Emma-Iona Gherganu, cântăreaţa care cucerește Europa, două instituţii de prestigiu se bat pe semnătura ei

Emma-Iona Gherganu studiază la prestigioasa Școală Superioară de Muzică „Reina Sofia” din Madrid, o alegere asumată după ce a fost acceptată și la Conservatorium van Amsterdam.
Filip Stan
17 sept. 2025, 16:40
Emma-Iona Gherganu, cântăreaţa care cucerește Europa, două instituţii de prestigiu se bat pe semnătura ei

La doar 20 de ani, Emma-Iona Gherganu a reușit ceea ce mulți tineri artiști visează: să își facă loc pe marile scene ale Europei și să fie recunoscută drept una dintre cele mai promițătoare flautiste ale generației sale. Născută la Bacău, formată în țară, dar deschisă spre lumea mare a muzicii, Emma-Iona este acum și parte a campaniei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, ediția 2025, un proiect al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.

Unul dintre cele mai vechi departamente ale Facultății de Litere din cadrul UBB Cluj a fost desființat

Povestea ei nu începe însă pe scene internaționale, ci la cinci ani, când descoperea pianul. Un instrument care i-a trezit pasiunea pentru muzică, dar care nu avea rămâna punctul principal de interes în parcursul ei. Momentul decisiv a venit câțiva ani mai târziu, în clasa a VI-a, când a pus pentru prima dată mâna pe un flaut. „A fost dragoste la primul sunet”, spune tânăra, convinsă că a găsit instrumentul prin care poate să transmită ceea ce cuvintele nu pot exprima.

De atunci, pașii au fost clari: studiu, disciplină și competiții câștigate. A absolvit ca șefă de promoție Colegiul Național de Arte „George Apostu” din Bacău și a urcat constant pe podiumul Olimpiadelor Naționale de Interpretare Instrumentală – cu un premiu III la clasa a IX-a și trei titluri consecutive de campioană națională în anii de liceu.

Performanțele au venit și la nivel internațional. Emma a fost invitată să cânte alături de European Youth Orchestra Academy Mannheim, în Germania, și la Fames Institutes Skopje, în Macedonia de Nord, două experiențe care i-au confirmat locul printre tinerii artiști europeni. A urcat pe scenă ca solistă alături de Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău și a colaborat cu dirijori importanți, precum Ovidiu Bălan.

Cât plătesc părinții pentru meditațiile copiilor în anul școlar 2025 – 2026. Gabi Bartic: Meditațiile, şcoala privată de la noi din sufragerie

Astăzi studiază la prestigioasa Școală Superioară de Muzică „Reina Sofia” din Madrid, o alegere asumată după ce a fost acceptată și la Conservatorium van Amsterdam. Pentru ea, contactul cu maeștri ai flautului, precum Ion-Bogdan Ștefănescu, Matei Ioachimescu sau Felix Renggli, a însemnat nu doar lecții de tehnică, ci și de modestie și disciplină artistică.

Includerea în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României” nu este doar o recunoaștere a muncii sale, ci și o punte spre viitor. Proiectul aduce în atenția publicului tineri care, prin ceea ce fac, schimbă imaginea țării. În cazul Emmei, asta înseamnă muzică clasică la cel mai înalt nivel și dovada că România are ce oferi pe scenele internaționale.

O promisiune pentru viitor și un motiv de mândrie pentru România, flautista din Bacău demonstrează că talentul, atunci când e dublat de perseverență, poate să ducă un tânăr român oriunde în lume.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cine i-ar fi deschis frizeria lui Ionuț Mocăniță de la Insula iubirii, de fapt. Ispita Rebecca Toma l-a dat de gol
Fanatik.ro
Lovitură majoră în vestiarul lui U Cluj: Dan Nistor s-a supărat și vrea să plece! FANATIK a aflat toate detaliile
Capital.ro
Noi reguli pentru facturile restante și eșalonarea plăților. Deconectarea de la curent, gaze și internet pentru datorii mici ar putea fi interzisă
Playtech.ro
Peste jumătate dintre comunele mici din România ar putea fi comasate. Reforma vizează și orașele mici. Ce se întâmplă cu primăriile
Adevarul
Drone fabricate în România cu tehnologie testată pe frontul din Ucraina. Proiectul de 200 de milioane de euro care ar putea schimba industria de apărare
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
Uluitor! Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
MediaFlux
Vești bune pentru milioane de români! Mecanismul pentru stingerea plăților restante ale administrațiilor publice locale, aprobat. Cine nu mai este obligat să plătească
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România