Un tânăr de 15 ani a furat maşina familiei şi a DISTRUS patru autoturisme parcate

Un puşti de 15 ani a tamponat patru maşini ce erau parcate regulamentar pe o stradă din Deva, după ce, în timpul nopţii de luni spre marţi, a luat cheile de la autoturismul familiei şi a plecat la plimbare pe un bulevard din zona centrală a municipiului.
Iulian Tudor
30 iul. 2013, 12:06
Un tânăr de 15 ani a furat maşina familiei şi a DISTRUS patru autoturisme parcate

La o intersecţie, adolescentul a virat la dreapta şi a pierdut controlul volanului. Maşina a derapat şi a intrat pe contrasens, după care a lovit trei autoturisme ce erau parcate în faţa unor blocuri.

Şocul loviturilor a readus maşina condusă de tânăr pe sensul normal de mers, aceasta izbindu-se apoi de un alt autoturism ce era parcat regulamentar şi proiectându-l într-un copac.

„Pe numele minorului a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, agent principal Adriana Voina.

Deoarece este minor, adolescentul va fi supus unui control medico-legal pentru a se stabili dacă avea discernământ la momentul comiterii faptei.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT