Ministrul Energiei cere verificarea furnizorilor după ce au emis facturi pe luna iulie cu TVA 21%. ANRE dă vina pe ANAF

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a transmis o adresă „foarte dură” către ANRE în care a cerut verificarea furnizorilor, după ce au emis facturi pe luna iulie cu TVA de 21%. Președintele ANRE a răspuns, susținând că nu instituția sa este cea care se ocupă de verificări.
Irina Dumitrescu
28 aug. 2025, 12:48
Ministrul Energiei cere verificarea furnizorilor după ce au emis facturi pe luna iulie cu TVA 21%. ANRE dă vina pe ANAF
Cu cât scad facturile la curent

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a cerut verificarea furnizorilor de energie după ce aceștia au emis facturile pe luna iulie, în august, cu TVA de 21%. Președintele ANRE, George Niculescu, i-a transmis ministrului Bogdan Ivan că instituția sa nu are atribuțiile de a analiza și verifica modul în care furnizorii aplică TVA la facturi.

ANRE răspunde ministrului Energiei, după scandalul facturilor cu TVA 21%

În adresa pe care ANRE a trimis-o ministrului Energiei, instituția explică faptul că responsabilitatea în acest sens revine ANAF, ce efectuează controale și inspecții fiscale pentru a identifica eventualele nereguli și aplică măsuri corective și sancțiuni, după caz.

Citește și : Cine sunt cei patru români morți în accidentul din Germania. Costi și Ionela munceau în străinătate să strângă bani de nuntă. ”Să mi-l aducă acasă, să îl îngrop creștinește”

Lui Bogdan Ivan i se reamintește că ministrul Finanțelor a transmis deja în mod public mai multe clarificări pe acest subiect.

„Regula fiscală este simplă și neschimbată de ani de zile. TVA se aplică în funcție de data facturării sau a plății prevăzute în contract, nu de perioada calendaristică a consumului. Asta înseamnă că, dacă furnizorul de energie, gaze, apă sau telefonie emite factura în august pentru consumul din iulie, se aplică automat cota în vigoare la data facturării, de 21%.

Articolul 281 din Codul Fiscal stabilește de multă vreme această procedură, folosită constant în toate situațiile de modificare a TVA. Aceeași regulă s-a aplicat și atunci când TVA a scăzut, iar oamenii au beneficiat de cote reduse la facturile emise după 1 ianuarie 2016 sau 2017, chiar dacă acestea priveau consum din luna anterioară”, se mai arată în adresa semnată de președintele ANRE.

Citește și : Impozite mai mari pe locuințe pentru români din 2026. Premierul Bolojan: Va fi un venit care va fi colectat de autoritățile locale care nu ajunge la salarii

ANRE urmărește și verifică respectarea de către furnizori a cadrului legal în domeniul energiei electrice, inclusiv în ceea ce privește elementele minime obligatorii afi incluse pe factura aferentă consumului de energie electrică, fără a gestiona însă aspectele fiscale sau TVA-ul.