Burse sociale 2025-2026. Anul școlar aduce schimbări importante în sistemul burselor școlare: mai multe categorii de burse au fost eliminate, iar elevii vor putea primi doar trei tipuri de sprijin financiar – bursă de merit, bursă socială și bursă tehnologică.
Decizia Ministerului Educației vine pe fondul restrângerilor bugetare și al dorinței de simplificare, însă ridică semne de întrebare privind impactul asupra elevilor care până acum beneficiau de burse de excelență olimpică sau de reziliență.
În anul școlar 2025 – 2026, bursele școlare se acordă în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 732/04.09.2025, care aprobă metodologia-cadru și cuantumul acestora.
În acest sens, publicăm mai jos o sinteză a procesului/formulei de acordare a burselor școlare în anul școlar curent.
Elevii de la cursurile cu frecvență de zi din învățământul preuniversitar de stat obligatoriu beneficiază de:
bursă de merit (în cuantum de 450 de lei/lună)
bursă socială (300 de lei/lună)
bursă tehnologică (300 de lei/lună)
bursa pentru sprijinirea reintegrării școlare a mamelor minore (conform legii).
Elevii din unităţile de învăţământ preuniversitar particular şi confesional beneficiază de:
burse sociale, pentru elevii de la cursurile cu frecvenţă de zi, nivel primar, gimnazial şi liceal, dacă sunt şcolarizaţi fără taxe;
burse tehnologice, pentru elevii de la cursurile cu frecvenţă de zi din învăţământul profesional, dacă se încadrează în specializările şi condiţiile stabilite prin metodologia-cadru.
Valoarea burselor poate fi suplimentată prin hotărâre a consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ în funcţie de sumele alocate de autorităţile administraţiei publice locale/alte venituri obţinute de unitățile de învățământ și care pot fi utilizate cu această destinație.
Bursa de merit – pentru elevii de nivel gimnazial, liceal și profesional – se acordă:
primilor 15% dintre elevii fiecărei clase de gimnaziu şi liceu dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar, care au medii generale pe anul şcolar anterior mai mari sau egale cu 9.00 (pentru elevii din clasa a V-a se va lua în considerare media primelor două intervale de cursuri din anul școlar curent; pentru elevii de clasa a IX-a se va lua în considerare media de admitere în învățământul liceal și profesional)
suplimentar față de cei 15%, elevilor care au media egală cu a ultimului beneficiar stabilit prin aplicarea procentului (15%)
suplimentar față de cei 15%, elevilor din fiecare clasă a IX-a care au fost admiși la liceu fără susținerea examenului de evaluare națională, în baza obținerii, pe parcursul gimnaziului, a unui premiu I la etapa națională a olimpiadelor școlare organizate și finanțate de Ministerul Educației și Cercetării sau a unui premiu I, II sau III la competiții internaționale recunoscute de Ministerul Educației și Cercetării.
Bursele se acordă în perioada cursurilor școlare, inclusiv în perioada pregătirii practice.
Bursa socială – pentru elevii de nivel primar, gimnazial, liceal și profesional înscrişi la cursurile cu frecvenţă de zi, inclusiv pentru cei şcolarizaţi la domiciliu sau care urmează cursurile în „Școala din spital”
Bursele sociale susțin participarea școlară a:
elevilor proveniţi din familii care realizează un venit mediu net pe membru de familie, supus impozitării, pe ultimele 12 luni anterioare cererii, mai mic de 50% din salariul minim net pe economie;
elevilor cu unul sau ambii părinţi decedaţi şi elevilor asupra cărora a fost instituită o măsură de protecţie specială, respectiv plasamentul/plasamentul de urgenţă;
elevilor cu deficienţe/afectări funcţionale produse de boli, tulburări sau afecţiuni ale structurilor şi funcţiilor organismului, încadrate conform legislației în vigoare;
elevilor cu afecţiuni oncologice şi/sau cronice şcolarizaţi, pentru o perioadă mai mare de 4 săptămâni, în cadrul „Şcolii din spital” sau la domiciliu;
elevilor care revin după şcolarizarea din cadrul „Şcolii din spital” în unitatea de învăţământ la care au fost înmatriculaţi anterior;
elevilor proveniţi din familii care beneficiază de venit minim de incluziune conform Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune.
Bursele sociale
se acordă sub condiţia ca elevul să fi promovat la toate disciplinele şi să fi obţinut media 10 la purtare sau calificativul „foarte bine” la purtare, la finalul anului şcolar anterior.
se acordă şi în perioada vacanţelor şcolare (cu excepția: elevilor care nu au promovat anul școlar, a celor care sunt corigenți la mai mult de o disciplină și au acumulat mai mult de 20 de absențe nemotivate/an, a elevilor care nu au fost admiși la liceu/învățământ profesional, cursuri cu frecvență/a celor care repetă anul școlar din alte motive decât cele medicale)
Pentru obţinerea bursei sociale elevii majori sau părinţii/reprezentanţii legali ai elevilor minori depun la secretariatul unității de învăţământ o cerere însoţită de acte care dovedesc dreptul de acordare a bursei sociale, în primele 25 de zile calendaristice de la începerea cursurilor anului şcolar.
Bursa socială se poate cumula cu bursa de merit. În aceeași măsură, bursa tehnologică se poate cumula cu bursa de merit şi cu bursa socială.
Consiliul Economic și Social a semnalat, la avizarea HG-ului, că metodologia-cadru pentru burse conține articole contradictorii privind verificarea veniturilor: acestea cer fie declarație pe proprie răspundere, fie documente doveditoare, fie verificare prin PatrimVen sau ANAF.
Astfel că, în Hotărârea nr. 732/2025 privind regulile pentru bursele școlare din anul școlar 2025-2026, a dispărut mențiunea referitoare la PatrimVen.
În situația în care personalul unității de învățământ are suspiciuni privind îndeplinirea condițiilor de acordare a bursei sociale, directorul sesizează situația autorităților administrației publice locale și solicită efectuarea unei anchete sociale, conform metodologiei oficiale.
Prevederile din metodologia-cadru privind bursele elevilor din anul școlar 2025-2026 privind verificarea veniturilor
„Art. 14. — (1) La stabilirea venitului mediu net lunar pe membru de familie se iau în calcul toate veniturile nete realizate de membrii familiei. Prin venituri nete se înțelege totalitatea sumelor primite/realizate de fiecare membru al familiei, conform Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
2) Verificarea documentelor privind veniturile declarate de părinții/reprezentanții legali ai elevilor minori se face de către una sau mai multe persoane desemnate de conducerea unității de învățământ.
(3) În situația în care personalul unității de învățământ are suspiciuni privind îndeplinirea condițiilor de acordare a bursei sociale, directorul sesizează situația autorităților administrației publice locale și solicită efectuarea unei anchete sociale.
(4) Personalul unităților de învățământ nu efectuează anchete sociale în vederea acordării burselor sociale.
(5) Directorul unității de învățământ emite decizie de retragere a bursei în situația în care, în urma primirii raportului de anchetă socială, Comisia de management al burselor constată neîndeplinirea condițiilor de acordare a bursei sociale.”
Informații de context despre verificarea veniturilor declarate de părinți prin PatrimVen
Din anul școlar 2023-2024 verificarea condițiilor de venit pentru bursele sociale se face de către școli cu ajutorul platformei PatrimVen.
Serviciul PatrimVen este destinat să ofere instituţiilor publice acces la datele disponibile cu privire la patrimoniul şi veniturile cetaţenilor, potrivit ANAF.
În proiectul de HG privind metodologia-cadru de acordare a burselor în anul școlar 2025-2026, verificarea veniturilor prin PatrimVen era inclusă.
Însă Consiliul Economic și Social, la avizarea HG-ului, a inclus în observații faptul că există o contradicție între diferite articole din metodologia-cadru pentru burse, în ceea ce privește veniturile. În document se precizează: ori se solicită declarație pe proprie răspundere, ori documente doveditoare, ori se obțin informațiile în urma verificării în platforma PatrimVen sau prin Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF):
„referitor la art. 14 alin. (2): acest alineat vine în contradicție cu art. 13 alin. (3) lit. b), care solicită declarație pe proprie răspundere pentru același scop. Unul dintre ele ar trebui eliminat: ori se solicită declarație pe proprie răspundere, ori documente doveditoare, ori se obțin informațiile în urma verificării în platforma PatrimVen sau prin Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF);
în cazul în care verificarea este obligatorie, trebuie precizat și cine este însărcinat cu efectuarea acesteia deoarece, pe de o parte, accesul la platforma PatrimVen este restricționat (în cazul în care la acest moment ar fi funcțională), iar pe de altă parte, cum s-a menționat mai sus, persoanele din comisiile de burse ale unităților de învățământ sunt cadre didactice și nicidecum experți fiscali, așadar acestora le-ar trebui cursuri de înțelegere și/sau interpretare a documentelor eliberate de ANAF. Dacă se continuă cu verificarea în platforma PatrimVen, se pune problema cum se gestionează accesul, astfel încât persoanele însărcinate cu verificările unor dosare de bursă să nu aibă acces decât la informațiile persoanelor vizate de respectivele dosare, nu la informațiile altor persoane.”
Astfel că, în Hotărârea nr. 732/2025 privind regulile pentru bursele școlare din anul școlar 2025-2026, a dispărut mențiunea referitoare la PatrimVen.