George Maior, punte strategică între NATO și Iordania. Alianța deschide primul său Birou din Orientul Mijlociu grație fostului șef al SRI

Grație implicării ambasadorului George Maior, România, în calitate de Ambasadă Punct de Contact NATO, a contribuit decisiv la inaugurarea Biroului de Legătură NATO la Amman, consolidând parteneriatul dintre NATO și Iordania.
Irina Dumitrescu
18 sept. 2025, 19:17
George Maior, punte strategică între NATO și Iordania. Alianța deschide primul său Birou din Orientul Mijlociu grație fostului șef al SRI

Pe 16 septembrie 2025, NATO a deschis oficial primul Birou de Legătură din Orientul Mijlociu, într-o ceremonie desfășurată la sediul Ministerului Afacerilor Externe din Iordania, ceea ce marchează un pas strategic atât pentru Alianță, cât și pentru regiune. Evenimentul a avut loc în marja vizitei Reprezentantului Special al Secretarului General NATO pentru Vecinătatea Sudică, Javier Colomina.

George Maior, arhitectul cooperării NATO în Orientul Mijlociu

Rolul României a fost esențial în această realizare, Ambasada României la Amman, sub conducerea ambasadorului George Maior, contribuind activ la dezvoltarea cooperării concrete dintre NATO și Iordania și sprijinind demersul de înființare a Biroului de Legătură.

În acest context, George Maior, fost șef al Serviciului Român de Informații, a găzduit, pe 17 septembrie, o reuniune cu participarea Reprezentantului Special NATO, a conducerii noului Birou și a ambasadorilor statelor membre NATO acreditați la Amman, pentru a discuta liniile viitoare de acțiune ale Alianței în Iordania și regiune.

Sursă foto : Ambasada Românieiîn Regatul Haşemit al Iordaniei

Sursă foto : Ambasada României în Regatul Haşemit al Iordaniei

Ambasadorul României la Amman a subliniat importanța acestei inițiative.

„Deschiderea Biroului de Legătură NATO la Amman reprezintă un mesaj al investiției Alianței în Vecinătatea Sudică și o dovadă a angajamentului față de partenerii săi strategici din Orientul Mijlociu. Găzduirea acestui Birou subliniază poziția cheie a Iordaniei în arhitectura regională de securitate și rolul Regatului de partener capabil și de încredere al Alianței”, a declarat ambasadorul României în Iordania, George Maior.

România deține pentru al doilea mandat consecutiv rolul de Ambasadă Punct de Contact NATO în Iordania, funcție pe care o va păstra la 31 decembrie 2026. Decizia de deschidere a Biroului de Legătură de la Amman a fost aprobată la Summit-ul NATO de la Washington din 10 iulie 2024.

Potrivit NATO, o Ambasadă Punct de Contact are un rol strategic în promovarea valorilor și politicilor Alianței și facilitează cooperarea între Alianță și statul partener. În această calitate, implicarea lui George Maior a fost crucială, astfel că România a devenit un veritabil facilitator al dialogului NATO-Iordania.

Sursă foto : Ambasada Românieiîn Regatul Haşemit al Iordaniei

Sursă foto : Ambasada României în Regatul Haşemit al Iordaniei

Prin eforturile pe care le-a întreprins, George Maior nu numai că reușește întărirea poziției României în cadrul NATO, dar face un pas concret în scopul asigurării securității regionale și consolidării parteneriatelor strategice în Orientul Mijlociu.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Dan Alexa a recunoscut că a iubit o femeie căsătorită. Antrenorul de la Poli Timișoara nu s-a mai ascuns
Capital.ro
Călin Georgescu nu are nicio șansă! Ce se va întâmpla dacă AUR îl va propune premier
Playtech.ro
Fenomenul care ia amploare pe piaţa muncii din România, îngrijorător. Aproape jumătate dintre angajați au două joburi
Adevarul
Val de reacții la mesajul angajatei care lucrează de pe plajă. „O zi normală și productivă de lucru, într-un decor neobișnuit”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
Jucase la Dinamo, dar nu a contat: fratele lui Nicolae Ceaușescu l-a transferat cu forța: ”Vrei să mai joci fotbal vreodată?”
MediaFlux
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit. Avem primele imagini de la nunta anului FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi