„Bolojan s-ar putea să se retragă săptămâna viitoare”. Anunţul care prevesteşte haos pe scena politică

Dumitru Dragomir a analizat, în direct la "Profeţiile lui DON Mitică", situaţia politică actuală din ţară şi a făcut mai multe predicţii, legate de plecarea lui Ilie Bolojan şi venirea AUR la putere.
Mircea Filipescu
13 sept. 2025, 23:46

Ilie Bolojan ameninţă cu demisia aproape la fiecare şedinţă a Coaliţie după ce PSD îi cenzurează tot mai mult pachetele de austeritate, iar USR, simţind miros de alegeri anticipate profitabile, a început de asemenea să critice în tandem partidele din fosta guvernare, PSD-PNL.

Dumitru Dragomir a comentat la „Profeţiile lui DON Mitică” situaţia din Europa şi din România, constatând precaritatea generală a condiţiilor socio-politice: „A căzut guvernul francez, iar Macron e în joc de glezne, Germania e aproape de recesiune. Buba de aici începe, de la ăştia care ne conduc şi ne dau lecţii”.

„Mai rezistă Bolojan?”, a mai fost întrebat Dragomir. „Bolojan este carne de tun. Nu ştiu prin ce conjunctură a ajuns aici, dar a ajuns pentru că avea o cotă de încredere de peste 65% şi atunci Nicuşor Dan, sfătuit poate şi de Macron, l-a pus pentru că îl voia populația. Păi dacă l-a vrut populația ce aveți cu el acum, de vreți să-l dați afară după două luni? Lăsaţi-l mă nene, să vedem ce face! Că mai dă şi cu leuca-n gard, este altceva…”, a fost răspunsul pe care l-a dat fostul politician şi om de fotbal.

Ilie Bolojan a vorbit în premieră de demisie. Drulă: „Dacă pleacă mâine, oricine îi ia locul trebuie să ia aceleași măsuri”

„Îl prinde primăvara?”, a insistat moderatorul Horia Ivanovici, la care Dragomir a replicat: „Depinde de el. Că el, s-ar putea ca săptămâna viitoare, după ce implementează ce i-au spus cei de afară, să se retragă. ‘Daţi-mi ce mi-aţi promis, o funcţie undeva, feriţi-mă să nu mă aresteze ăştia!’. Şi nu ştii dacă tot ce a făcut el trece de Curtea Constituţională.  Când te-ai legat de judecători şi de medici, jumătate din ţară se îmbolnăveşte, cealaltă merge la puşcărie”.

Dumitru Dragomir: „Într-un an de zile AUR va fi la putere”

În continuare Dumitru Dragomir a făcut o analiză foarte plastică a situaţiei în care se găseşte acum populaţia României. „Ai văzut animalele alea în Africa, bivolii ăia negri care migrează după iarbă proaspătătă dintr-o parte în alta a continentului. Ei sunt deasupra pe mal şi văd în apă o mie de crocodili. Intră pentru hrană, se sacrifică şi o parte din ei rămân în gurile crocodililor. Asta se întâmplă acum cu populaţia României”, a mai spus acesta, la „Profeţiile lui DON Mitică”.

Atacuri încrucișate în Coaliție. Claudiu Năsui, fost ministrul USR al Economiei: Ilie Bolojan nu face reforme. Reforma nu înseamnă să crești taxe

În ceea ce priveşte viitorul, Oracolul de la Bălceşti crede că dacă PSD, PNL şi UDMR renunţă la guvernare, ţara va intra într-o criză profundă. „Eu spun, dacă PSD, PNL şi UDMR, astea trei partide se dau deoparte, ţara nu-şi revine în 20 de ani. Ciolacu n-are absolut nicio vină. A făcut şi el nişte greşeli, atunci cu doamna Firea, când i-a dat voturi lui George Simion…”. Pe de altă parte, Dumitru Dragomir este convins că în viitorul apropiat vor exista schimbări în arcul guvernamental. „Categoric va ajunge AUR la putere. Într-un an de zile AUR va fi la putere, ori cu PSD, ori cu PNL”, a prezis Mitică Dragomir.

Sorin Grindeanu: Chestiunea cu fluturatul demisiei  pe care o face Bolojan nu o consider a fi o abordare constructivă şi serioasă/ Demisia nu trebuie să fie o pârghie de şantaj politic

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, referindu-se la declaraţiile premierului Ilie Bolojan, că această chestiune ”cu fluturatul demisiei” nu o consideră ”o abordare constructivă şi serioasă”. Grindeanu a susţinut că demisia nu trebuie să fie o pârghie de şantaj politic.

Grindeanu a fost întrebat, miercuri seară, în exclsuivitate la România TV, dacă se aşteaptă la un gest de onoare din partea premierului Ilie Bolojan în cazul în care CCR declară neconstituţonal pachetul privind pensiile magistraţilor.

Călin Georgescu: „Macron l-a invitat pe Bolojan să-l înveţe cum se sărăceşte o ţară. Va urma căderea zidurilor Bruxelles-ului, Bucureştiului și Chişinăului”

 

”Chestiunea cu fluturatul demisiei, chestiunea asta eu nu o consider a fi o abordare constructivă şi serioasă. Asta nu e o treabă pe care să o spui la fiecare întâlnire. (…) Demisia nu trebuie să fie o pârghie de şantaj politic că presiunea asta pe care o pui, nu neapărat în cazul ăsta, pe CCR nu cred că e o abordare neapărat constructivă. Acolo sunt nouă judecători ai CCR care vor lua decizia în funcţie de cât e sau nu e de constituţională o lege”, a declarat Grindeanu.

El a adăugat că îşi doreşte să existe şi o regulă ca vârsta de pensionare a magistraţilor şi pensia acestora să fie la acelaşi nivel cu cele din alte ţări ale Uniunii Europene.

Ionuţ Moşteanu crede că Bolojan nu va demisiona dacă pensiile magistraţilor pică testul CCR: „Nu are cine să-l înlocuiască la momentul ăsta”

 

Premierul Bolojan: ”Haideţi să vedem ce va decide Curtea Constituţională!”

Premierul Ilie Bolojan a evitat să răspundă dacă va demisiona în cazul în care modificările privind pensiile magistraţilor, pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea, vor fi declarate neconstituţionale. ”Haideţi să vedem ce va decide Curtea Constituţională!”, a spus premierul, subliniind că, în opinia sa, proiectul respectă aspectele de constituţionalitate.

Ilie Bolojan a fost întrebat, luni seară, la TVR 1, dacă îşi înaintează demisia în situaţia în care judecătorii CCR declară neconstituţional proiectul de lege care schimbă condiţiile de pensionare în cazul judecătorilor şi procurorilor şi care a fost atacat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

”Haideţi să vedem ce va decide Curtea Constituţională! Consider că acest proiect respectă aspectele care ţin de constituţionalitate pentru că am încercat să ţinem cont de toate deciziile pe care Curtea le-a luat în perioada anterioară şi să aşteptăm această decizie”, a răspuns prim-ministrul.

El a reluat ideile prezentate anterior, potrivit cărora pentru a lua decizii similare şi în cazul altor domenii de activitate, Guvernul trebuie să aibă legitimitatea de a face astfel de modificări.

”Ca să poţi adopta decizii care înseamnă corecţii şi în alte sectoare, un guvern, indiferent care este, trebuie să aibă o anumită legitimitate şi recâştigarea încrederii în toate instituţiile, începând de la instituţiile guvernamentale, de la cele juridice, ţine şi de corectarea unor nedreptăţi, a unor acumulări negative, şi ceea ce face acest proces aduce şi o doză de echitate şi de normalitate în raport cu alţi salariaţi din România, cu alţi oameni care ies la pensie în condiţii normale şi la un nivel de pensii care este mult mai redus decât ceea ce se întâmplă în zona de magistratură”, a adăugat Ilie Bolojan.

 

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
Cea mai frumoasă fotbalistă face furori cu ipostazele în care se pozează. Cum îi înnebunește pe bărbați
Capital.ro
Reguli la bloc 2026. Este obligatoriu pentru românii care locuiesc la ultimul etaj. Amenzile pot ajunge până la 10.000 de lei
Playtech.ro
Cât câștigă un farmacist la Farmacia Tei în 2026. Rețeaua se extinde și caută personal
Adevarul
O asistentă medicală a murit după ce s-a operat de un furuncul. Familia suspectează că decesul s-a produs din cauza infecțiilor nosocomiale din spital
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cum ar fi supraviețuit micuțul Alexandru în pădure timp de două zile! Un fost vânător a venit cu explicații
iamsport.ro
Peste Anghel Iordănescu, Mircea Lucescu și Emeric Ienei! Medicul Generației de Aur a numit cel mai bun selecționer al României!: ”L-aș pune în vârful piramidei”
MediaFlux
Biblia și ”Planul Divin”, secretele lui Donald Trump. Nouă ore de rugăciuni pentru strategia militară a SUA
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi