Daniel David, despre tăierea burselor: „Guvernul nu are bani pentru a susţine toate bursele. Îmi pare rău că eu sunt ministrul care a venit cu aceste măsuri nepopulare”

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a vorbit despre tăierea multor burse ale elevilor şi studenţilor, ca parte din primul pachet de măsuri adoptate de Guvernul Bolojan, explicând că este vorba despre măsuri de criză, iar când România va ieşi din situaţia dificilă în care se află, acestea vor fi reevaluate.
Mircea Filipescu
25 aug. 2025, 21:49
Daniel David, despre tăierea burselor:

Daniel David spune că, în acest moment, Guvernul efectiv nu are banii necesari pentru a acorda toate bursele de care beneficiau elevii în anii trecuţi şi recunoaşte că îi pare rău că el este ministrul care trebuie să impună aceste măsuri dure.

„În reformele pe care le-am initiat am avut suportul elevilor. Din pacate, nu avem banii care sa le acopere. Ce am facut? În cazul burselor studentilor sunt modificari temporare. Le spun si lor ca fondul de burse va fi mai mare decat fondul din 2022-2023, doar ca nu ne putem pune cu ceilalti ani din cauza conditiilor politice.

În zona elevilor, eu am protejat bursele sociale pentru a ajuta copiii din zonele defavorizate. Am protejat pentru olimpici premiile. Mi-ar placea sa ne coordonam fondurile cu autorităţile locale şi chiar cu zona privată, pentru a sustine zona asta de performanta. Eu sunt convins ca putem face asta.

Guvernul, ministerul nu au toti banii pentru a sustine toate bursele. Asta pot sa fac si imi pare rau ca eu sunt ministrul care a venit cu aceste masuri nepopulare.

Inteleg supararile si nemultumirile oamenilor din sistem, masurile luate sunt de criza. Eu stiam ca, daca educatia da semne de agitatie, noi avem probleme”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

Citeşte şi: Ministrul Educației a găsit soluția pentru studenții care se plâng de tăierea burselor. Daniel David îi trimite la muncă, deși el nu a lucrat o zi în viața de student: „M-au susținut părinții”

În acelaşi timp, ministrul Educaţiei este conştient că în prima zi de şcoală, pe 8 septembrie, ar putea exista proteste ale profesorilor, dar susţine măsurile impuse, chiar dacă recunoaşte că au fost influenţate de criza economică prin care trece România.

„Măsurile luate în educație sunt de criza, înțeleg nemultumirile. Eu, ca psiholog, nu am cum sa nu le vad. Aceste proteste m-au ajutat când am luat măsurile în minister. Aceste lucruri nu țin de mine. Ce se va întâmpla nu știu (pe 8 sept), probabil va fi un boicot. Indiferent ca va fi aceasta imagine hibrida, din procesul lor trebuie înțeles ca Educația va avea nevoie de suport și dezvoltare.

Luam aceste masuri de criza, unele care sunt in zona unor anomalii. Noi avem sute de clase cu copii in clasa a 8-a in care ai 3-4 copii. Chiar nu e normal sa ai 2-3 copii la clasa a VIII. Educatia are nevoie de bani, aceste masuri trebuie luate.

Asta a fost si atitudinea mea – la rectificare am nevoie de doua miliarde pentru a incheia anul cu bani de salarii si burse. În acest moment nu sunt bani.”, a mai spus ministrul Educaţiei.

Citeşte şi: Salariile profesorilor se schimbă de la 1 septembrie 2025. Proiect de ordin de la Ministerul Educației – DOCUMENT

DailyBusiness
Bolojan răspunde criticilor PSD: „Mi-am respectat mandatul și programul de guvernare”
Spynews
O asistentă de 23 de ani a fost găsită moartă în timpul turei, într-un spital privat din Constanța. Tânăra abia venise la serviciu
Fanatik.ro
Milionarul care și-a deschis o cafenea în țara pe care românii o adoră. Ai șanse mari să te întâlnești cu el dacă ajungi aici
Capital.ro
Banca blochează contul. Clienții nu mai au acces la bani în acest caz. Se cer documente doveditoare
Playtech.ro
Câţi bani primeşte Marius Urzică de la stat: Renta viageră pe care o încasează fostul campion este maximul oferit prin lege
Adevarul
Moartea lui Jeffrey Epstein, anunțată pe un forum de discuții cu 38 de minute înainte de anunțul oficial. FBI caută de peste șase ani autorul postării
wowbiz.ro
Pensia neîncasată înainte de deces în România. Ce se întâmplă cu banii și cine poate intra în posesia lor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă la granița României! O dronă rusească a pătruns în spațiul aerian românesc, la nord de Sulina
iamsport.ro
Dinamovistul nelipsit de la meciurile ”câinilor” a ajuns să lucreze într-o fabrică din Anglia după ce a fost arestat de DIICOT: ”Acolo se injecta carnea cu steroizi”
MediaFlux
Oficialul român care l-a sfidat pe Putin, chiar la Moscova. Gestul făcut pe un pod din Rusia
stirilekanald.ro
(P) Importanța farmacistului în alegerile informate pentru sănătatea inimii
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj