Traian Băsescu, ironic cu ambasadorul rus după anunţul Parchetului cu privire la Călin Georgescu: „Fugiţi la Parchetul General că aveţi un OZN”

"Dacă doboram drona măcar tăcea, nu mai râdea de noi!", a spus Traian Băsescu. Întrebat ce făcea el dacă era la Cotroceni: "Nu se ajungea la al 20-lea incident, vă asigur!", după care a ironizat inculparea lui Călin Georgescu, candidatul apropiat de Rusia.
Viorel Dobran
16 sept. 2025, 19:59
Traian Băsescu, ironic cu ambasadorul rus după anunţul Parchetului cu privire la Călin Georgescu:

Traian Băsescu a transmis mesaj ironic la adresa ambasadorului rus. Fostul președinte i-a răspuns diplomatului după ce acesta a catalogat drept „OZN” drona rusească care a intrat în România.

Fostul șef al statului a publicat un scurt mesaj adresat ambasadorului rus la București. Textul, publicat pe Facebook, este o ironie la adresa reacției oficiale a reprezentanței ruse la adresa dronei care a intrat în spațiul aerian al României.

Călin Georgescu, acuzat de tentativă de lovitură de stat la alegeri. STENOGRAME din rechizitoriul Georgescu – Potra: ”Ce facem ieșim dacă se anulează ăstea? Așteaptă ce decide CG”

Traian Băsescu i-a întors ironia ambasadorului rus care luni trata cu umor incidentul în care o dronă a țării sale a intrat în spațiul aerian al României, numindu-l „OZN”.

Fostul președinte a criticat „aroganța” diplomatului și a făcut trimitere la un alt „OZN” de care Rusia s-ar face vinovată, războiul hibrid împotriva României și faptul că Călin Georgescu și Horațiu Potra au fost trimiși în judecată pentru tentativa de răsturnare a ordinii constituționale.

Mesajul lui Traian Băsescu pentru ambasadorul rus:

„Cum stăm cu aroganţa Domnule Ambasador?

Depozite de arme, lingouri de aur, milioane de dolari, agresivitate şi ameninţări.

Potra, Georgerscu şi mercenarii lor, puşi sub acuzare pentru tentativă de destabilizare a României.

Ce să zicem domnule ambasador… fugiţi la Parchetul General ca aveţi un OZN”.

Ironiile ambasadei Rusiei după invadarea spațiului aerian al României
Ambasada Rusiei în România susţine că incidentul cu drona intrată în spaţiul aerian românesc este „o provocare intenţionată a regimului de la Kiev” și a susținut că țara noastră a descoperit un „OZN”.

În legătură cu convocarea ambasadorului Rusiei la MAE, Ambasada Rusiei precizează că protestul părţii române, care l-a convocat la MAE pe ambasadorul rus la Bucureşti, „a fost respins ca fiind nefondat şi nejustificat”, având în vedere „lipsa unei confirmări obiective a provenienţei ruseşti a aparatului zburător”.

„Pe 13 septembrie, Ministerul Apărării al României a descoperit un alt OZN (obiect zburător neidentificat) în spaţiul aerian al ţării şi s-a grăbit să anunţe că ar fi vorba de o dronă rusească. În acest sens, pe 14 septembrie, Ministerul Afacerilor Externe al României l-a convocat pe ambasadorul Rusiei pentru a-i transmite „protestul ferm” al autorităţilor române”, a precizat Ambasada Rusiei într-un comunicat de presă.

 

Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat, luni, în legătură cu reacţia ironică a Ambasadei Rusiei în cazul dronei intrate în spaţiul aerian românesc, că se teme că îşi are baza în modul de a acţiona al autorităţilor române. „Dacă le doboram drona, ambasadorul măcar tăcea, nu mai râdea de noi”, a adăugat Băsescu. Întrebat ce ar fi făcut el dacă era la Cotroceni, fostul preşedinte a răspuns „E al 20-lea incident. Nu se ajungea la acest număr, vă asigur!”. În opinia lui Băsescu, Rusia va mai supune „categoric” România la „astfel de teste”. „România trebuie să fie pregătită să demonstreze şi aliaţilor din NATO că e capabilă să-şi apere în primă instanţă cu forţe proprii spaţiul aerian”, a punctat fostul şef al statului.

RECHIZITORIU Rusia a vizat peste 1,3 milioane de români în campania de manipulare electorală în favoarea lui Călin Georgescu. Cum au reuşit să evite monitorizările clasice. „Trebuie pus parul pe ei. Simplu, nu rugăciuni și speranțe”

Ambasada Rusiei în România a susţinut, într-un comunicat de presă, că incidentul cu drona intrată în spaţiul aerian românesc este „o provocare intenţionată a regimului de la Kiev”, care „încearcă disperat să implice alte state europene într-o aventură militară periculoasă împotriva Federaţiei Ruse. În legătură cu convocarea ambasadorului Rusiei la MAE, Ambasada Rusiei precizează că protestul părţii române, care l-a convocat la MAE pe ambasadorul rus la Bucureşti, „a fost respins ca fiind nefondat şi nejustificat”, având în vedere „lipsa unei confirmări obiective a provenienţei ruseşti a aparatului zburător”.

„Ministerul Apărării al României a descoperit un alt OZN (obiect zburător neidentificat) în spaţiul aerian al ţării şi s-a grăbit să anunţe că ar fi vorba de o dronă rusească”, afirma Ambasada Rusiei în România.

Traian Băsescu a fost întrebat, luni, la Digi24, ce părere are despre reacţia ironică a Ambasadei Ruse la Bucureşti în cazul incidentului cu drona intrată neautorizat în spaţiul aerian românesc.

„Mă tem că ironia Ambasadei Rusiei isi are baza în modul nostru de a acţiona. Vreti să vă imaginaţi ambasada Rusiei dacă noi ieri am fi doborat drona rusească? Credeţi că mai era ironic ambasadorul Rusiei? (…) Măcar tăcea din gură, nu râdea de noi”, a răspuns Băsescu.

Fostul şef al statului a precizat că securitatea aeriană, inviolabilitatea teritoriului, inviolabilitatea spaţiului aerian „sunt lucruri cu care nu se negociază”.

„Dacă eşti capabil, îţi aperi spaţiul aerian, dacă nu eşti capabil, se plimbă o dronă 50 de minute în spaţiul tău aerian. Deci, multe nu sunt de comentat. Iar poveştile că am fi doborât-o, dar ne-a fost frică să nu dăm foc la sat, să nu dăm foc la pădure, să nu omorâm caii din Pădurea Letea… Astea sunt poveşti pentru noi. Când e vorba de securitate, nu există prioritate mai mare decât să-i demonstrezi celui care te testează că eşti capabil să-ţi aperi spaţiul aerian”, a subliniat Traian Băsescu.

„În orice caz. România trebuie să fie pregătită să demonstreze şi aliaţilor din NATO că e capabilă să-şi apere, în primă instanţă, cu forţe proprii spaţiul aerian. Şi hai să fim cinstiţi, dacă luăm informaţiile date de ministrul Apărării că drona a zburat la 300 de metri altitudine. Ce Dumnezeu faci cu un F-16 sau cu un Rafale care zboară cu 700-800 de kilometri pe oră la o altitudine de 300 de metri? Rişti chiar aeronava. Deci, cred că avem probleme majore în a ne stabili proceduri de intervenţie. Eu aş fi deplasat în zonă sau aş fi cerut de multă vreme deplasarea în zonă a unor mijloace ale artileriei antiaeriene”, a punctat fostul şef al statului.

Întrebat ce ar fi făcut el dacă era la Palatul Cotroceni, Băsescu a răspuns: „Este al 20-lea ncident. Nu se ajungea la acest număr, vă asigur, dacă eram la Cotroceni”.

Băsescu a adăugat însă că n-ar vrea să intre în acest subiect cu ce ar fi făcut şi că „e târziu” să-şi dea cu părerea ce-ar fi făcut.

„În orice caz, cei care trebuie să judece ce-i de făcut şi ce mijloace reale avem să lovim dronele ruseşti sunt cei care se află pe funcţie acum şi ar fi extraordinar de bine dacă ar încerca să fie cinstiţi cu populaţia şi să spună ce putem, ce nu putem şi ce ne trebuie. Povestile cu «n-am vrut să dăm foc la vegetaţia uscată»… Hai să fim serioşi!”, a mai spus Traian Băsescu.

Fostul şef al statului consideră „ridicol” faptul că după atâta vreme nu există încă normele de aplicare a legii privind controlul utilizării spaţiului aerian naţional.

„Dacă după ce, în cele din urmă, am avut legea, noi astăzi nu avem normele de aplicate si nici nu avem stabilite proceduri de reacţie în diverse variante ale violării neautorizate a spaţiului aerian al României, îmi pare rău, dar înseamnă că ne pasă prea puţin. Să nu se supere cei aflaţi în funcţii, dar să spui că azi nu ai metodologia de aplicare a legii care te autorizează să-şi aperi spaţiul aerian, mie mi se pare ridicol”, a subliniat Băsescu.

În opinia fostului preşedinte, „lucrurile sunt la nivel de minister al Apărării, de ministru” şi nu trebuie neapărat să se aştepte şedinţa CSAT.

„Trebuie un ordin de ministru, cu caracter permanent şi, dacă CSAT are altă părere, când se va convoca şi va avea pe ordinea de zi metodologia, o va analiza şi el. Dar până atunci, sunt specialiştii din MApN, fie că vorbim de inviolabilitatea teritoriului, a spaţiului aerian sau a spaţiului maritin, sunt comandamentele de armă care au toată ştiinţa de a stabili metodologia care poate fi aprobată de ministrul Apărării”, a conchis Traian Băsescu.

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
MM Stoica, analiză dură a FCSB: „Suntem pe fundul prăpastiei! Bifăm un record istoric”. Ce se întâmplă cu Alibec 
Capital.ro
Călin Georgescu, în fruntea României. George Simion i-a dat vestea excelentă: Suntem la un pas distanță să luăm țara în mâini!
Playtech.ro
De ce se aud zgomote în calorifere și ce poți face ca să le elimini
Președintele Nicușor Dan a confirmat oficial când se va căsători: „Este 100% sigur”
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
„Mi-e greu să cred că nu și-ar fi dorit să se mai trezească a doua zi”. Asta a fost ULTIMA DORINȚĂ a Ștefaniei Szabo! A apelat la un coleg cu doar câteva ore înainte să moară... mesajele au ieșit la suprafață!
iamsport.ro
Ilie Năstase nu se dezminte! Ce s-a întâmplat la prima înfățișare în procesul de divorț cu Ioana
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță că se depun cereri pentru ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie! Plățile se fac începând din decembrie
stirilekanald.ro
O nouă EXPLOZIE a avut loc cu câteva momente în urmă, din cauza acumulării de gaze
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai