să vezi că face minuni

Calendar ortodox 28 iulie 2025. Rugăciune către Sfinții Prohor, Nicanor, Timon și Parmena

Sfinţilor Apostoli, rugaţi pe Milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.

Cântarea 1, glasul al 4-lea.

Irmosul:

Adâncul Mării Roşii, cu picioare neudate, pedestru trecându-l Israel cel de demult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalec în pustie a biruit.

Citeste si Părintele Constantin Necula: „Până să inventăm ciocolata de Dubai cu gust de colivă a trebuit să mâncăm doar colivă”

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Făcându-vă, preaînţelepţilor lumină cu împărtăşirea cea către Dumnezeu, mântuiţi din negura patimilor pe cei ce prăznuiesc purtătoarea de lumină şi cinstită pomenirea voastră şi-i învredniciţi luminii.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Denis Drăguș revine la FCSB în derby-ul cu Rapid: accidentare similară cu a lui Mbappé, anunț Mihai Stoica
Capital.ro
Obiectul din fiecare locuință care nu trebuie aruncat la gunoi. Poate provoca incendii în timpul colectării și sortării deșeurilor
Playtech.ro
Geamul termopan lasă frigul să intre în casă? Testul simplu cu o foaie de hârtie care îți arată dacă fereastra nu mai etanșează bine
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
wowbiz.ro
Iancu Sterp, dezvăluiri despre accidentul în care era să își piardă viața alături de frații săi: „Era să murim atunci”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”
MediaFlux
Cum s-a afișat Ilinca Vandici după ce a anunțat că este însărcinată la 40 de ani
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte