Insula iubirii 2025. Oana Monea, una dintre cele mai de succes ispite din istoria reality show-ului, dă de pământ cu Speak și Ristei: „Nu am făcut dramă din durerile avute”

Oana Monea este una dintre cele mai de succes ispiste de la Insula iubirii. Tânăra în vârstă de 34 de ani a mai jucat rolul de ispită și în sezoanele 6 și 7 ale show-ului, iar acum a revenit și promite să aibă același succes în rândul concurenților de sex masculin.
Irina Dumitrescu
31 iul. 2025, 17:49
Insula iubirii 2025. Oana Monea, una dintre cele mai de succes ispite din istoria reality show-ului, dă de pământ cu Speak și Ristei:

Insula iubirii 2025. Oana Monea a fost considerată ispita supermă pentru că în fiecare sezona la care a participat până acum a reușit să pună pe jar inima cel puțin a unui concurent. A revenit în acest sezon decisă să-și găsească jumătate.

M-am întors la Insula iubirii cu inima deschisă. Vreau să fiu mai relaxată, mai naturală, vreau să mă bucur de absolut orice. Dacă va fi să am o interacțiunea, îmi doresc să fie 100% naturală, nu îmi mai doresc să ispitesc doar ca cineva să își facă testul, iar la sfârșit să îi spun că eu am fost doar o ispită”, a spus Oana Monea la Insula Iubirii.

Totuși, Oana nu a reușit să-i cucerească și pe cârcotașii Florin Ristei și Speak, care, în vlogul lor de pe YouTube – Fiertzi pe Insula Iubirii – sunt neiertători cu cocnurenții și cu ispitele de la show-ul din Thailanda. Și cum Oana Monea este o cunoștință mai veche de-a lor, nici ea nu avea cum să rămână netaxată.

Citeste si Șerban Huidu insistă cu polemica, noi comentarii răutăcioase la adresa concurentelor de la Insula Iubirii 2025. Ce fotografie a postat cu iubita „domnului Marian”

Insula iubirii 2025. Ispita Oana Monea dă de pământ cu Speak și Ristei: „Nu am făcut dramă din durerile avute”

De data asta, cei doi artiști au observat și comentat modificările pe care ispita și le-ar fi făcut la nivelul feței, concluzionând că aceasta ar fi apelat la intervenții estetice. Dezbaterea lor nu a rămas, însă, fără replică din partea Oanei.

Speak: „O mai fi supărată pe noi? Nu-mi era dor de vocea asta. Afacerile îi merg?”

Florin Ristei: „Îi merg, dar și-a făcut ceva la față. A băgat filler la jawline. Nu știu, nu e treaba mea…”, au discutat Speak și Florin Ristei, în „Fiertzi pe Insulă”.

Citeste si Mattia Carnessali, ispita de la Insula Iubirii, s-a luptat cu cancerul: „Suferința te face să crești ca și om, a fost unul dintre cele mai bune teste”

Tânăra a explicat că nu a trecut pragul clinicii estetice, ci pe al celei stomatologice, întrucât s-a confruntat cu dureri cumplite în urma unor complicații medicale. Mai mult, Oana a venit și cu probe clare. A postat fragmente din discuția cu medicul stomatolog, în conversația respectivă regăsindu-se și o poză care ilustra complicația pe care o dezvoltase.

Așa-zisele intervenții sunt doar părerile voastre de băieți și vă înțeleg. Nu am făcut dramă din durerile avute și nici nu am de gând să fac. Pozele de la final sunt explicația acelor „intervenții”! Nu îți înțeleg ție în schimb antipatia publică, Speak, dar mă uit la tine și înțeleg multe, frustrările vin de undeva…

Spor băieți și nu vă doresc extracții de măsele și complicații ca sigur nu o să stați așa drepți ca mine în acele situații”, a explicat ispita Oana pe TikTok.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Cum s-a implicat Nicolae Ceaușescu în crearea fabuloasei echipe Steaua, câștigătoarea Cupei Campionilor din ’86. Totul s-a întâmplat la vila celebră de la Snagov
Capital.ro
Doliu în lumea filmului! Un iubit actor a murit la doar 35 de ani. A publicat un mesaj tulburător pe Instagram
Playtech.ro
Ce înseamnă „râmnic” în numele localităților din România. Puţini cetăţeni ştiu, cuvântul vine din limba bulgară
Adevarul
Escrocherie „made in Romania” în California: Cum foloseau trei bărbați o sticlă de ulei pentru a convinge vânzătorii că au motoarele distruse
wowbiz.ro
Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu! Va reveni sau nu antrenorul pe banca tehnică: „O perioadă foarte dificilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS O elevă de 18 ani a fost găsită moartă pe un câmp din Bihor. Principalul suspect ar fi un îngrijitor de la ferma unde tânăra făcea practică
iamsport.ro
Rapid i-a tăiat indemnizația lunară de 1500 de lei unei legende a clubului: ”Nu ne mai respectă!”
MediaFlux
Prețurile pentru alimente ar putea exploda din cauza războiului din Iran. Avertisment sumbru pentru agricultori
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi