Daniel Zamfir (PSD), despre Pilonul II de pensii: „Proiectul este asumat de premierul Ilie Bolojan, este o condiție pentru aderarea României la OECD”. PSD nu susţine proiectul în forma actuală

Zamfir precizează că „este un model prezent în marea majoritate a statelor europene și peste tot, suma ce poate fi retrasă imediat este limitată sau descurajată prin impozitare, pentru că este un fond de pensii, nu un fond de economii”.
Mircea Filipescu
11 aug. 2025, 11:51
Daniel Zamfir (PSD), despre Pilonul II de pensii:

UPDATE: PSD nu susține, în forma actuală, proiectul de lege privind Pilonul 2 de pensii, a anunțat luni liderul interimar Sorin Grindeanu. Social-democrații condiționează orice discuție pe acest subiect de adoptarea, în prealabil, a măsurilor privind eliminarea privilegiilor, reforma administrației și continuarea marilor proiecte de infrastructură. În timp ce premierul Ilie Bolojan apără modificările propuse, explicând că acestea ar asigura stabilitatea sistemului pe termen lung, subiectul rămâne unul dintre cele mai tensionate în coaliția de guvernare.

Întrebat luni care este poziția PSD față de proiect, Sorin Grindeanu a spus: „Eu cred că am fost clar și mai spun o dată. Că vorbim de pensiile Pilon 2, că vorbim de pachetul pe sănătate, că vorbim de pachetul pe administrație, toate aceste lucruri pot fi discutate după ce se întâmplă primul pas și al doilea pas. Dar în mod clar, despre pensiile, despre Pilonul 2, legea în forma actuală nu e o formă care să fie susținută decât PSD”.

Guvernul vrea să reformeze Pilonul II de pensii. Românii nu-și vor mai putea retrage toți banii deodată după pensionare, ci maxim 25% din sumă, iar restul, lunar pe întreaga durată de viață, potrivit unui proiect de lege, care a fost deocamdată amânat.

Daniel Zamfir explică poziția PSD: „Acest proiect de lege este asumat, am văzut, de premierul Bolojan, reprezintă o condiție pentru aderarea României la OECD. A beneficiat, înțeleg, de toată expertiza tehnică necesară a celor de la OECD, BNR-ul, Ministerul de Finanțe, ASF-ul, sindicate. E un model prezent în marea majoritate a statelor europene și peste tot, suma ce poate fi retrasă imediat este limitată sau descurajată prin impozitare, clar, pentru că este un fond de pensii, nu un fond de economii”.

Ilie Bolojan se spală pe mâini în legătură cu pensiile private: „Din acești bani nu ia niciun leu Guvernul României.Proiectul a fost pregătit de ASF”

Senatorul PSD precizează că „este un proiect de lege, care va intra în dezbatere publică, nu va fi în nici un caz trecut prin asumarea răspunderii sau va fi vreo Ordonanță de Urgență, va fi un proiect în Parlament, unde bineînțeles că pot fi aduse modificări sau completări”.

El subliniază că „ce este important de precizat e că România încă nu avea o legislație privind regimul plăților pentru aceste pensii private, legea privea doar impuneri în legătură cu administratorii lor și cu felul în care se acumulează fondul de pensii, nu și în legătură cu plata lor. Ca atare, avem suficient timp să dezbatem în Parlament și public, bineînțeles, acest proiect de lege”.

Se modifică legea de plată a pensiilor private. Românii nu-și vor mai putea retrage toți banii într-o singură tranșă. Ce se schimbă la Pilonul II și Pilonul III

ASF explică modificările la Pilonul II: „Nu există nicăieri în Europa sistem de pensii în care să poți să retragi toţi banii”

Președintele ASF, Alexandru Petrescu, a explicat cum au fost făcute modificările la Pilonul II de pensii. El a spus că au fost luate în calcul mediile europene, atât în ceea ce privește suma forfetară care poate fi retrasă, limitată la 25%, cât și perioada maximă de 10 ani pentru care pot fi stabilite tranșe lunare. Oficialii ASF spun că exista riscul ca sute de mii de oameni să-și retragă brusc banii din Pilonul II, destabilizând sistemul, și adaugă că e mai rentabil ca pensionarii să aleagă tranșe lunare, pentru că pot plăti impozite mai mici sau deloc. Există însă și o situație în care toată suma poate fi retrasă.

„Mecanismul este construit pe două forme de extracție a pensiei private: pensia de tip retragere programată care se va plăti pe o perioadă determinată, cu garanția rambursării integrale a activului cumulat, și pensia viageră, cu plată pe toată durata de viață a participantului. În completare acestor două forme de plată este prevăzut și dreptul pensionarului de a retrage o sumă forfetară de până la 25% din activul acumulat, într-o formă similară celor aplicate în alte state europene”, a spus Petrescu.

Prin acest proiect de lege se stabilesc reguli de autorizare, funcționare și supraveghere pentru fondurile de plată. Și aici ASF are rolul principal. Se garantează separarea activelor fondului de plată de cele ale furnizorului. Se asigură garanția rambursării integrale activului a acumulat în cazul fondurilor de plată de tip retragere programată. Adoptarea legii privind plata pensiilor private reprezintă un demers necesar și prioritar”, a adăugat el.

Petrescu a mai spus că adoptarea acestei legi, la 17 ani după înființarea Pilonului II și Pilonului III de pensii, este una dintre condițiile aderării României la OCDE.

Este totodată un răspuns așteptat de milioane de participanți, care, începând cu anul 2030, vor începe să intre masiv în faza de plată”, a continuat el.

Petrescu a spus că nivelul de 25% al sumei forfetare a fost stabilit în relație cu media europeană, în condițiile în care unele țări au limită de 30%, altele de 15%.

Nu există nicăieri în Europa sistem de pensii în care să poți retrage toți banii”, a mai spus el. „Ne îndreptăm către un vârf de sarcină 2030 într-o perioadă în care sute de mii de oameni vor ieși la pensie”, a adăugat Petrescu.

Ileana Horvath, directoare în cadrul ASF, a explicat și situația în care oamenii își pot retrage, totuși banii într-o singură tranșă: dacă în cont au o sumă mai mică decât 12 indemnizații sociale, adică 15.372 de lei.

Ea a explicat că în acest moment valoarea medie a unui cont individual din Pilonul II este de 19.900 lei, iar pentr Pilonul 3 – 6.675 de lei.

„Majoritatea se înscriu în acel 15.370 de lei, care este văzut ca un prag minim prin care își pot solicia pensia într-o tranșă unică”, a spus ea.

Horvath i-a sfătuit pe oameni să retragă banii eșalonat, pentru că vor plăti asigurări de sănătate pentru sumele mai mari de 3.000 de lei.

Proiectul a fost discutat astăzi în ședința de Guvern, în primă lectură, dar nu a fost aprobat.

Având în vedere numărul mare de participanți, 9,3-9,4 milioane, am simțit nevoia de a extinde consultarea publică. Voi propune să avem o continuare a discuțiilor, atât la sediul Ministerului Muncii, dar am în vedere, văzând și poziții din spectrul parlamentar, să avem și o masă rotundă alături de parlamentari interesați”, a spus Petrescu.

Asociația Utilizatorilor Români de Servicii Financiare a criticat modificările, spunând că proiectul favorizează administratorii de fonduri de pensii șo nu ține cont de interesele oamenilor.

DailyBusiness
Kremlinul: „Întreaga lume apreciază eforturile de pace ale președintelui Trump”
Spynews
Există sau nu cea mai bună grupă de sânge? Cine este predispus la înțepături de insecte, norovirus sau cancer
Fanatik.ro
Care este secretul lui David Popovici. Face lucrul acesta de fiecare dată înainte de startul cursei
Capital.ro
România poartă doliu. O țară întreagă își ia adio de la artiștii care ne-au făcut viața mai frumoasă. Îi vom păstra etern în inimi
Playtech.ro
Magazinele care îţi iau ambalajele SGR de acasă. Nu mai pierzi timp să le reciclezi şi primeşti imediat vouchere
Adevarul
Vestea „foarte bună pentru finanţele publice şi pentru economia României” anunțată de ministrul Finanțelor
wowbiz.ro
Boala cu care a fost diagnosticat Ion Drăgan. Artistul ar fi trecut prin mai multe operații dificile
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Doi iubiți și-au pierdut viața la 17 ore distanță unul de celalalt. Ambii erau pe motocicletă atunci când și-au dat ultima suflare
iamsport.ro
Fostul jucător de la FCSB a primit o ofertă interesantă, dar s-a speriat de Kalașnikovuri: ”Ajung în sicriu acasă!”
MediaFlux
România alocă 50 de milioane de euro Ucrainei. Guvernul se alătură mecanismului american PURL de sprijin
stirilekanald.ro
Filmul complet al sinuciderii de la stația Crângași! Detalii crunte despre ce s-a întâmplat cu femeia de 36 de ani
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend