Cât a plătit o familie de români pe 6 nopți de cazare în Bulgaria, la All Inclusive: „Mi-a trimis Bolojan pe card. Suntem prieteni, stau pe telefon cu el!”. Nu mai vor să audă de litoralul românesc

În vara lui 2025, litoralul bulgăresc a fost alegerea preferată a multor români care au dorit să evadeze într-o vacanță plăcută, la prețuri mai accesibile decât pe litoralul autohton. Plajele curate, apa limpede și serviciile mai bune au făcut ca Nisipurile de Aur și alte stațiuni din Bulgaria să devină destinații de vacanță dorite de turiști. Însă, de unde au bani românii, având în vedere scumpirile din ultimul timp?
Irina Dumitrescu
30 aug. 2025, 17:30
Cât a plătit o familie de români pe 6 nopți de cazare în Bulgaria, la All Inclusive: „Mi-a trimis Bolojan pe card. Suntem prieteni, stau pe telefon cu el!”. Nu mai vor să audă de litoralul românesc

Bugetul pentru concediul din această vară a fost asigurat, în general, prin metoda „bani la saltea”, iar rezervările au fost făcute din iarnă, susțin românii care au ales Nisipurile de Aur din Bulgaria.

„Mi-a trimis Bolojan pe card. Sunt prieten cu el. Când am o nevoie, îl sun să-mi trimită bani”, a declarat Nelu din Suceava, șofer de TIR. De ce nu mai dorește vacanțe în România? Bărbatul susține că o toxiinfecție alimentară de la un restaurant din Mamaia l-a dat peste cap.

Citește și Unde și-a făcut vacanța David Popovici. Recunoscut de fani, campionul român nu s-a dezmințit: ”A fost amabil cu toată lumea și a făcut fotografii”

„Toată HoReCa românească sunt niște porci ordinari”, acuză el, moment în care intervine și soția lui: „Am mâncat și eu același lucru, dar n-am avut nici un fel de probleme. Atâta că era foarte scump. La Mamaia am stat o noapte doar, să vedem cum e litoralul. Pustiu, de ziceai că era extrasezon. Aici e plin de lume. Personal, n-am mai fost la noi la mare de mulți ani. Am venit la All Inclusive aici. Trei adulți, 6 nopți, 1.900 de euro”.

Totuși, alegerea Bulgariei nu a fost întâmplătoare. Plajele de acolo sunt curate, serviciile sunt bune, iar raportul între preț și calitate este, într-adevăr, mai bun comparativ cu România. Multe familii și cupluri care aleg Bulgaria remarcă aceste diferențe. Spre exemplu, două doamne din Bistrița, care și-au programat vacanța încă din ianuarie, își petrec vacanța în Venus, dar au decis să vină la Nisipurile de Aur pentru o zi, pentru că, în opinia lor, plaja este mult mai îngrijită, iar apa nu conține alge. „La Venus, e gol. Toată lumea se plânge de plajă, că îți tai picioarele dacă mergi desculț”, spun ele, comparând experiența oferită de stațiunile românești cu cea din Bulgaria.

Călătoriile la mare au devenit o necesitate, dar și o problemă pentru mulți români care încearcă să își gestioneze bugetul tot mai strâns, ținând cont de creșterea taxelor și a prețurilor. Pentru mulți, vacanțele sunt o oportunitate de a evada din cotidian, iar Bulgariei i se recunoaște meritul că a reușit să ofere un pachet atractiv și competitiv față de litoralul românesc.

Vezi și Pachetul 2 vine cu o nouă formulă de calcul pentru impozitul auto. Pentru prima dată, proprietarii de mașini electrice vor fi și ei taxați

În Bulgaria a ales să-și petreacă vacanța și Loredana, consultant în domeniul fondurilor europene: „Sunt antreprenor și toate schimbările recente mă afectează. Nu mă gândesc neapărat la restrângere, ci să ne organizăm mai bine bugetul. Am încredere că măsurile au fost luate cu un anumit motiv, pentru a echilibra situația actuală. Am o fetiță mică și Bulgaria este mai aproape. Sincer să zic, nu am mai fost la noi la mare de foarte mult timp. Și din pricina raportului calitate-preț, și din pricina igienei, unde mai avem de lucrat. Aici am venit cu grupul, cu prietenii. Calitatea serviciilor, a hotelurilor, a plajei este mai bună”.

Tânăra susține că a plătit 5.000 de lei pentru 6 nopți de cazare, doi adulți și un copil: „Evident că trebuie să pui ceva la saltea din timp. Organizare e cuvântul”, a declarat Loredana pentru Libertatea.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Noul puști-minune din fotbalul românesc! A marcat împotriva lui Dinamo, iar Mbappe e modelul lui
Capital.ro
O nouă alertă aeriană duminică la granița cu Ucraina. Avioane F-16 românești, ridicate de la sol după detectarea unei ținte lângă frontieră
Playtech.ro
Soțul moare și casa era cumpărată înainte de căsătorie. Ce parte primește soția și cât revine copiilor
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
MediaFlux
Obiceiuri și superstiții de Sfinții Mihail și Gavriil 2026. Ce e bine să facem astăzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT