Cel mai mare combinat din România își suspendă producția. 500 de angajați trimiși în șomaj

Combinatul siderurgic ArcelorMittal din Hunedoara trece din nou printr-o perioadă dificilă, după ce conducerea a decis suspendarea activității pe durata lunii septembrie. Măsura va afecta aproximativ 500 de angajați, care vor intra în șomaj tehnic. Este pentru a doua oară în acest an când uzina ia o astfel de decizie, pe fondul problemelor economice și al lipsei de comenzi.
Mircea Filipescu
30 aug. 2025, 10:01
Cel mai mare combinat din România își suspendă producția. 500 de angajați trimiși în șomaj

Decizia vine într-un moment complicat pentru industria siderurgică, din cauza prețurilor ridicate la energie și a scăderii cererii pe piață. Pentru Hunedoara, oraș legat de mai bine de un secol de combinatul său siderurgic, vestea reprezintă o nouă lovitură, afectând moralul unei comunități care a trecut deja prin restructurări masive și pierderi de locuri de muncă.

„Am fost înștiințați de conducere despre trimiterea în șomaj tehnic a angajaților, începând din 5 septembrie până la finalul lunii. Lipsa comenzilor, dar și prețurile ridicate la energie sunt cauzele acestei măsuri. Angajații vor primi 75 la sută din salariul de încadrare”, a declarat Mircea Bordean, președintele Sindicatului Siderurgistul Hunedoara.

Liderul sindical a atras atenția și asupra situației speciale a forței de muncă din combinat. Peste jumătate dintre angajați au trecut de vârsta pensionării, însă continuă să muncească pentru a-și completa veniturile. Mulți dintre aceștia au recunoscut că, în lipsa unor salarii competitive, munca suplimentară le este necesară pentru a-și asigura traiul.

Nu este prima dată în 2025 când ArcelorMittal Hunedoara decide suspendarea temporară a activității. La începutul anului, conducerea companiei anunța o măsură similară, între 14 februarie și 31 martie.

„Având în vedere dificultățile economice cu care se confruntă societatea, cauzate de prețurile foarte mari la energie electrică și necesitatea de a lua măsuri urgente pentru diminuarea pierderilor și adaptarea societății la aceste dificultăți, inclusiv prin reducerea de costuri, precum și ca măsură de protecție a salariaților, Consiliul de Administrație al ArcelorMittal Hunedoara SA a hotărât întreruperea temporară a activității societății pentru perioada 14 februarie 2025 – 31 martie 2025 și plata a 75 la sută din salariul de bază pentru salariații afectați de această măsură”, se arăta în comunicatul transmis atunci de Consiliul de Administrație.

Citește și: Electrica Furnizare şi-a publicat oferta de preţ valabilă până la sfârşitul anului

Pentru Hunedoara, combinatul siderurgic nu este doar un loc de muncă, ci și o emblemă a orașului, cu o istorie de peste 140 de ani. Primul furnal a fost inaugurat aici în 1884, iar la începutul secolului XX funcționau deja cinci furnale, alimentate cu minereuri extrase din Teliuc și Ghelari și cu lemnul transformat în mangal din pădurile Munților Poiana Ruscă.

După o perioadă de stagnare între cele două războaie mondiale, anii ’30 au adus investiții importante, culminând cu construirea primei oțelării Siemens-Martin și a unui laminor modern. În perioada comunistă, combinatul s-a extins masiv, ajungând în anii ’70 să producă peste trei milioane de tone de oțel anual, aproape jumătate din producția României. La acea vreme, municipiul Hunedoara și localitățile din jur depășeau 80.000 de locuitori, dintre care un sfert lucrau direct în combinat.

Declinul a început în anii ’90, odată cu restructurările care au dus la închiderea unor capacități de producție considerate neviabile. Dacă în 1991 combinatul avea aproape 20.000 de salariați, în 2004 mai rămăseseră circa 2.500. Privatizat în 2003 și preluat de grupul ArcelorMittal, combinatul a trecut printr-o serie de modernizări, dar și de închideri succesive ale unor secții.

Astăzi, doar o mică parte din fostul colos industrial al Hunedoarei mai este activă.

Citește și: Ministrul Transporturilor cere inspecţii la companiile de handling: Toleranţă zero faţă de firmele care manipulează bagajele în aeroporturi!

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT