Călin Georgescu: „Macron l-a invitat pe Bolojan să-l înveţe cum se sărăceşte o ţară. Va urma căderea zidurilor Bruxelles-ului, Bucureştiului și Chişinăului”

El a comparat situația din Franța cu România și l-a criticat dur pe Ilie Bolojan, pe care l-a acuzat că s-a prezentat la Macron „ca să învețe cum se sărăcește o țară” în perioada în care era președinte interimar.
Filip Stan
10 sept. 2025, 11:36
Călin Georgescu:

Liderul suveraniștilor Călin Georgescu a declarat miercuri, după semnarea controlului judiciar, că „zidurile minciunii” vor cădea la Bruxelles, București și Chișinău. El a comparat situația din Franța cu România și l-a criticat dur pe Ilie Bolojan, pe care l-a acuzat că s-a prezentat la Macron „ca să învețe cum se sărăcește o țară” în perioada în care era președinte interimar.

Diana Şoşoacă, noi declaraţii după show-ul viral din PE: „Moldova este un stat artificial. Basarabia e România, Rusia lui Putin se opune”

Călin Georgescu: „Macron l-a invitat pe Bolojan, care era pe vremea aceea președinte interimar și care s-a dus ca o slugă ca să învețe cum se sărăcește o țară”

„Cred că prima dată ar fi trebuit să abordați subiectul Franța: este cel mai important. Așa cum v-am spus despre Macron, s-a întâmplat  – imperiul minciunii a primit un cutremur consistent și desigur că este o zicere franceză care spune că drepturile și libertățile se iau, nu se dau. Asta face poporul francez, care astăzi este pe stradă, contestând acest sistem draconic impus în Franța.

Să nu uităm că același Macron l-a invitat pe Bolojan, care era pe vremea aceea președinte interimar și care s-a dus ca o slugă ca să învețe cum se sărăcește o țară.  Eu vă spun că zidul Parisul a căzut. Va urma ca undă de șoc zidul Berlinului, care va cădea a doua oară – s-a constituit tot pe minciună. Va urma zidul Bruxelllesului și, ulterior, va urma zidul Bucureștiului. Și cu o undă așa mică se va duce – că e foarte ușor – va cădea zidul Chișinăului.

Călin Georgescu, chemat din nou la poliţie. Baie de mulţime chiar dacă s-au schimbat ora şi ziua controlului judiciar: „Pentru dreptate, vrem anticipate!”

Eu vă spun așa, că nu mai avem dreptate și când dreptate se vinde nedreptate devine lege iar procesul adevărat ce este astăzi nu este al meu; este al României. Spun asta pentru că astăzi o clică de pseudoculți alogeni, continuatori ai Cominternului, stăpânesc prin fraudă și minciună țara pentru a o vinde intereselor străine”, a declarat, miercuri, Călin Georgescu, la ieșirea din sediul poliției ilfovene, unde a fost să semneze controlul judiciar.

 

„Au transformat țara într-o colonie sufocată de droguri și de cămătari. Împotriva noastră nu stau doar politicienii corupți, ci stă o mașinărie securisto-sorșistă, moștenitoarea celei mai dure dictaturi comuniste”

Călin Georgescu acuză că țara a fost transformată „într-o colonie” și „un gulag al disperării”, controlată de jocuri de noroc, cămătari, bancheri și lipsă de speranță. El susține că guvernanții au asuprit săracii, au taxat copiii nenăscuți și au condamnat viitorul națiunii, subliniind că „lanțurile minciunii” se vor rupe prin adevăr și unitate.

„Asuprind săracii și disprețuind aproapele, au ajuns să taxeze copilul – cel nenăscut, să fure de la mamele care dau viață, condamnând la neputință viitorul acestei națiuni. De aceea eu spun așa – lanțurile astăzi nu mai sunt de fier, sunt de minciună și se vor rupe prin adevăr și unitate”, a afirmat liderul suveranist.

Călin Georgescu: „O să vină adevărul anulării alegerilor din decembrie 2024”

În plus, Georgescu anticipează că va veni momentul adevărului legat de anularea alegerilor prezidențiale din 6 decembrie 2024.

„Desigur, va veni și adevărul foarte curând al anulării alegerilor din 6 decembrie 2024. Constat că suntem foarte consistent sprijiniți de către Ursula von der Leyen care pe principiul minciuna are picioare scurte sau ne opune acțiunii ca să devenim acțiunea însăși a reușit performanța unică pe mapamond să transforme o defecțiune mecanică într-o invazie geopolitică. Evident că ulterior și-a retractat totul, dar asta a reușit.

Vă spun foarte clar și precis: România nu poate fi condusă prin scuze ridicole, ci doar prin adevăr și demnitate. Pe acest fond, împotriva noastră nu stau doar politicienii corupți, ci stă o mașinărie securisto-sorșistă, moștenitoarea celei mai dure dictaturi comuniste, o mașinărie infernală care strivește vieți, care fură viitorul copiilor și care calcă în picioare demnitatea oamenilor”, a transmis acesta.

Potrivit lui Călin Georgescu, „a venit vremea ca tot poporul român să strige DESTUL!”. „Eu cred în omul făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Cred în România liberă și demnă, deziderate pentru care am candidat la funcția de președinte în 2024, pentru care am fost votat de poporul român și am câștigat. Poporul român este în tot și în toate. El este și în Magistratură, este și în Sport, este și în universități, și în presă, și în partidele politice – în PSD, în PNL, în AUR”, a arătat el.

Georgescu spune că puterea nu va mai rămâne la oligarhi, ci se va întoarce la popor. Atunci, subliniază liderul suveraniștilor, „va fi atotdreptate atostăpăntoare în România și va fi prosperitate și fericire pentru toți”.

„România va fi liberă, România va fi demnă. România aparține poporului român – România românilor. Mesajul meu pentru poporul român este: Nu vă pierdeți pacea sufletească, nu vă temeți, fiți oamenii lui Dumnezeu și rămâneți demni!”, a conchis Georgescu.

Măsura preventivă a fost prelungită cu încă 60 de zile în urma deciziei de săptămâna trecută a procurorilor.

Cât timp este sub control judiciar, Georgescu are mai multe obligații: nu are voie să părăsească țara, trebuie să se prezinte o dată pe săptămână la Poliție să semneze controlul judiciar și nu are voie să posteze pe rețelele de socializare conținut cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob.

Fostul candidat la prezidențiale mai este cercetat și pentru alte infracțiuni, precum instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, comunicarea de informații false și fals în declarații în formă continuată privind sursele de finanțare a campaniei electorale.

DailyBusiness
Cinci membri ai echipajului, salvați, după ce un elicopter și un avion de vânătoare ale Marinei SUA s-au prăbușit în Marea Chinei de Sud
Spynews
Halloween 2025: Idei de costume, decorațiuni și cum să organizezi o astfel de petrecere acasă
Fanatik.ro
Motivul pentru care patronul firmei acuzate că a rupt sigiliul la blocul din Rahova a fost chemat în instanță. Ce tranzacție a făcut cu o companie aflată în insolvență
Capital.ro
Adevărul despre apariția lui Călin Georgescu. Traian Băsescu l-a „citit” instant: Încerca de atunci să-și facă loc
Playtech.ro
Cum te pensionezi în România – documentele obligatorii care nu trebuie să lipsească și adeverințele
Adevarul
Brutar celebru: Pâinea ținută în frigider se învechește de trei ori mai repede. Cum recomandă să o depozităm
wowbiz.ro
AVEM PRIMA REACȚIE a lui Irinel Columbeanu după ce Monica Gabor s-a întors în România: „Nici nu m-a...”
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea, irezistibilă în noua reclamă! S-a încins atmosfera când a apărut în costum de baie
kanald.ro
A murit tatăl lui Andrei Ștefănescu! „Dumnezeu să te odihnească, eroul meu!”
Cancan.ro
Ce a făcut mulțimea când Principesa Margareta și Principele Radu au ajuns la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului
iamsport.ro
Uluitor! ”Singurul reproș” al lui Prunea pentru Gâlcă după victoria clară a Rapidului: ”De ce nu?”
MediaFlux
Bani în plus la pensie. Aproape un milion de vârstnici sunt beneficiari
stirilekanald.ro
Câtă durere! Alina a murit în urma unei crize de astm bronșic. Tânăra de 30 de ani era mama unei fetițe de 7 ani: „Oamenii ca ea nu se uită ușor”
substantial.ro
Confidențialitate și profesionalism în activitatea unui detectiv Timișoara