Cinci persoane, dintre care trei copilași de origine română, decedate într-un teribil accident produs în Spania. Au fost decretate trei zile de doliu

Dramă fără margini într-o familie de români, stabilită în Spania. Cei trei copilași ai familiei, de 8 luni, 2 ani și 4 ani, au murit într-un cumplit accident rutier. Părinții copilașilor au fost grav răniți. Municipalitatea din Villanueva de la Jara, orașul în care cei cinci locuiau, a decretat trei zile de doliu.
Mircea Filipescu
29 iul. 2025, 16:41
Cinci persoane, dintre care trei copilași de origine română, decedate într-un teribil accident produs în Spania. Au fost decretate trei zile de doliu

Un accident deosebit de grav a avut loc în localitatea Villanueva de la Jara, după ce două autoturisme s-au ciocnit frontal. Într-unul dintre autoturisme se aflau cinci persoane, dintre care trei copii. Toți cei trei micuți au murit. În celălalt autoturism se aflau patru persoane, dintre care două – de 32 și 48 de ani – au decedat. Ceilalți ocupanți ai celei de-a doua mașini, de 30 și 40 de ani, au fost preluați de elicopter și transportați la spital în stare gravă.

Accidentul s-a produs după ce una dintre mașini a intrat pe contrasens, după ce, potrivit primelor informații, unul dintre conducătorii auto a fost orbit de soare, scrie El Pais

Trei copii de origine română, morți într-un grav accident produs în Spania. Părinții, grav răniți, nu au aflat încă faptul că și-au pierdut copiii

Părinții celor trei copilași (tatăl de 29 de ani și mama de 26 de ani) nu au aflat, până acum, că cei trei micuți nu mai sunt. Un psiholog așteaptă momentul în care cei doi vor fi în stare stabilă pentru a le da cumplita veste și pentru a-i ajuta să gestioneze teribila tragedie.

Citeste si Român din Spania, arestat după ce a terorizat un bărbat care nu mai plătise chiria. L-a evacuat forțat, prin amenințări și intimidare

Cazul se află, de asemenea, în atenția Asociației Hispano-Române din Cuenca, care a pus la dispoziția familiei afectate consilierea sa juridică.

Trei zile de doliu în localitatea în care trăia familia de români

Locuitorii din La Jara sunt în stare de șoc de când au aflat de tragedie. Cei doi tineri români trăiesc în această localitate mici copii, mai exact de două decenii. Tot în La Jara s-au născut și copilașii lor.

”Transmitem cele mai sincere condoleanțe și compasiunea noastră familiei și celor dragi în aceste momente dificile”, a transmis Consiliul Local.

De asemenea, municipalitatea a decretat trei zile de doliu oficial, timp în care toate evenimentele din cadrul Săptămânii Culturale au fost suspendate.

”Vestea a devastat familia și a lăsat întregul oraș consternat”, a declarat primarul Johanna León.

Citeste si Vești bune pentru românii din Spania. Cum pot obține până la 25.000 euro de la autorități

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
O adolescentă de 15 ani s-a ridicat din sicriu, chiar în timpul priveghiului! Cum au reacționat cei din jur
Fanatik.ro
Marcel Pușcaș, doi corigenți și un premiant: „Greșeli de curtea școlii! / A făcut multe lucruri utile!”. Notele după U Cluj – Rapid 3-4
Capital.ro
Proprietarii de apartamente ar putea plăti cu 60% mai puțin la energie. Ce se pregătește pentru românii care stau la bloc
Playtech.ro
Elevii primesc 19 zile libere. Când începe cea mai lungă vacanță dintre module în anul școlar 2026-2027
Adevarul
„Vreau să câștige țara”. Cum ar fi finanțat „regele TikTok” promovarea lui Călin Georgescu cu aproape un milion de dolari
wowbiz.ro
Imagini neașteptate cu Iulia Vântur și Salman Khan! Cei doi au fost surprinși în timpul unui ritual sacru și au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi bărbați au fost sfâșiați de urs, în județul Maramureș! În ce stare au fost aduși cei doi la spital
iamsport.ro
Gabriel Torje, confesiune emoționantă! Ce i-a spus tatăl său înainte să moară
MediaFlux
Impozit majorat cu 100% pentru balcoane. Noul Cod al urbanismului pentru cei de la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT