Premierul Ilie Bolojan amână decizia privind vila de protocol a lui Băsescu. Cum arată locuința pe care ar urma să o primească de la Guvern

Guvernul a amânat decizia în cazul vilei de protocol pentru Traian Băsescu, pe motiv că premierul Bolojan ar vrea să discute personal cu fostul președinte legat de acest subiect, înainte de a lua o hotărâre. Traian Băsescu a câștigat la CCR contestația față de decizia care l-a lăsat fără toate drepturile de fost președinte, după ce fusese dovedit definitiv și irevocabil colaborator al fostei Securități.
Irina Dumitrescu
08 aug. 2025, 16:29
Premierul Ilie Bolojan amână decizia privind vila de protocol a lui Băsescu. Cum arată locuința pe care ar urma să o primească de la Guvern

Vineri, 8 august, în ședința de Guvern ar fi trebuit să se decidă ce vilă de protocol îi va oferi statul român lui Traian Băsescu, în București. Premierul Ilie Bolojan a vrut, însă, să discute cu fostul președinte pe marginea acestui subiect, astfel încă nu a fost luată încă nicio decizie referitoare la acordarea unei locuințe RAPPS fostului președinte, potrivit unor surse Antena 3 CNN.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a solicitat Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) atribuirea unei locuinţe, în calitate de fost şef de stat.

„Hotărârea Guvernului nr.60/2015 privind schimbarea regimului juridic al unui imobil şi pentru atribuirea destinaţiei acestuia ca reşedinţă oficială pentru persoanele care au avut calitatea de şef al statului român, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.94 din 5 februarie 2015, se modifică după cum urmează: 1 1.  Titlul va avea următorul cuprins: ‘Hotărârea Guvernului privind schimbarea regimului juridic al unui imobil şi pentru atribuirea destinaţiei acestuia ca reşedinţă oficială’ 2. Articolul 3 va avea următorul cuprins: ‘Art. 3 Se aprobă atribuirea destinaţiei de reşedinţă oficială a imobilului prevăzut la art. 2.’ 3. La anexă titlul va avea următorul cuprins ‘Datele de identificare ale imobilului aflat în administrarea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, având C.U.I. 2351555, care trece din domeniul privat în domeniul public al statului, cu destinaţia de reşedinţă oficială’”, mai scrie în proiectul de hotărâre.

Citeste si Imagini impresionante cu Traian Băsescu la catafalcul lui Ion Iliescu. Fostul șef de stat nu și-a putut ascunde tremurul mâinii și abia a reușit să aprindă lumânarea

Administraţia Prezidenţială a pus în aplicare prevederile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 319/01.07.2025 de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României.

„Domnul Traian Băsescu, fostul președinte al României, a formulat către Administrația Prezidențială o cerere prin care solicită să se dispună măsurile necesare în vederea punerii în aplicare a prevederilor articolului 2, din Legea nr. 406/2001, privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român, cu modificările și completările ulterioare, urmare a deciziei Curții Constituționale a României”, se arată în documentul Administrației Prezidențiale.

Cum arată vila de protocol pe care Traian Băsescu ar urma să o primească de la Guvern

După ce CCR a declarat neconstituțională legea prin care i-au fost retrase beneficiile de fost președinte, Traian Băsescu a făcut o solicitare către Administrația Prezidențială, în care cere să îi fie date înapoi toate drepturile de fost președinte. Pe lângă casa de la RAPPS pe care o vrea înapoi, Traian Băsescu i-a cerut lui Nicușor Dan să îi dea înapoi și indemnizația de fost șef al statului pentru ultimii 3 ani.

vilă de protocol Băsescu

Băsescu ar urma să locuiască în vila de pe strada Emil Zola din nordul Capitalei. Fostul preşedinte va beneficia de mai bine de 124 de metri pătraţi la parter şi peste 116 metri pătraţi la etaj. Terenul total pe care s-a realizat construcţia este de 541 de metri pătraţi. Pe acel lot este ridicat şi garajul de aproximativ 43 de metri pătraţi.

Citeste si Fostul iubit al Elenei Băsescu așteaptă al doilea copil! Soția lui „Tomată” a publicat primele imagini cu burtica de gravidă

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ce povesteau Gheorghe Moldovan, arbitrul găsit mort, și Irina despre căsnicia lor în urmă cu un an. Cât de îndrăgostiți erau: "Împreună putem..."
Fanatik.ro
Edu Corlat ar putea fi primul român de la echipa mare a lui Real Madrid după Gică Hagi
Capital.ro
Horoscop 1 octombrie. O zi cu două fețe pentru zodii: inspirație, emoții puternice și reacții greu de controlat
Playtech.ro
Temperaturile au coborât sub zero grade Celsius în mai multe localități din România. Cum va fi vremea în următoarele zile
Adevarul
Putin ar fi călătorit în secret cu amanta sa în Kazahstan. Ce au descoperit jurnaliștii în datele despre zboruri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
A plecat de la CFR Cluj în vară, dar deja nu mai este dorit de noul club: ”Vor să scape de el!”
MediaFlux
Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare cu cruce roșie. Ce nu ai voie să faci pe 1 octombrie pentru a nu aduce ghinionul asupra ta
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte