Statul îți dă 200.000 de euro. Mii de români au pus deja mâna pe bani: vezi cum poți obține și tu

Tinerii fermieri români primesc fonduri de până la 200 de mii de euro, începând din octombrie, pentru dezvoltarea fermelor proprii. Tinerii fermieri trebuie să aducă doar 20% contribuție.
Alexandra Dumitrescu
21 aug. 2025, 23:09
Statul îți dă 200.000 de euro. Mii de români au pus deja mâna pe bani: vezi cum poți obține și tu

Într-o perioadă în care cuvintele „austeritate” și „deficit” sunt la ordinea zilei, agricultura românească primește o gură de oxigen. Astfel, tinerii fermieri din România, cu vârsta de până la 41 de ani, începând cu luna octombrie, vor putea să acceseze fonduri europene de până la 200.000 de euro, pentru a-și dezvolta și consolida propriile ferme. În ce constă acest program de finanțare?

Programul gestionat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurare (AFIR) oferă un sprijin de 80% din valoarea proiectului, iar restul de 20% este contribuția beneficiarului. Florin Barbu, ministrului Agriculturii, declară că finanțarea se acordă în baza unui proiect eligibil, depus și aprobat oficial.

„Tinerii vor avea, în perioada următoare, un program de consolidare a fermei – 200.000 de euro, din care 80% reprezintă sprijinul Uniunii Europene și 20% contribuția beneficiarilor. Programul va fi disponibil de la începutul lunii octombrie”, a declarat ministrul, potrivit Gândul.

Citește și: Ministrul Economiei dezvăluie cum au fost numite ilegal conducerile la șase companii de stat: „Aceste numiri, în mod intenționat, au fost făcute invocându-se o lege care a expirat”

Tipurile de investiții care pot fi finanțate

Conform sursei citate, sumele acordate prin acest nou program pot fi folosite pentru:

  • cultivarea legumelor, pepenilor, rădăcinoaselor și tuberculilor;
  • dezvoltarea fermelor mixte (cultură vegetală combinată cu creșterea animalelor);
  • cultivarea legumelor în sere și solarii;
  • creșterea albinelor;
  • alte tipuri de ferme zootehnice.

Acest proiect vine ca o continuare a programului DR-30 – Sprijin pentru tinerii fermieri, prin care, în anii trecuți, au fost acordate sume între 50.000 și 70.000 de euro. Deja peste 5.000 de tineri au beneficiat deja de sprijin, dintre care mai mult de 2.500 s-au întors din diaspora pentru a-și începe activitatea agricolă în țară, conform sursei citate.

Citește și: Haos total cu facturile umflate ale românilor. Hidroelectrica, noi precizări cu privire la tarife şi cota de TVA

Cum accesezi fondurile

După lansarea sesiunii de depunere, fermierii eligibili trebuie să transmită către AFIR proiectul detaliat de dezvoltare a fermei. După aprobarea proiectului și semnarea contractului de finanțare, sprijinul de până la 200.000 euro va fi transferat beneficiarului, în tranșe.

Programul de finanțare face parte din Planul Strategic 2023-2027. Obiectivul principal este consolidarea fermelor noi și creșterea competitivității agriculturii române în contextul european, conform sursei citate.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Marius Mitran, euforic după Craiova – Egnatia 2-0: „Știința bate tot, Coelho știe mult!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT