Pe cine vede Băsescu succesorul său la Cotroceni. Ce spune despre Elena Udrea

Traian Băsescu a afirmat, într-un interviu acordat pentru "România Liberă", că dintre femeile-politician cea mai potrivită pentru funcţia de preşedinte al României ar fi Monica Macovei. Aceasta nu este singurul politician pe care Băsescu îl vede un potenţial şef al statului, ceilalţi doi fiind Emil Boc şi Mihai-Răzvan Ungureanu.
Filip Stan
28 iul. 2013, 16:13
Pe cine vede Băsescu succesorul său la Cotroceni. Ce spune despre Elena Udrea

„În acest moment, Monica Macovei este candidatul dacă discutăm despre femei. Cred că e profilată pentru funcția de președinte și prin vârstă și prin abordările extrem de pragmatice când vine vorba despre stat, despre funcționarea justiției. Dar asta dacă rămânem strict în zona femeilor pentru că altfel ar exista şi destui bărbaţi care s-ar califica pentru cursa prezidenţială şi mă refer în primul rând la Emil Boc sau la Mihai-Răzvan Ungureanu”, a declarat Traian Băsescu.

În ce o priveşte pe Elena Udrea, şeful statului susţine că fostul ministru al Dezvoltării Regionale mai are nevoie să acumuleze experienţă în politică. „Cineva foarte puternic e Elena Udrea, oricât nu v-ar plăcea. Dar e prea tânără. Ea trebuie sa se mai rodeze în executiv, în Parlament sau ca opozant convingător”, a spus preşedintele României.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Marius Mitran, despre Odiseea Universității Craiova: „Noduri, semne și ratări”
Capital.ro
Mașini interzise în Europa. Lista completă a țărilor și orașelor în care nu mai au voie să circule autoturismele Euro 3, Euro 4 sau Euro 5. Care este situația din România
Playtech.ro
Cum îți faci bagajul fără să plătești taxe suplimentare la avion. Trucurile folosite de călătorii experimentați
Adevarul
Eclipsa de Soare din 12 august 2026, spectacol rar la apus. Adrian Șonka: „O imagine pe care poate nu o vezi niciodată în viață”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Românii care pot primi a 13-a pensie, dar și o pensie minimă de 600 de euro. Care sunt condițiile și cine beneficiază
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat