Semnal de alarmă: Pacienții din România nu au nicio șansă în fața medicilor. Doar 5% dintre sesizări sunt admise de Comisiile de Malpraxis

În perioada 2023–2024, autoritățile afirmă că au fost primite la nivel național 400 de sesizări, însă în numai 15 cazuri, (aproximativ 5%), au fost confirmate acuzațiile de malpraxis, toate fiind contestate ulterior în instanță.
Viorel Dobran
01 oct. 2025, 17:52
Semnal de alarmă: Pacienții din România nu au nicio șansă în fața medicilor. Doar 5% dintre sesizări sunt admise de Comisiile de Malpraxis

O instanță a obligat Spitalul Filantropia din București și un medic ginecolog să plătească 80.000 de euro drept daune morale unei paciente, în urma unui caz reclamat ca malpraxis care a dus la vătămarea corporală a victimei și a pus în pericol viața acesteia, precizează avocatul Adrian Cuculis.

Potrivit hotărârii, manevra realizată de medic a fost apreciată ca fiind greșită, iar agravarea stării pacientei a urmat unei trimiteri premature acasă.

Deși pacienta s-a plâns că se simte foarte rău, a fost trimisă acasă și, la scurt timp, ajunsă în stare gravă la un alt spital, unde a fost operată ore întregi, alți medici reușind să îi salveze viața.

Avocatul Adrian Cuculis subliniază că urmărirea penală împotriva doctoriței a fost închisă nu pentru că ar fi fost găsită nevinovată, ci din cauza prescrierii faptei, situație întâlnită în mii de dosare.

Mai multe detalii despre caz în acest link:

Spital din București, obligat să plătească 80.000 de euro despăgubiri pentru malpraxis, după ce o doctoriță a pus în pericol viața unei paciente

Datele oficiale obținute de Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) de la Ministerul Sănătății, pe baza raportărilor direcțiilor de sănătate publică, arată că actuala procedură de soluționare a cazurilor de malpraxis din România acoperă abuzurile.

În perioada 2023–2024, autoritățile afirmă că au fost primite la nivel național 400 de sesizări, însă în numai 15 cazuri, (aproximativ 5%), au fost confirmate acuzațiile de malpraxis, toate fiind contestate ulterior în instanță.

Analiza FACIAS asupra datelor din 2023 arată că comisiile de malpraxis au avut pe rol 219 sesizări, dintre care 151 depuse în acel an și 68 provenite din anii anteriori. Din totalul de 77 cazuri soluționate, doar 9 au fost confirmate ca malpraxis, toate contestate în instanță. Acestea au fost raportate în București (4 cazuri), Cluj (1), Timiș (1) și Prahova (3). FACIAS subliniază că în zece județe nu a fost raportată nicio sesizare: Bistrița-Năsăud, Botoșani, Buzău, Caraș-Severin, Giurgiu, Ialomița, Maramureș, Sălaj, Sibiu și Vaslui.

Pentru anul 2024, datele arată că numărul plângerilor a fost de 167, dintre care 114 depuse în acel an și 53 rămase din anii anteriori. Din totalul de 63 cazuri soluționate, doar 6 au fost confirmate ca malpraxis, în județele Brașov, Constanța, Galați, Ilfov, Mehedinți și Vâlcea. Patru dintre aceste decizii, de la Brașov, Constanța, Mehedinți și Vâlcea, au fost deja contestate în instanță. Alte 51 de sesizări noi au rămas nesoluționate. Conform analizei FACIAS, în 2024, opt județe nu au raportat nicio sesizare: Alba, Botoșani, Dâmbovița, Harghita, Ialomița, Olt, Sălaj și Vrancea.

Totodată, FACIAS atrage atenția că Ministerul Sănătății a confirmat faptul că multe sesizări de malpraxis au fost închise fără ca fondul problemei să fie analizat. În 2023 au fost clasate 31 de sesizări, iar în 2024 alte 6. Cele mai multe dintre aceste dosare au fost respinse din motive procedurale: pacienții nu au putut plăti onorariile experților desemnați sau nu au acceptat tarifele stabilite.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, revoltat de ce a văzut în spitalul Sfânta Maria din Iași: ”Am găsit asistente cu bijuterii și unghii false la terapie intensivă”

FACIAS constată că aceste bariere financiare fac mecanismul actual inaccesibil pentru mulți pacienți și reduc șansele ca faptele de malpraxis să fie examinate corect și ajung să fie adevărate abuzuri nesoluționate la adresa pacienților.

FACIAS solicită Ministerului Sănătății să inițieze de urgență o reformă a mecanismului de soluționare a sesizărilor de malpraxis. Reforma trebuie să asigure termene scurte și clare pentru soluționare, eliminarea blocajelor financiare din faza de expertiză și un sistem transparent de urmărire a cazurilor contestate în instanță.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, salt uriaș în clasamentul coeficienților! Oltenii pot egala performanța FCSB de acum 2 ani
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Ger ca iarna în România, la început de noiembrie. Meteorologii anunță temperaturi sub -10 grade. Cât durează frigul
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi alerte cu bombă la Aeroportul Otopeni! Mesajul primit de autorități: „Următorul avion va sări în aer”
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT