Măsura care zguduie sistemul. Bolojan pregătește interzicerea cumulului salariului cu pensia în tot sectorul public, inclusiv în Armată și Poliție

Guvernul Bolojan are în plan să interzică cumulul pensiei cu salariul pentru toate categoriile de angajați din instituțiile publice și din companiile sau regii de stat.
Mircea Filipescu
19 aug. 2025, 21:32
Măsura care zguduie sistemul. Bolojan pregătește interzicerea cumulului salariului cu pensia în tot sectorul public, inclusiv în Armată și Poliție

O ordonanță de urgență, pusă recent în dezbatere publică de Ministerul Muncii, introduce o regulă confomr căreia, persoanele care dețin o decizie de pensionare și aleg să rămână în activitate nu vor mai putea încasa și pensia în paralel cu salariul. În schimb, dreptul la pensie le va fi suspendat până în momentul în care se retrag definitiv din câmpul muncii.

Proiectul legislativ prevede că măsura se aplică inclusiv cadrelor militare, dar nu menționează în forma actuală situația profesorilor și a medicilor. Totuși, potrivit unor surse guvernamentale citate de Antena 3, documentul aflat în consultare nu este varianta finală, iar în perioada următoare vor exista discuții pentru exceptarea cadrelor medicale și a cadrelor didactice.

„Există deja discuții la nivelul conducerii ministerelor Sănătății și Muncii pentru a ajunge la o variantă încât sistemul de sănătate să rămână stabil”, au precizat sursele.

Concret, proiectul de ordonanță stipulează că orice angajat care a primit decizie de pensionare poate continua activitatea profesională, dar numai cu condiția suspendării plății pensiei pe durata respectivă. În același timp, legea va permite prelungirea activității până la vârsta de 70 de ani, însă doar cu acordul conducerii instituției unde persoana lucrează.

Citește și: Lia Olguța Vasilescu, mulțumită de discuțiile cu premierul Ilie Bolojan: „Din cele 30 de propuneri pe care le-am înaintat, 29 au fost acceptate”. Ce le-a fost promis primarilor

De asemenea, OUG prevede eliminarea detașărilor, o practică des întâlnită în aparatul administrativ. Ministerul Muncii propune ca, după intrarea în vigoare a actului normativ, fiecare ministru să aibă la dispoziție un termen-limită pentru a decide dacă persoanele detașate din subordine mai pot rămâne sau nu în instituția unde își desfășoară activitatea.

Surse guvernamentale au subliniat că, în forma actuală, nu sunt prevăzute excepții de la interzicerea cumulului pensiei cu salariul, însă problema rămâne în dezbatere. În special în domeniile sănătății și educației există temeri că o aplicare strictă a măsurii ar putea provoca blocaje majore, din cauza deficitului de personal.

De altfel, și în alte ministere există îngrijorări că noile prevederi ar putea determina plecări masive din instituțiile statului. O parte semnificativă a funcționarilor publici are deja depășită vârsta standard de pensionare și, în lipsa avantajului financiar al cumulului, ar putea opta să se retragă definitiv din activitate.

Interzicerea cumulului pensiei cu salariul a fost vehiculată de mai multe ori în ultimii ani de către diverse guverne, însă niciodată nu a fost pusă în aplicare. De această dată, Executivul pare hotărât să ducă măsura la capăt, chiar dacă proiectul urmează să fie dezbătut și ajustat înainte de a ajunge pe masa Guvernului pentru adoptare.

Citește și: Marian Godină a depus plângere penală pe numele lui Dan Tănasă, după ce purtătorul de cuvânt al AUR a instigat la rasism, xenofobie, ură și discriminare

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Secretul unui progres fotbalistic miraculos. Ce a făcut Norvegia și unde a greșit România
Capital.ro
Majorarea pensiilor din 2027. Valentina Robu, șefa Casei de Pensii: Se va reflecta în drepturile aferente lunii ianuarie
Playtech.ro
Cât ar putea crește impozitul pe mașină în 2027. Diferențele dintre un autoturism vechi, unul hibrid și unul electric
Adevarul
Românii vor putea economisi pentru pensie fără impozit pe câștiguri. Cum funcționează noile conturi de investiții din 2027
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Atac armat în SUA, la mică distanță de Casa Albă! O persoană și-a pierdut viața
iamsport.ro
A numit antrenorul pe care ar vrea să-l vadă în SuperLiga: ”De ce nu îl încearcă o echipă?”
MediaFlux
Planul unui bărbat de a-l scoate pe Călin Georgescu din arest: ”Îi lichidăm pe toți, îl luăm pe Călin de acolo cu elicopterul”
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România