David Popovici s-a calificat în finală la 200 de metri liber la CM de Nataţie. Când va lupta pentru aur şi unde vezi cursa în direct

David Popovici s-a calificat, luni, 28 iulie 2025, în semifinale şi, respectiv, în finală la 200 de metri liber la Campionatul Mondial de Nataţie, competiţie care are loc la Singapore. Românul este campionul olimpic al probei şi a fost campion mondial în 2022.
Marius Gherghe
28 iul. 2025, 15:27
David Popovici s-a calificat în finală la 200 de metri liber la CM de Nataţie. Când va lupta pentru aur şi unde vezi cursa în direct
David Popovici este favorit să câştige proba de 200 liber de la CM. Toate cotele pentru finala de la ora 14:02

UPDATE: David Popovici s-a calificat în finală cu al patrulea timp, 1:45,02. Finala va avea loc, marţi, 29 iulie 2025, de la ora 14:02, în direct la TVR Sport.

David Popovici a intrat în semifinale cu cel mai bun timp al seriei, 1:45.43. După primul bazin a fost primul, dar apoi a pierdut din avantaj şi era pe locul al şaselea după două bazine, pentru ca apoi, la ultimul bazin, să revină spectaculos şi să câştige. În semifinale se califică primii 16 concurenţi ca timp, iar David Popovici (20 de ani) a fost printre cei trei înotători care în seria sa a scos un timp de sub 1:46. În celelalte serii (au fost şase în total) numai doi alţi înotători au reuşit un astfel de timp. Semifinalele acestei probei au loc tot luni, de la orele 15:07 şi 15:13, iar finala este programată, marţi, 29 iulie 2025, de la ora 14:02.

Citeşte şi: David Popovici şi-a cumpărat o vilă de lux lângă Bucureşti. Cât costă locuinţa în care s-a mutat cu iubita

David Popovici este considerat favoritul probei la CM de la Singapore. La CE din 2024, a câştigat proba cu timpul de 1:43.13.

Programul complet al probelor la care va concura David Popovici

200 m liber (28 și 29 iulie)

luni – ora 6:24 (serii)
luni – ora 15:07 sau 15:13 (semifinale)
marți – ora 14:02 (finala)

100 m liber (30 și 31 iulie)

miercuri – ora 05:52 (serii)
miercuri – ora 14:26 sau 14:31 (semifinale)
joi – ora 14:30 (finala)

50 m liber (1 și 2 august)

vineri – ora 06:21 (serii)
vineri – ora 14:33 sau 14:37 (semifinale)
sâmbătă – ora 14:09 (finala)

Citeşte şi: Ce s-a întâmplat cu Porsche-ul de 150.000 de euro cumpărat de David Popovici? Campionul olimpic a apărut la volanul unei mașini care valorează cât o jantă a bolidului de lux

La CE U23 de la Samorin, Slovacia, David Popovici a înotat al doilea timp din istorie la 100 de metri liber, 46,71, și a reușit cea mai bună performanță din toate timpurile pe a doua lungime de bazin: 23,98. Românul a mai obținut aurul, la 200 de metri liber, și bronzul, la 50 de metri.

David Popovici (20 de ani) este deja, în ciuda vârstei, unul dintre cei mai medaliați sportivi români din istorie. De la ultima ediție a jocurilor olimpice (Paris 2024) s-a întors acasă cu două medalii (aur și bronz) care s-au adăugat la palmaresului său unic și greu de egalat. Tânărul înotător are în vitrină, printre multe altele, două medalii de aur la Campionatul Mondial și patru la Europene.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
ANM a emis cod galben de furtuni. Averse torențiale, vijelii și grindină în mai multe zone
Fanatik.ro
Ce i-a spus Florin Tănase lui Denis Drăguș despre Gigi Becali. Atacantul îl voia pe „Tase” la FCSB
Capital.ro
Clopote de nuntă pentru Alexandru Nazare: „Sunt mai emoționat ca niciodată”. Cine este aleasa inimii sale
Playtech.ro
Cât au ajuns să coste lemnele de foc înainte de sezonul rece. Românii au început deja să-și facă provizii
Adevarul
Povestea româncei care a lăsat Wall Street pentru a negocia viitorul cu giganții tech. „Muzica de pe YouTube sau Spotify are la bază contractele pe care eu le-am negociat“
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, primul interviu la 6 luni de la divorț. Ce spune despre perioada care i-a schimbat viața: „Am învățat că mă pot vindeca singur”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu în Alpii elvețieni! Mai multe persoane și-au pierdut viața după ce un autocar s-a răsturnat
iamsport.ro
Becali l-a ofertat pe componentul Generației de Aur, dar acesta a refuzat să vină la FCSB
MediaFlux
Răsturnare de situație privind moartea generalului Dorin Ioniță. Motivul pentru care s-a împușcat de fapt
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului