Ritualurile bizare ale incaşilor: Îşi drogau şi îşi îmbătau copiii, după care îi sacrificau FOTO

Testele asupra trei mumii descoperite în Argentina au dezvăluit noi informaţii despre ritualul incaş al sacrificării copiilor.
Cristina Dinu
30 iul. 2013, 08:38
Ritualurile bizare ale incaşilor: Îşi drogau şi îşi îmbătau copiii, după care îi sacrificau FOTO

Oamenii de ştiinţă au aflat că drogurile şi alcoolul jucau un rol important în lunile şi săptămânile dinaintea morţii copiilor. Testele asupra unui copil, o fată adolescentă, sugerează că era sedată puternic înainte să fie ucisă, scrie BBC.

Dr. Emma Brown de la departamentul de stiinţe arheologice de la Universitatea Bradford spune că copiii ar fi fost sacrificaţi din numeroase motive: momente importante din viaţa incaşilor, perioade de război sau de dezastre naturale, dar exista şi un calendar al ritualurilor.

Mumiile celor trei copii au fost descoperite în 1999, înmormântate într-un templu din apropierea vârfului vulcanului Llullaillaco din Argentina, a 6,739 metri înălţime. Erau rămăşiţele unei fete de 13 ani şi unui băiat şi unei fete mai mici, de circa 4-5 ani, care datau de acum circa 500 de ani, din timpul imperiului Incaş, care a dominat America de Sud până la sosirea europenilor, la sfârşitul secolului al XV-lea.

„Conservarea lor este excepţională – sunt cele mai bine conservat mumii din lume. Copiii arată de parcă dorm„, a spus dr. Brown.

Echipa internaţională de cercetători a analizat substanţele chimice găsite în părul copiiilor. Ei au descoperit că toţi trei consumaseră alcool şi frunze de coca – din care se extrage cocaina – în lunile dinaintea morţii. Dovezile istorice arată că aceste substanţe erau rezervate pentru elită şi folosite des în ritualurile incaşe.

O analiză a părului fetei adolescente, care era mai lung decât al copiiilor mici, a dezvăluit mai multe. Fata, cunoscută drept „fecioara Llullaillaco” era, probabil, considerată mai valoroasă, datorită statutului ei de virgină. Testele asupra părului arată că consumul de coca a crescut considerabil cu un an înainte de moartea ei. Experţii cred că acesta ar fi fost momentul când a fost aleasă pentru sacrificiu. Şi dieta ei s-a schimbat în acel moment, de la una bazată pe cartofi, la una plină de carne şi porumb.

„Din ce ştim de la cronicarii spanioli, erau alese femeile foarte frumoase sau foarte talentate. Incaşii aveau persoane care căutau în mod special aceste tinere, care erau smulse din familiile lor”, mai spune dr. Brown.

Testele arată că fată a consumat cantităţi foarte mari de alcool în ultimele săptămâni ale vieţii. Ea era sedată puternic înainte să fie închisă, alături de ceilalţi doi copii, în templul de pe vulcan şi lăsată acolo să moară.

„În cazul fecioarei nu există niciun semn de violenţă. Este extrem de îngrijită: are un strat bun de grăsime, un păr minunat şi haine frumoase (…) În acest caz, credem că combinaţia de a fi închisă într-un mormânt, cu alcoolul consumat şi frigul de pe munte a dus la o moarte liniştită”, a precizat dr. Brown.

Mumiile se află acum la Muzeul de Arheologie de la Mare Altitudine din Salta, Argentina.

Mumiile celorlalţi doi copii descoperiţi pe vulcanul din Argentina

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
ANM a emis cod galben de furtuni. Averse torențiale, vijelii și grindină în mai multe zone
Fanatik.ro
Ce program zilnic are Giovanni Becali: “Am un contract cu Șeful de Sus! Dacă trec de vârsta asta orice este bonus”
Capital.ro
O casă de poveste în care timpul pare să fi rămas pe loc, scoasă la vânzare. Cât costă 
Playtech.ro
Cât au ajuns să coste lemnele de foc înainte de sezonul rece. Românii au început deja să-și facă provizii
Adevarul
La vânătoare de Erthesina fullo, o ploșniță care amenință noi teritorii. „Exemplarul este mai valoros decât fotografia”
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, primul interviu la 6 luni de la divorț. Ce spune despre perioada care i-a schimbat viața: „Am învățat că mă pot vindeca singur”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu în Alpii elvețieni! Mai multe persoane și-au pierdut viața după ce un autocar s-a răsturnat
iamsport.ro
Mitică Dragomir a dat verdictul despre posibilul nou investitor de la Rapid: ”Are o avere de 500 de milioane de euro”
MediaFlux
Răsturnare de situație privind moartea generalului Dorin Ioniță. Motivul pentru care s-a împușcat de fapt
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului