Vouchere energie 2025. Cine primeşte ajutorul de la stat pentru plata facturilor, diferenţa dintre familii şi persoanele singure

Începând cu 1 iulie, consumatorii vulnerabili din România pot beneficia de un voucher de 50 de lei pe lună destinat plății facturilor la electricitate. Vor primi astfel de subvenții aproximativ 2,1 milioane de consumatori casnici, adică un sfert din total, cdar banii nu se dau cash.
Viorel Dobran
22 aug. 2025, 21:22
Vouchere energie 2025. Cine primeşte ajutorul de la stat pentru plata facturilor, diferenţa dintre familii şi persoanele singure

Vouchere energie 2025. Sunt emise sub formă de tichete electronice, care pot fi utilizate doar pentru plata facturilor de electricitate. Programul vizează persoanele și familiile cu venituri reduse, care sunt considerate în risc de sărăcie. Românii cu venituri mici vor beneficia și în 2025 de sprijin financiar pentru plata facturilor la energie electrică, însă mecanismul s-a schimbat semnificativ față de anii anteriori. Statul promite ajutor direcționat, dar cu mai puțini bani, pentru mai puțini beneficiari, și cu aplicare întârziată.

Banii nu se dau în numerar și nu se virează în cont bancar. Sprijinul se acordă pentru un singur loc de consum, chiar dacă solicitantul nu este titularul contractului de energie.

Peste 2,1 milioane de gospodării din întreaga țară sunt eligibile pentru acest sprijin, adică peste 4 milioane de oameni, iar impactul bugetar total este estimat la 1 miliard de lei pentru perioada 1 iulie 2025 – 31 martie 2026.

Cine va beneficia de vouchere de energie 2025. Vor primi ajutoare de la bugetul de stat:

  • persoanele singure cu venituri sub 1.940 lei/lună
    familiile cu venituri medii sub 1.784 lei/lună/persoană.

Pentru a beneficia de voucherele de energie electrică, trebuie să îndeplinești cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:

Pentru persoanele singure

  • Venitul lunar să fie sub 1.940 lei.
    Domiciliul sau reședința în România.
    Să fiți titularul contractului de furnizare a energiei electrice sau să locuiești la adresa unde este înregistrat contractul.

Pentru familii

  • Cel puțin un membru al familiei să fie titularul contractului de furnizare a energiei electrice.
    Venitul mediu lunar pe membru de familie să fie sub 1.784 lei.
    Toți membrii familiei să aibă același domiciliu sau reședință.

„Este important de reținut că suma de 50 de lei lunar reprezintă un sprijin parțial pentru plata facturilor, menit să reducă povara financiară, nu să acopere integral costurile cu energia electrică. Beneficiarii vor trebui în continuare să gestioneze eficient consumul de energie și să-și plătească partea rămasă din factură”, arată un articol postat pe site-ul despre-energie.ro, o platformă lansată de companiile E.ON și Delgaz Grid pentru informarea consumatorilor.

Vouchere energie 2025. Se schimbă facturile la electricitate. De ce vor conţine un cod de bare suplimentar

Tichetul de energie nu poate fi transferat, vândut sau utilizat pentru altă adresă decât cea pentru care a fost acordat.

Beneficiarii se pot înscrie în aplicația EPIDS, pe care o va dezvolta STS până la finalul lunii august.

Iată care sunt pașii de urmat pentru a beneficia de tichetul de energie, potrivit site-ului PPC Energy:

  • Soliciți tichetul de energie
    Completezi cererea în aplicația EPIDS. Solicitările de acordare a sprijinului se înregistrează începând cu data operaționalizării aplicației și până la 31 martie 2026.
  • Cererea este verificată

Pentru a primi tichetul de energie, care se acordă pentru un singur loc de consum per familie, e nevoie de validarea POD-ului, care este un cod unic, alocat fiecărui loc de consum. Găsești POD-ul pe fiecare factură de electricitate.

Primești tichetul de energie
Primești tichetul de energie, în format electronic, la adresa de e-mail furnizată în cerere, sau tipărit, la adresa locului de consum pentru care ai făcut solicitarea.

Plătești factura prin serviciul de mandat poștal. Nu trebuie să prezinți tichetul de energie furnizorului, ci doar factura cu POD-ul aferent.

Pe factură se regăsește codul de bare deja implementat de furnizorul tău de energie.

Tichetul electronic de energie se acordă pentru perioada 1 iulie 2025 – 31 martie 2026. Sumele neutilizate până la data de 31 martie 2026 pot fi folosite și ulterior acestei date (în termen de 12 luni de la data ultimei încărcări cu valoarea sprijinului), pentru plata facturilor aferente perioadei de acordare a sprijinului.

Dacă nu poți folosi aplicația, te poți înscrie la primărie sau la poștă
Pentru a beneficia de sprijin începând cu luna iulie 2025, solicitanții trebuie să se înscrie în aplicație în termen de 30 de zile de la data la care aplicația devine funcțională. După expirarea acestui termen, sprijinul se va acorda din luna depunerii solicitării în aplicația EPIDS, dacă sunt îndeplinite condițiile de acordare.

Citește și

Schimbări la plata facturilor la energie. Românii au început să primească noile facturi majorate

Dacă nu ai acces la internet sau preferi metoda tradițională, poți depune cererea direct la primăria localității unde ai domiciliul sau reședința. Funcționarii primăriei îți vor oferi asistență pentru completarea corectă a formularelor, iar mai departe au trei zile la dispoziție să transmită cererea prin aplicația EPIDS.

Cererea poate fi depusă și la oficiile poștale, unde Poșta Română oferă asistență pentru completare și trimitere. Cererile sunt înregistrate în sistemul electronic în cel mult trei zile, termen aplicabil și în cazul depunerii online sau la primărie. Această opțiune este utilă mai ales pentru persoanele din mediul rural sau pentru vârstnicii fără experiență digitală.

Indiferent de metoda folosită, cererea va fi evaluată după aceleași criterii.

Dacă cererea este aprobată, vei primi voucherele electronice pe adresa de e-mail indicată în cererea online sau, în varianta fizică, prin Poșta Română – partener oficial în procesul de distribuție. Voucherele au valoarea de 50 lei fiecare și pot fi folosite doar pentru plata facturilor de energie electrică.

Pe tichete vor fi imprimate mai multe informații esențiale pentru utilizare, cum ar fi perioada de valabilitate, numele și adresa locului de consum pentru care au fost emise, informații privind utilizarea și date de contact pentru solicitarea de informații suplimentare ori transmiterea unor sesizări.*

Economistul Mircea Coșea lansează un scenariu apocaliptic pentru economia românească: ”Este o suspiciune legitimă că acest guvern este total incompetent. Suntem într-o economie de război”

Un element important al noii reglementări (OUG 35/2025) este că nu toți beneficiarii trebuie să depună cereri. Cei deja înregistrați în sistemul public ca beneficiari ai venitului minim de incluziune vor primi automat acest sprijin, fără a mai fi necesare documente suplimentare.

Schimbarea furnizorului – o soluție ignorată de mulți
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a încurajat populația să analizeze ofertele existente și să schimbe furnizorul, dacă este cazul. În primele luni ale anului, peste 330.000 de români au făcut această schimbare, beneficiind de reduceri importante – uneori chiar și de 50% la factura de energie.

„Este o procedură gratuită și se poate face online, pe site-ul ANRE sau direct la ghișeele furnizorilor”, a declarat Bogdan Ivan.
Totodată, autoritățile lucrează la un pachet de măsuri suplimentare, ce ar putea reduce cu până la 15% costurile la energie pentru toți consumatorii casnici.

„Voucherele energetice vor avea o valoare de 50 de lei, iar accesarea lor va fi simplă, printr-o aplicație online dezvoltată de către STS. Autoritățile locale și Poșta Română vor oferi asistență pentru românii care nu pot folosi instrumente digitale”, explica Bogdan Ivan, ministrul Energiei, după aprobarea Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind introducerea unui mecanism de sprijin pentru consumatorii casnici de energie electrică aflați în situația de sărăcie energetică, act normativ inițiat de Ministerul Energiei, împreună cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

„Sprijinul pentru plata energiei înseamnă siguranța că lumina rămâne aprinsă și căldura nu lipsește din casele celor care au nevoie. Platforma digitală lansată astăzi poate fi folosită direct de beneficiari, dar și de reprezentanții primăriilor și ai Poștei Române, care îi vor ajuta pe românii fără competențe digitale să utilizeze sistemul electronic. Un stat responsabil este acela care are grijă de oamenii săi atunci când le este cel mai greu. Tichetele de energie sunt o garanție a solidarității”, a declarat Bogdan Ivan, ministrul Energiei, conform comunicatului comun transmis miercuri.

„Partidul Social Democrat a demonstrat mereu că este preocupat de persoanele vulnerabile. Prin tichetele de energie, sprijinim familiile cu venituri mici să facă față facturilor și să treacă mai ușor prin această perioadă. Pentru PSD, protejarea celor care au nevoie de ajutor nu este doar o promisiune, ci o responsabilitate permanentă. Continuăm să construim politici care arată că grija pentru cei mai expuși este unul dintre fundamentele guvernării noastre în cadrul coaliției”, a declarat Petre-Florin Manole, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.

Cererile pentru acordarea tichetelor de energie se depun o singură dată. Pentru facturile din lunile iulie și august 2025, cererile trebuie depuse în aplicația EPIDS până la data de 27 septembrie 2025.

Banii nu se dau în numerar și nu se virează în cont bancar. Sprijinul se acordă pentru un singur loc de consum, chiar dacă solicitantul nu este titularul contractului de energie.

Plata consumului de energie electrică se face direct la oficiile poștale, unde cetățeanul trebuie să prezinte factura și un act de identitate.

Tichetul de energie poate fi utilizat în termen de 12 luni de la ultima încărcare, iar soldul poate fi folosit oricând până la data de 31 martie 2026.

În cazul în care beneficiarul acestui drept își schimbă adresa sau componența familiei se modifică, este necesară depunerea unei noi cereri în aplicația EPIDS sau la primăria de domiciliu ori la oficiile poștale.

 

Platforma poate fi accesată de pe orice dispozitiv cu browser
Potrivit oficialilor STS, aplicația este accesibilă începând de miercuri, astfel că persoanele eligibile pentru sprijinul financiar pot depune cereri online la adresa: https://epids.mmuncii.ro, direct de către titular sau de o persoană desemnată de acesta.

„Echipa STS a realizat dezvoltarea software, interconectarea cu bazele de date necesare, testarea de performanță și de securitate cibernetică, precum și implementarea măsurilor de protecție a datelor pentru funcționarea în condiții de siguranță a platformei. Aplicația este disponibilă online, sub forma unei platforme web, care poate fi accesată de pe orice dispozitiv cu browser – calculator, laptop, smartphone sau tabletă – fără a necesita instalare software pe dispozitiv, potrivit reprezentanților STS.

EPIDS permite depunerea cererilor de obținere a voucherelor pentru energie, procesul fiind complet automatizat: verificarea, validarea și stabilirea beneficiarilor se realizează prin interogarea bazelor de date puse la dispoziție de autoritățile prevăzute în Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 35/2025. STS nu validează și nu stabilește criterii de eligibilitate.

Pentru informații suplimentare și asistență, cetățenii au la dispoziție numărul de Call-center 021.93.09 al Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială sau adresa de e-mail [email protected].

DailyBusiness
Și-au făcut cruce când au văzut nota de plată. Incredibil pentru ce au fost taxați patru turiști la o terasă din Italia!
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Cum arată părinții lui Andrei Lemnaru de la Insula Iubirii 2025. Imaginea care a devenit virală
Fanatik.ro
Top 7 cele mai frumoase călătorii cu trenul din întreaga lume. Turiștii au parte de peisaje de poveste, lanțuri muntoase și rezervații naturale
Capital.ro
Vladimir Putin și-a modificat fața. Secretul liderului de la Kremlin: Uitați-vă la fața lui, vedeți cum s-a schimbat
Playtech.ro
Orașul din România cu cele mai multe credite ipotecare. Românii cu Brașov sau București sunt mai precauți la investiții imobiliare
Adevarul
Momentul cumplit în care un copil de 10 ani, aflat pe o trotinetă electrică, este lovit de o maşină pe o stradă din Calafat
wowbiz.ro
Scena SFÂȘIETOARE cu fetița Silvanei, în timp ce își ținea mama înjunghiată de mână. Ultimele cuvinte pe care a apucat să i le spună fiicei sale, înainte să moară. TULBURĂTOR
Evz.ro
Taxă pentru români la achitarea facturii de energie. La 50 de lei, taxa este 22 de lei
Prosport.ro
FOTO. Femeia care ia bani pentru pozele cu ea și pentru a ieși la întâlniri cu bărbați
kanald.ro
Cutremur vineri seară în România! Ce magnitudine a avut seismul și în ce zonă s-a produs
Cancan.ro
Șoc TOTAL! Meghan Markle, acuzată că are o fetiță secretă, iar Harry vrea să divorțeze!
iamsport.ro
Marea controversă din jurul Serenei Williams! Adevărul despre compania care produce "medicamentul-minune" care a ajutat-o să slăbească
MediaFlux
Lovitură pentru milioane de români care au trecut la Hidroelectrica. Se anunță creăteri de tarife
stirilekanald.ro
Georgiana și Cătălin, tinerii care și-au pus capăt zilelor pe A1, s-au logodit cu puțin timp înainte să recurgă la gestul extrem. Fata a postat imaginile: „Ești regele meu. Te voi iubi toată viața!”
Durere, reumatism, vene varicoase și artrită: remedii naturale și cum să le folosești corect