Lumea presei e mai săracă de azi. O reputată jurnalistă s-a stins din viață mult prea devreme

Jurnalista Lucia Efrim, Toto, așa cum îi spuneau apropiații, s-a stins din viață. Cei care doresc să își ia adio o vor putea face de vineri, la capela Cimitirului Bellu ortodox.
Mircea Filipescu
07 aug. 2025, 12:00
Lumea presei e mai săracă de azi. O reputată jurnalistă s-a stins din viață mult prea devreme
A murit jurnalista Lucia Efrim

Luca Niculescu, secretar de stat în Minsiterul Afacerilor Externe, a anunțat pe rețelele sociale, joi, că jurnalista Lucia Efrim a murit.

„Lucia Efrim, sau, cum o cunoaștem toți, Toto. Inima ei mare și generoasă a încetat să bată noaptea trecută. A fost omul cel mai întreg pe care am avut șansa să îl întâlnesc. Un om care și-a dedicat viața prietenilor, care se dăruia cu totul, care și-a trăit viața pentru ceilalți. Toto a fost o explozie permanentă de energie, un vulcan.

Ne-a impulsionat și transformat pe cei care am cunoscut-o. E omul care te suna să afle ce mai faci, își amintea de aniversările tuturor și aducea cele mai frumoase cadouri – potrivite, personale, de neuitat”, a scris joi pe Facebook Luca Niculescu.

Citește și: Rodica Coposu, sora cea mică a lui Corneliu Coposu, s-a stins din viață la 93 de ani. A fost decorată de Regele Mihai I cu Crucea Casei Regale a României pentru devotamentul față de cauza civică și memoria fratelui său

„Intransigentă, cu principii și opinii ferme (pe care și le schimba doar dacă veneai cu multe argumente), lucra enorm și se consuma pentru fiecare subiect pe care îl trata. Pentru că, dincolo de cazuri sau știri, vedea mereu oamenii și durerile lor. Așa a fost toată viața, cu extrem de multă atenție pentru oameni și un rar simț al solidarității.

Când a început războiul din Ucraina, a petrecut aproape două luni în Gara de Nord, ajutând refugiații care ajungeau acolo. Le dădea sfaturi, le găsea mâncare, haine sau un loc de dormit. Eram plecat atunci la Paris, și m-a sunat de mai multe ori să mă întrebe dacă poate folosi apartamentul meu pentru mame ucrainence cu copii.

A fost un om vesel, cu o bucurie molipsitoare. Gata oricând să organizeze o petrecere, chiar și după o zi grea. Iar când se supăra, o făcea cu aceeași intensitate – dar și supărările treceau repede, adesea lângă un pahar de vin.

A dăruit dragoste și a fost iubită pe măsură. O asistentă din spitalul unde a fost îngrijită în ultimele două luni îmi spunea că nu a mai văzut vreodată atâția vizitatori la un pacient – semn al atașamentului față de ea. Iar pentru noi, Niculeștii, Toto a fost, în ultimii 25 de ani, o soră. A fost alături de noi în toate momentele – vesele și triste – ale unei familii, ne aduna, ne împăca, ne ținea aproape. Tristețea noastră e azi imensă”, a adăugat Niculescu.

Înmormântarea va avea loc sâmbătă, la Cimitirul Bellu ortodox, iar cei care doresc să își ia adio o vor putea face de vineri, la capela din același cimitir.

Citește și: Nina nu va participa la înmormântarea lui Ion Iliescu. Soția primului președinte post-decembrist este imobilizată la pat

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
Cristi Borcea anunță o mare catastrofă pentru România. A investit 35 de milioane de euro, iar acum regretă
Capital.ro
Doliu în România! A murit un fost antrenor al naţionalei şi al echipei Steaua Bucureşti. Lasă în urmă o moştenire impresionantă
Playtech.ro
Cât câștigă un farmacist la Farmacia Tei în 2026. Rețeaua se extinde și caută personal
Adevarul
O asistentă medicală a murit după ce s-a operat de un furuncul. Familia suspectează că decesul s-a produs din cauza infecțiilor nosocomiale din spital
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cum ar fi supraviețuit micuțul Alexandru în pădure timp de două zile! Un fost vânător a venit cu explicații
iamsport.ro
Plângere la Tribunalul din Genova împotriva lui Dan Șucu pentru spălare de bani: ”Verificări penale și financiare asupra banilor utilizați în preluarea clubului”
MediaFlux
Rusia, pregătită să atace NATO până în 2029. Informații de la vârful armatei germane
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi