Haos total cu facturile umflate ale românilor. Hidroelectrica, noi precizări cu privire la tarife şi cota de TVA

Compania de stat Hidroelectrica, furnizor de energie electrică, aduce lămuriri privind cota de TVA folosită în facturile la energie.
Filip Stan
21 aug. 2025, 21:43
Haos total cu facturile umflate ale românilor. Hidroelectrica, noi precizări cu privire la tarife şi cota de TVA

Hidroelectrica informează  că facturile aferente consumului lunii iulie 2025 sunt emise conform perioadei de facturare obișnuite, respectiv în perioada 20 – 25 ale fiecărei luni.

În plus, compania informează că începând cu data de 1 iulie 2025, prețul energiei electrice prezent în cadrul facturii nu mai este plafonat, factura conținând prețul energiei electrice active, conform condițiilor din cadrul contractului,  și valoarea taxelor și tarifelor reglementate, conform legislației în vigoare.

Haos la Hidroelectrica: facturile întârzie, românii nu știu cât trebuie să plătească

Compania mai transmite că facturile emise, începând cu luna august 2025, vor conține TVA în cotă standard de 21%, fiind aplicabile prevederile fiscale specifice livrărilor continue în care se încadrează și furnizarea de energie electrică.

Facturile emise vor conține un nou cod de bare, acesta putând fi utilizat de clienții aflați în situația de sărăcie energetică pentru efectuarea plății la oficiile poștale, conform Ordonanței de Urgență nr. 35 din 27 iunie 2025.

În plus, compania menționează că prețul final facturat clienților se situează între 1,05 și 1,15 lei/kWh, în funcție de Operatorul de Distribuție corespunzător fiecărui loc de consum.

Hidroelectrica recomandă clienților săi să consulte detaliile facturilor primite pentru a identifica prețul final facturat deoarece prețul mediu afișat pe prima pagină a facturii are un caracter informativ, fiind un rezultat matematic generat automat de sistemul informatic. Acesta nu reflectă valoarea contractuală a prețului energiei și poate fi influențat de eventualele regularizări ale consumului din lunile anterioare.

Schimbări la plata facturilor la energie. Românii au început să primească noile facturi majorate

Hidroelectrica are peste 600.000 de clienţi casnici la furnizarea de energie electrică şi este cel mai mare producător de energie electrică din România.

Hidroelectrica a înregistrat un profit net de 589 de milioane de lei pe primul trimestru al anului, în scădere cu 56% față de perioada similară din 2024, în condițiile în care veniturile companiei s-au redus cu 26%, la 1,868 de miliarde de lei, din cauza condițiilor hidrologice deficitare.

Deținută în proporție de 80,06% de statul român prin Ministerul Energiei, Hidroelectrica este liderul producției de energie verde din România, fiind listată la bursă.

Compania operează 188 de centrale hidroelectrice cu o capacitate totală de 6,4 GW și deține un parc eolian la Crucea cu o putere instalată de 108 MW.

DailyBusiness
Ministrul Energiei convoacă Comandamentul Energetic Național, pe fondul vremii severe și al avariilor din rețea
Spynews
Ce diferență de vârstă este între Vanessa și Bogdan de la Ploiești. Detaliul pe care mulți l-au ignorat până acum
Fanatik.ro
Inter – Napoli, LIVE VIDEO în Serie A – etapa 20. Cristi Chivu contra Antonio Conte, pentru titlu. Cum arată echipele de start. Update
Capital.ro
Tragedie în lumea muzicii. Un mare cântăreț s-a stins prea devreme. Artistul era extrem de apreciat în întreaga țară
Playtech.ro
Nordicii au un truc genial pentru a împiedica frigul să intre pe la ferestre. Cum ajută folia alimentară în cazul aerului rece de afară
Adevarul
Motivul crimei tânărului moldovean în Italia, explicat de polițistul suspect: „Videoclip cu tentă sexuală”
wowbiz.ro
Imagini care frâng inima, la peste 7 luni de la moartea Teodorei Marcu. Cum apare fiica ei în primul story postat de Alex după tragedie
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Veronica si Dorobațu sunt câștigătorii „Casa iubirii” sezonul patru. Primele declarații după ce au intrat in posesia marelui premiu
iamsport.ro
Finalul așteptării! Cămătaru prevede că o echipă din SuperLiga va câștiga primul titlu după o ”secetă” îndelungată
MediaFlux
Mercur în Capricorn. Cele trei zodii care vor lua o decizie dificilă în această săptămână
stirilekanald.ro
Femeie împușcată de 7 ori în fața copilului ei de 1 an! Doi indivizi mascați au intrat în locuință și au atacat-o fără milă! De necrezut ce a urmat
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend