Omagiu special pentru Felix Baumgartner, în ziua înmormântării. Fanii s-au bucurat de un spectacol aerian, organizat pentru regretatul parașutist

Fanii și apropiații lui Felix Baumgartner și-au luat rămas bun de la el într-o atmosferă plină de reculegere la casa funerară Schoosleitner din Thalgau. Red Bull i-a oferit un omagiu special, a organizat un spectacol aerian privat în cinstea sa, desfășurat înainte de înmormântare, pentru a celebra un om care a îndrăznit să sară din stratosferă.
Alina Costache
30 iul. 2025, 16:34
Omagiu special pentru Felix Baumgartner, în ziua înmormântării. Fanii s-au bucurat de un spectacol aerian, organizat pentru regretatul parașutist

Felix Baumgartner s-a stins din viață în urmă cu două săptămâni, când sărea cu parapanta, în Italia, unde se afla în vacanță alături de Mihaela Rădulescu. Miercuri, 30 iulie, sportivul a fost omagiat printr-un eveniment de adio cu totul aparte.  Într-un decor montan impresionant, câteva avioane au brăzdat cerul cu bucle de fum colorate, înainte ca sportivul să fie condus pe ultimul drum într-un cimitir din apropierea pădurii, potrivit Kronen Zeitung.

Înainte de ceremonia de înmormântare, avioanele Flying Bulls au decolat, desenând bucle de fum colorate pe fundalul spectaculos al muntelui Untersberg. Printre aparatele scoase din Hangar-7 s-au numărat adevărate bijuterii aviatice: Lockheed P-38 „Lightning”, Zivko Edge 540 și Chance Vought F4U-4 „Corsair”, toate simboluri ale curajului și performanței.

La finalul ceremoniei, rămășițele lui Felix Baumgartner au fost înhumate într-un cimitir liniștit, aflat într-o pădure din apropiere, potrivit sursei menționate mai sus.

Citește și: EXCLUSIV Mihaela Rădulescu, declarații sfâșietoare pentru România TV: „Este o presiune foarte mare”. Vedeta nu se dezlipește de sicriul lui Felix Baumgartner, când va fi înmormântat

Cine a fost Felix Baumgartner

Felix Baumgartner a fost un parașutist austriac cunoscut la nivel mondial pentru realizările sale extreme în domeniul sporturilor aeriene. S-a născut pe 20 aprilie 1969, în Salzburg (Austria), și a început să practice parașutismul încă din tinerețe. A devenit faimos pentru salturile sale riscante de pe clădiri înalte și din aeronave, dezvoltând un stil propriu în acest sport.

A colaborat frecvent cu Red Bull, companie care i-a sponsorizat multe dintre expedițiile spectaculoase. Cel mai notabil moment al carierei sale a fost în 2012, când a efectuat un salt din stratosferă, de la altitudinea de peste 39.000 de metri, depășind viteza sunetului în cădere liberă, o premieră pentru un om fără mijloace mecanice de propulsie.

Misiunea, cunoscută drept „Red Bull Stratos”, a fost transmisă în direct și urmărită de milioane de oameni din întreaga lume. Acest salt i-a adus lui Felix Baumgartner recunoaștere globală și un loc în istoria explorării aeriene și științifice.