EXCLUSIV Daniel David, prima reacție după ce mai multe școli din România au primit un mail anonim de amenințare. Ce spune ministrul despre suspendarea cursurilor: „Nu este o joacă. Trebuie să reacționăm responsabil”

Daniel David dă asigurări că instituțiile de învățământ din România și-au crescut nivelul de vigilență după ce, în dimineața zilei de luni, școli din mai multe orașe ale țării au primit un mail anonim care anunța un masacru. Ministrul Educației este de părere că astfel de mesaje nu trebuie întâmpinate cu panică, însă reacția trebuie să fie una responsabilă.
Irina Dumitrescu
22 sept. 2025, 17:25
EXCLUSIV Daniel David, prima reacție după ce mai multe școli din România au primit un mail anonim de amenințare. Ce spune ministrul despre suspendarea cursurilor:

În cursul dimineții, ministrul Daniel David a avut discuții cu Ministerul de Interne și au luat decizii referitoare la măsurile care vor trebui luate, în orele și zilele următoare, în instituțiile de învățământ.

Știu că mesajul a ajuns în mai multe județe, cele mai multe școli din București, dar și din Mureș și Argeș, inspectoratele când au primit semnalul că acest mesaj a ajuns la școli au anunțat poliția. Azi-dimineață am avut discuții cu Ministerul de Interne, nu doar cu poliția, am văzut și declarația poliției, așteptăm și noi identificarea și tragerea la răspundere a persoanei. Mesajul trebuie să fie acesta: nu este o joacă, indiferent cu ce intenție trimiți astfel de mesaje, până la urmă trebuie să răspunzi.

Informarea elevilor trebuia să vină de la unitatea școlară, de la director și prin diriginți. 

Discuția a avut loc cu MAI pentru a vedea ce trebuie să facem și care sunt măsurile pe care trebuie să le luăm. Discuția aceasta a avut loc la prima oră a dimineții. Ministerul și-a făcut datoria, inspectoratele și-au făcut datoria„, a declarat ministrul Daniel David la România TV.

Ministrul Educației, Daniel David, spune că astfel de mesaje pot destabiliza sistemul educațional și face apel la populație să nu intre în panică, ci să trateze situația cu o „îngrijorare sănătoasă”. Cu toate acestea, șeful de la Educație nu este de părere că ar trebui suspendate cursurile.

Autoritățile trebuie să-și facă datoria pentru a identifica această persoană. Nu contează care a fost intenția. Trebuie să înțeleagă că nu este de joacă cu astfel de mesaje care destabilizează sau pot afecta un sistem educațional sau de sănătate. Aștept să văd identificarea persoanei și tragerea la răspundere.

Citeste si Moștenirea a doi profesori din Iași, din dragoste pentru educație: Burse de 1.000 de euro pentru excelență. Un șef de promoție face un gest înduioșător

Nu sunt clase care s-au închis. De dimineață, de la ora 7:00, am fost în contact permanent cu Ministerul de Interne și cu inspectoratele școlare. Paza există, iar acolo unde nu există agenți specializați, funcționează regulamentele interne care, respectate, asigură siguranța unității școlare […]

Copiii trebuie să vină la școală. Nu e voie să reacționăm la astfel de situații cu panică, pentru că panica destabilizează. Asta nu înseamnă că ignorăm astfel de mesaje, dar trebuie să reacționăm responsabil„, a spus oficialul la Digi 24.

Reamintim că, în dimineața zilei de luni, mai multe școli din București, Mureș, Argeș, Cluj și Iași, dar și unele instituții medicale au primit un mail anonim de la o anumită „Angela”, care amenința că ”va provoca un adevărat masacru”.

Luni dimineața, voi intra în școala voastră cu două Pistoale Beretta Px4 Storm să fac cât mai mult rău. Nu mă voi opri, voi omorî cât mai mulți copii, voi provoca un adevărat masacru, iar când va ajunge poliția, mă voi sinucide. Pregătiți-vă pentru masacrul de luni. Toți meritați să suferiți, eu îndur durere în fiecare zi, îmi urăsc viața, așa că este timpul să vă simțiți și voi la fel. Abia aștept să vă omor”, este mesajul care a alertat autoritățile.

Daniel David

După alerta de luni, autoritățile au cerut pază şi atenţie sporită în toate şcolile și alte unități de învățământ. În urma alertei, Poliția Română și SRI au infirmat riscul de pericol în școlile din București, anunțând că nu există indicii care să confirme că ar fi reale amenințările recente primite pe e-mail de mai multe spitale și școli.

Citeste si Categoria de studenți care poate beneficia de o lună de cazare gratuită la cămin. Ce condiții trebuie să îndeplinească

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Alina Pușcău a vorbit despre gestul pe care l-a făcut în urmă cu câteva ore. Atât de emoționant! | FOTO
Fanatik.ro
El este românul care i-a uimit pe fanii lui Jordan: e titular lângă Lewandowski într-un meci oficial. „History made for the kid”. Video
Capital.ro
Guvernul pregătește noi reguli pentru trotinete și biciclete electrice. Utilizarea lor ar putea fi condiționată de absolvirea unui curs de legislație rutieră 
Playtech.ro
Formează un număr mai mare de 508 mutând un singur băț. Testul care pare banal a devenit viral
Adevarul
Controalele sau neglijența? Ce a ucis, de fapt, litoralul românesc: „Problema de fond rămâne”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Horoscop 10 august 2026. Săptămâna începe cu noroc pentru aceste zodii. Vești bune, bani și oportunități neașteptate
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat