Prognoza ANM pe două săptămâni: Umbrela devine obligatorie! Vremea se răceşte brusc, se anunţă ploi

Vremea se răcește și sunt anunțate ploi în majoritatea regiunilor țării, potrivit prognozei pentru următoarele două săptămâni publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie.
Filip Stan
22 sept. 2025, 13:50
Prognoza ANM pe două săptămâni: Umbrela devine obligatorie! Vremea se răceşte brusc, se anunţă ploi

Prognoza ANM Banat
În primele zile din interval, valorile termice se vor situa cu mult peste cele specifice perioadei astfel că maximele vor fi în medie cuprinse între 28 și 32 de grade, iar minimele între 13 și 17 grade, apoi începând cu data de 25 septembrie acestea vor marca o scădere și se vor apropia treptat de mediile multianuale. Temperaturile diurne vor fi în medie cuprinse între 18 și 26 de grade, cu cele mai ridicate valori în ziua de 25 septembrie, iar minimele se vor încadra în medie între 8 și 12 grade. În cea de-a doua săptămâna atât valorile termice diurne cât și cele de pe parcursul nopții nu vor avea variații semnificative de la o zi la alta, iar media acestora va fi apropiată de cea specifică perioadei. Maximele diurne vor fi în general cuprinse între 20 și 24 de grade, iar cele minime se vor situa în medie între 6 și 10 grade.

Probabilitatea pentru ploi va fi temporar mai ridicată în intervalul 26-30 septembrie.

Crișana
În prima săptămână valorile termice diurne vor marca o scădere treptată de la temperaturi cu mult mai ridicate decât cele climatologic specifice, respectiv de la 29…31 de grade spre valori în jurul mediilor multianuale în general de 19…22 de grade, iar cele minime vor avea variații de la o zi la alta cu tendință de scădere din noaptea de 26 spre 27 septembrie, astfel că acestea se vor încadra în general între 8 și 14 grade. În cea de-a doua săptămână valorile de temperatură nu vor avea variații semnificative și în general se vor situa în jurul mediilor multianuale specifice pentru această perioadă, astfel că maximele vor fi în medie de 19…23 de grade, iar media minimelor va fi de 6…9 grade.

Din data de 25 septembrie și până la finalul intervalului probabilitatea pentru ploi va fi temporar ridicată, anunţă ANM.

Prognoza ANM Transilvania
În primele zile din interval, valorile termice nu vor avea oscilații de la o zi la alta, media maximelor se va situa în jurul a 26 de grade, apoi vor scădea spre valori medii de 18…20 de grade (valori în general apropiate de normalul perioadei). În prima săptămână temperaturile minime vor avea variații de la o zi la alta și se vor încadra între 6 și 12 grade, mediat regional. În cea de-a doua săptămână valorile termice nu vor avea variații semnificative, astfel că temperaturile diurne vor fi în medie de 17…21 de grade, iar cele minime între 3 și 8 grade.

Prognoza meteo, cu Romica Jurca. Ultima zi de vreme frumoasă, un ciclon răstoarnă termometrele şi aduce ploi, ceaţă şi brumă

În prima săptămână probabilitatea pentru ploi va fi relativ redusă, iar mai ales din data de 29 septembrie vor fi ploi pe arii restrânse.

Maramureș
În prima săptămână valorile termice diurne vor marca o scădere treptată de la temperaturi cu mult mai ridicate decât cele climatologic specifice, respectiv de la 27…29 de grade spre valori în jurul mediilor multianuale în general de 19…21 de grade, iar cele minime vor avea variații de la o zi la alta cu tendință de scădere din noaptea de 26 spre 27 septembrie, astfel că acestea vor scădea de la valori în medie de 10…12 grade spre medii de 6…8 grade. În cea de-a doua săptămână valorile de temperatură nu vor avea variații semnificative și se vor situa, în general, în jurul mediilor multianuale specifice pentru această perioadă, astfel că maximele vor fi în medie de 19…21 de grade, iar media minimelor va fi de 5…7 grade.

Temporar va ploua în perioada 25-27 septembrie, apoi probabilitatea mai ridicată de ploaie va fi în intervalul 1-4 octombrie.

Prognoza ANM Moldova
În primele două zile valorile termice diurne vor fi în medie de 24…25 de grade, apoi vor fi în scădere până în ziua de 25 septembrie spre valori în medie de 17…19 grade (valori normale pentru această perioadă). În ceea ce privește valorile termice nocturne acestea în primele zile vor avea variații ușoare de la o zi la alta și vor fi în medie de 10…13 grade, iar în noaptea de 26 spre 27 septembrie vor marca o scădere spre valori în medie de 4…6 grade, caracterizând o vreme răcoroasă. În cea de-a doua săptămână valorile de temperatură nu se vor modifica semnificativ, astfel că maximele termice vor fi în medie de 17…19 grade, iar cele minime în general între 4 și 8 grade.

În prima săptămână va ploua pe arii restrânse pe parcursul zilei de 25 septembrie, iar în cea de-a doua săptămână se menține o probabilitate mică de apariție a ploilor în fiecare zi, dar mai ales în intervalul 2-3 octombrie.

Dobrogea
În primele trei zile valorile termice nu vor avea variații semnificative și se vor situa peste cele specifice pentru această perioadă, apoi vor scădea ușor din data de 25 septembrie spre valori în jurul mediilor multianuale. Astfel, maximele termice vor scădea de la valori în medie de 24…26 de grade spre valori de 19…21 de grade, iar cele din cursul nopților de la valori medii de 13…15 grade spre 9…11 grade, cu valori mai ridicate pe litoral spre 12…13 grade.

Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată în jurul datei de 29 septembrie.

Prognoza ANM Muntenia
În primele trei zile valorile termice diurne se vor situa peste cele specifice perioadei și se vor încadra în general între 26 și 29 de grade, apoi vor marca o scădere spre o medie de 19…21 de grade în data de 25 septembrie, iar până spre finalul primei săptămâni se vor menține în jurul acestora. În ceea ce privește temperaturile din cursul nopților acestea se vor situa în medie între 11 și 14 grade, mai coborâte din data de 26 septembrie spre medii de 7…10 grade. În cea de-a doua săptămână valorile termice nu vor avea variații semnificative, astfel că maximele vor fi în medie de 19…22 de grade, iar minimele în general între 6 și 10 grade.

Fenomenul periculos care face ravagii în ţară. Alertă ANM de ultimă oră pentru mai multe judeţe

Probabilitatea de apariție a ploilor va fi mai ridicată în cea de-a doua săptămână, îndeosebi în zilele de 29 și 30 septembrie.

Oltenia
În primele trei zile valorile termice diurne se vor situa peste cele specifice perioadei și se vor încadra în general între 27 și 30 de grade, apoi vor marca o scădere spre o medie în jurul a 22 de grade în data de 25 septembrie, iar până spre finalul primei săptămâni vor fi la valori medii de 19…22 de grade. În ceea ce privește temperaturile din cursul nopților acestea vor avea variații de la o zi la alta, dar se va remarca o scădere în noaptea de 26 spre 27 septembrie, astlfel acestea vor scădea de la valori în general de 12…16 grade, spre valori în medie de 8…10 grade. În cea de-a doua săptămână valorile termice nu vor avea variații semnificative, astfel încât maximele vor fi cuprinse, în medie, între 18 și 22 de grade, iar minimele în general între 6 și 10 grade.

Pe arii restrânse vor fi ploi pe parcursul zilei de 26 septembrie, iar ulterior probabilitatea mai ridicată pentru ploi temporare va fi în intervalul 28 septembrie-2 octombrie.

ANM-Prognoza-2-saptamani-site-250922123428

Prognoza ANM la munte
În prima săptămână valorile termice vor marca o scădere treptată de la temperaturi maxime mai ridicate decât cele climatologic specifice, respectiv de la valori în medie de 18…20 de grade, spre valori medii de 9…12 grade, iar cele minime vor scădea de la valori medii de 8…10 grade spre o medie în jurul a 2 grade. În cea de-a doua săptămână, valorile de temperatură nu vor avea variații semnificative și se vor situa în jurul mediilor multianuale specifice pentru această perioadă, astfel că maximele vor fi în medie de 8…12 grade, iar media minimelor va fi de 0…4 grade.

Începând cu ziua de 25 septembrie, probabilitatea pentru precipitații se va menține ridicată până spre finalul intervalului.

DailyBusiness
O femeie a zburat 3.800 de km pentru a-și cumpăra o ciocolată din Cluj-Napoca: „Sunt fericită, aș face-o din nou”
Spynews
Alexia Eram își sărbătorește iubitul! Ce urare specială i-a transmis celui care i-a furat inima
Fanatik.ro
Patronul FCSB Gigi Becali, scos din sărite de un cunoscut comentator TV: “Băi, niebunuleee…, sunt numărul 1 în Europa la calificări din preliminarii”/ “Eu sunt vocea suporterilor care nu-l mai suportă și plâng după meciuri”
Capital.ro
Doliu în televiziune! O celebră prezentatoare TV a murit: Zeița Multimedia, unică și frumoasă, cu un zâmbet contagios
Playtech.ro
Unde sunt făcute produsele din pește 'Cămara Noastră' de la Lidl? Compania are o tradiţie de...
Adevarul
I-a dat Trump mână liberă lui Putin să schimbe planul în Ucraina? „Atitudinea ambiguă a SUA îl va determina să continue testarea NATO”
wowbiz.ro
Doliu imens în lumea manelelor! A murit Ionuț Americanu. Cornelia, dansatoarea maneliștilor, a făcut publică vestea tristă
Economica.net
Cine este afaceristul care vrea să preia afacerea Nordis - Îi plac mașinile Lamborghini, Ferrari, Porsche şi Mercedes
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ion Țiriac, apariție în bikini. Moştenitoarea imperiului s-a distrat de minune: „Uite, mamă!”
kanald.ro
Vești bune pentru pensionarii români! Pensiile vor fi virate mai devreme pe card în octombrie 2025
Cancan.ro
Oare s-a uitat în oglindă când a plecat de acasă? Cum a apărut Smiley în biserică, la nunta unui prieten
iamsport.ro
Alex Mitriță și-a anunțat retragerea de la echipa națională
MediaFlux
ANAF anunță noi schimbări! Noi reguli în vederea transmiterii declarațiilor fiscale, mai ales online
stirilekanald.ro
Traian Băsescu, reacție sinceră despre Ilie Bolojan, după ce a preluat conducerea Guvernului. Fostul președinte a vorbit fără perdea: ”E lipsă de experiență”
substantial.ro
O noua tragedie zguduie România. Accident îngrozitor