Minivacanța de Adormirea Maicii Domnului: CFR adaugă mai mute vagoane pe mai multe rute pentru a face față cererii

În minivacanța de Sfânta Maria, CFR Călători va suplimenta numărul de vagoane pe rutele cu cerere ridicată. Compania de stat anunță că măsura vizează atât trenurile spre și dinspre centrele de pelerinaj, pentru a facilita participarea credincioșilor la slujbele religioase, cât și „Trenurile Soarelui” care fac legătura cu litoralul, unde sunt programate evenimentele dedicate Zilei Marinei Române.
Alina Costache
14 aug. 2025, 12:35
Minivacanța de Adormirea Maicii Domnului: CFR adaugă mai mute vagoane pe mai multe rute pentru a face față cererii

Decizia a venit pe fondul traficului intens din această perioadă. De asemenea, CFR Călători anunță că depune eforturi suplimentare pentru a menține circulația tuturor garniturilor dotate cu instalații de climatizare.

„Pot apărea situații în care, din cauza temperaturilor exterioare de peste 35 grade (care, la nivelul șinei și al cutiei vagonului, pot depăși 50 grade) sau a deschiderii geamurilor în timpul mersului, instalațiile de climatizare să funcționeze fără a mai asigura răcirea în parametrii optimi”, declară compania, potrivit EVZ.

Citește și: Tort gustos și sănătos cu doar patru ingrediente: Ceva dulce, fără să te abați de la dietă

Ce trebuie să ia în considerare călătorii?

Pentru a preveni aglomerația și lipsa locurilor, CFR Călători le recomandă pasagerilor să-și cumpere biletele în avans și să ia în considerare toate trenurile disponibile în ziua respectivă, nu doar pe cele din intervalele de vârf.

CFR Călători mai precizează că biletele pentru trenurile interne pot fi cumpărate până la ora plecării garniturii din stație, în limita locurilor disponibile, inclusiv online, conform sursei citate.

Citește și: Ilie Bolojan, anunț CRUCIAL despre al doilea pachet fiscal: „E doar o problemă de timp ca lucrurile să se termine prost și să intrăm în insolvență în toamnă”

Ce agenții de voiaj ale CFR Călători vor fi deschise de Sfânta Maria

Pentru a cumpăra bilete, companie pune la dispoziția călătorilor următoarele canale: site-ul oficial, aplicația mobilă „CFR Călători bilete online” (disponibilă în Google Play, App Store și Huawei AppGallery), automatele din gări, casele de bilete și agențiile de voiaj. Pe 15 august, agențiile din centrele comerciale Titan și Carrefour Colentina vor fi deschise.

Pentru a evita plata taxelor suplimentare sau aplicarea amenzilor, pasagerii sunt sfătuiți să urce în tren doar cu bilet valid.

„Înainte de urcarea în tren, recomandăm călătorilor să se asigure că dețin bilet de călătorie, pentru a evita taxarea suplimentară în tren, corespunzătoare rangului trenului și zonei kilometrice, și/sau suportarea costurilor amenzilor conform reglementărilor în vigoare”, mai arată CFR Călători, conform sursei citate.