EXCLUSIV Mihai Tudose dezvăluie cum desemnează preşedintele şefii serviciilor: „Totdeauna au avut o negociere, nu foarte publică”

Mihai Tudose atrage atenția că deciziile privind numirile la conducerea serviciilor secrete nu pot fi luate unilateral. În opinia sa, chiar dacă președintele are atribuția formală de a desemna candidații, validarea acestora presupune negocieri în Parlament, discuții care nu se desfășoară în spațiul public.
George Russo
28 aug. 2025, 22:14
EXCLUSIV Mihai Tudose dezvăluie cum desemnează preşedintele şefii serviciilor:

Fostul premier Mihai Tudose consideră că, indiferent de raporturile dintre instituția prezidențială și liderii legislativului, procedura presupune consultări discrete și o înțelegere politică pentru a asigura susținerea necesară în Parlament.

„Au început să se certe pe cine nu e. Președintele are acest atribut să desemneze așa ceva (nr. șefii de servicii), dar, atenția acele nume sunt votate de Parlament. Totdeauna s-a întâmplat ca președintele, indiferent care au fost relațiile între președinte și șefii din Parlament, au avut o negociere, nu foarte publică”, a declarat Mihai Tudose la România TV.

Europarlamentarul subliniază că, în prezent, nu există indicii clare privind o discuție formală între președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, șeful Senatului, Mircea Abrudean, și președintele Nicușor Dan.

Nicușor Dan a informat, marți, 26 august 2025, liderii Coaliției, Ilie Bolojan (PNL) și Sorin Grindeanu (PSD), despre intenția sa de a propune două nume pentru conducerea celor mai importante servicii de informații din România: Serviciul Român de Informații (SRI) și Serviciul de Informații Externe (SIE).

Citeşte şi: EXCLUSIV Societatea de avocatură Țuca Zbârcea & Asociații, investigată de DIICOT în 2022 pentru o rețea infracțională de amploare care a prejudiciat statul cu sume imense. Avocații au sifonat peste 7.440.000 de euro, iar Gabriel Zbârcea, propus pentru SRI, ar fi încasat doar el 2.200.000 de lei. Înalta Curte a decis definitiv că banii trebuie recuperați

Conform unor surse politice, numele avansate sunt Gabriel Zbârcea, avocat cunoscut și partener coordonator la Țuca Zbârcea & Asociații, pentru șefia SRI, și Marius Gabriel Lazurca, diplomat de carieră și ambasador al României în Mexic, pentru conducerea SIE.

Gabriel Zbârcea este un avocat de succes, fondator și partener coordonator al uneia dintre cele mai influente firme de avocatură din România. Are o experiență profesională solidă în mediul privat și public, fiind pentru scurt timp (2005) și președinte al Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS). De asemenea, a fost consilier de stat în aparatul premierului.

Cu toate acestea, joi au apărut informaţii conform cărora societatea de avocatură Țuca Zbârcea & Asociații a fost cercetată de DIICOT într-un dosar care a scos la iveală transferuri ilegale de peste 7,4 milioane de euro din patrimoniul firmei Next Pharma SRL, folosite pentru plata asociaților, printre care și Gabriel Zbârcea, propus recent pentru conducerea SRI. Înalta Curte a decis definitiv că sumele trebuie recuperate de stat, chiar dacă răspunderea penală s-a stins prin prescripție, potrivit documentelor consultate de România TV.

Citeşte şi: Blocaj în Justiție! Parchetele din România și-au suspendat activitatea. CSM solicită Guvernului Bolojan retragerea proiectului care modifică pensiile magistraților

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Fanatik.ro
Gigi Becali, verdict clar despre Eugen Tomac, prim-ministrul desemnat de președintele Nicușor Dan: „Sunt prieten cu el, dar nu se compară”
Capital.ro
Schimbare importantă pentru întreținerea la bloc. Cum vor plăti în continuare proprietarii costurile. S-a decis în Parlament
Playtech.ro
Ce salariu va avea un profesor cu 23 de ani vechime după noua lege a salarizării. Diferența față de venitul actual este uriașă
Adevarul
Iisus la doză. Cum au ajuns mesajele creștine să fie folosite pentru promovarea băuturilor energizante
wowbiz.ro
Scena sfâșietoare cu soția polițistului din Piatra Neamț, ucis de propriul fiu. S-a așezat pe jos, la căpătâiul lui, împietrită de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a stins din viață Marjane Satrapi! Celebra scriitoare și-a găsit sfârșitul la scurt timp după ce și-a pierdut soțul
iamsport.ro
Prunea spune că FCSB ar trebui ”să ascundă” un fotbalist în momentul interviurilor: ”Te faci de râs, nu îl mai trimiteți!”
MediaFlux
A riscat totul pentru funcția de premier. Decizia luată de Eugen Tomac cu o zi înainte de desemnare
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți