Proteste masive în Franţa după căderea Guvernului, mobilizare pe reţelele de socializare: „Blocăm tot!”

80 000 de jandarmi şi poliţişti sunt mobilizaţi şi „niciun blocaj” nu va fi tolerat, a avertizat ministrul demisionar de interne, Bruno Retailleau.
Mircea Filipescu
10 sept. 2025, 12:46
Proteste masive în Franţa după căderea Guvernului, mobilizare pe reţelele de socializare:

Franţa se confruntă cu o zi agitată miercuri, în urma apelului „Blocăm tot”, care a apărut pe reţelele sociale şi care va fi un indicator al furiei sociale într-o ţară aflată în plină criză politică.

Blocaje ale infrastructurilor de transport, ale locurilor simbolice sau ale liceelor, demonstraţii, „greva cardurilor bancare” (plăţi exclusiv numerar) sunt câteva dintre modalităţile în care protestatarii au de gând să „blocheze tot”.

 

Război în Ucraina: Polonia, ţară NATO, a doborât drone ruseşti care au pătruns în spaţiul său aerian. Tusk a solicitat invocarea Articolului 4 al NATO

În urma numirii lui Sébastien Lecornu în locul lui François Bayrou, care tocmai a fost înlăturat de la Matignon, şi cu opt zile înaintea unei mobilizări sindicale, o mulţime de acţiuni sunt planificate încă din zori în metropole, în oraşele mici şi în mediul rural. Dar amploarea mobilizării rămâne incertă.

În Savoia, de exemplu, mobilizarea se desfăşura dimineaţă fără probleme, deşi mai mult de o sută de persoane pe biciclete încetineau traficul circulând în jurul sensurilor giratorii din centrul oraşului Chambéry, relatează Le Figaro.

80 000 de jandarmi şi poliţişti sunt mobilizaţi şi „niciun blocaj” nu va fi tolerat, a avertizat ministrul demisionar de interne, Bruno Retailleau.

Prefectul poliţiei din Paris, Laurent Nuñez, a declarat că se aşteaptă la o acţiune „dură”, deoarece mişcarea a fost „preluată de extrema stângă”, dar el nu crede că acţiunea va mobiliza „societatea civilă”.

Încă de luni seară, 11 000 de persoane s-au adunat în faţa primăriilor din Franţa pentru „a-şi lua rămas bun” de la François Bayrou, potrivit unei surse din cadrul poliţiei, dând astfel un indiciu al mobilizării.

Această mişcare are loc, de asemenea, într-o atmosferă specială, deoarece predarea de putere între fostul ocupant al Matignonului şi succesorul său, Sébastien Lecornu, urmează să aibă loc la prânz.

Ucraina atacă cu drone chiar lângă reședința lui Putin. Liderul de la Kiev plecase cu doar câteva ore mai devreme

Potrivit unui bilanţ al Prefecturii poliţiei din Paris până la ora locală 8.25 (9.25, ora României), 75 de persoane au fost reţinute miercuri în Paris şi în împrejurimi.

La Lyon, un grup de aproximativ o sută de persoane s-a deplasat de la gara Perrache spre cartierul Guillotière, apoi spre Part-Dieu, unde poliţia a folosit gaze lacrimogene în apropierea centrului comercial. Pe Cours Gambetta, băncile şi agenţiile de muncă temporară, care sunt vizate de obicei la proteste, şi-au baricadat ferestrele, la fel ca şi unele magazine din centrul oraşului. Dar pentru moment, pagubele se „limitează” la câteva pubele arse şi la încercări de blocare a autostrăzii M7 şi apoi a bulevardului Claude Bernard.  Situaţia este în evoluţie.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Virginia Ruzici, prima reacție după ce Simona Halep a oficializat relația cu Dorin Mateiu: „Trăiește așa cum dorește”
Capital.ro
Locuiești la bloc? 10 reguli pe care mulți proprietari le înțeleg greșit și ajung să plătească mai mult.Ce spune legea
Playtech.ro
Ce ai voie să iei dintr-un hotel fără să plătești. Lista completă a obiectelor gratuite din cameră și a celor care rămân proprietatea unității
Adevarul
„Românii au ajuns să meargă la supermarket ca la muzeu”. Consumul scade de șase luni
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Horoscopul lunii august. Cine renaște după jumătatea acestei luni și cine trebuie să lase trecutul în urmă pentru a avea noroc
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat